Jurnalul lui Ion Rațiu. Aprilie 1990: „Extraordinar! Metode balcanice”

Universul.net continuă serialul dedicat însemnărilor din exil ale liderului țărănist Ion Rațiu. Adnotările sale zilnice surprind atmosfera în rândul comunității românești din Marea Britanie în zilele Revoluției din 1989 și primele luni de după prăbușirea regimului comunist.

Afectat de experiența exilului, Ion Rațiu revenea în 1990 într-o Românie postcomunistă prinsă într-un adevărat taifun politic. Ani mai târziu, în 1999, radiografia acelor zile sumbre a fost publicată la Editura Univers în jurnalul „În fine, acasă”, care însumează notele zilnice ale lui Ion Rațiu din perioada decembrie 1989 – decembrie 1990.

În episodul de azi, redăm notele jurnaliere din perioada 26 martie 1990 – 10 aprilie 1990:

Luni, 26 Martie 1990

Iarăși mari probleme. PNȚ-iștii din Mehedinți mă solicită să vin ur-gent la ei. Interviuri (Dan Brudașcu din Cluj), Florian, Ilie Puia (Semnal). Iar seara, prin telefon direct de la Paris, cu Figaro Magazine etc.

Mă ia Rodica Minodora Ilie, împreună cu senatorul democrat Dincă (Vicepreședinte CPUN, București) la Viceprimarul Zmeu?. Nu se poate face nimic fără adeverința că sunt cetățean român. Mergem la Ministerul de Externe, Serviciul Consular. Frăsinaru ne primește. Totul s-a aprobat, dar să venim mâine. Rodica e hotărâtă: Nu plec de aici fără hârtie. Telefoane, discuții etc. Celac nu e disponibil. Trebuie să plec la Ministerul Tehnologiei-Electronica. Mă duce Popovici. Întrevedere interesantă, discuție bună. Conducea masa rotundă de vreo 10 oameni, bărbați și femei, un inginer Isac, din Turda. Cornel Moldovan, unu Dumitrescu etc. Toți foarte bine informați. Vroiau să știe ideile mele și, mai ales, cum să intre în circuitul mondial de producție.

De-acolo val-vârtej, înapoi la Ministerul de Externe. Minodora (Rodica) Ilie ne aștepta afară, fluturând atestația că mi-am redobândit cetățenia. Ne-am fotografiat cu toții, împreună cu certificatul la mijloc.

Înapoi la Primărie să-mi iau contractul pentru casă, Armindenului 4. Dan Predescu plecat la Chișinău. Rodica ne duce la Viceprimarul Zmeu. Iarăși discuții. Cheamă un funcționar, nu prea săritor. Rămâne să ne întoarcem mâine.

Mergem, apoi, la Poliția Sectorului 1, unde aparține casa mea. Să-mi iau un buletin de populație. Iarăși probleme. Să-mi aduc un certificat de naștere etc. Dincă intervine. Se legitimează că este Vicepreședinte al CPUN pe București, și-i zice: Invitați-ne măcar în birou – eram așa într-un mic hol ce mirosea a closet. Am venit cu misiunea să rezolvăm acest caz. S-a schimbat atmosfera. Ne-a trimis la Bulevardul Ana Ipătescu. O doamnă ne primește. „Da, dar fotografiile nu sunt bune. Prea mari.“

Am plecat hotărâți să ne întoarcem mâine, cu actele în regulă! Doamne, Doamne, de aceea nu merg lucrurile în țara asta!! De fapt, este ceva extraordinar ce mi se întâmplă. Timp de 50 de ani nu am vrut să cer cetățenia britanică pentru că mi se părea – just sau greșit, asta e o altă chestiune – că aș fi trădat calitatea mea de român. Timp de 50 de ani, așadar, am fost în actele cancelariilor britanice și occidentale și în propriul meu „titlu de călătorie“ ce ține loc de pașaport, „apatrid“. După 50 de ani mă întorc în patrie, și, ceea ce ar fi trebuit să fie poate un act simbolic și chiar solemn, pe măsura a ceea ce trăiam eu însumi, a luat forma vodevilului pe care l-am descris în câteva linii. Oameni politici, înalți funcționari și mici funcționari, mediatori și mediatori ai mediatorilor sunt, cu sau fără voia lor, autori într-o comedie de prost gust, cu răsturnări de situații la tot pasul. Ce e trist e că în această comedie se joacă viața oamenilor și ea exprimă tipul de relații din societate. Câtă energie consumată pentru a produce ceva derizoriu. Oare Iliescu s-a confruntat vreodată cu o asemenea realitate, ca să știe cât de adânc trebuie să fie reformată România? Am văzut că foarte puțini mai percep anomaliile și mai puțini pot să le și numească. Cu toate că toți suferă din cauza lor. Nu vor să renunțe la suferințe? Au omorât câinele, dar au păstrat lanțul. Eu am venit în România ca să ajut la instalarea democrației. Îmi dau seama însă că trebuie început mult mai de jos. Adversarii mei se bucură de confuzia care domnește, în timp ce eu vreau s-o demasc și s-o lichidez. Ei au șanse în imediat, eu am dreptate. Îmi trebuie rezistență la uzură. N-am de gând să mă dau bătut.

Ne oprim și la Constantinescu-Klaps. Îl liniștesc puțin. Dar el tot vorbește de Doina Cornea. Dacă ea nu vrea să candideze la Președinție, eu aș fi favoritul.

Dau un interviu amplu lui Dan Brudașcu de la Cluj. În scris, la o seamă de întrebări și oral, pentru Radio Cluj, înregistrat pe bandă. El îmi spune că e oarecum înrudit cu mine prin Mariana Popa, născută Rațiu. Habar n-aveam. Cum?!

Seara la UMRL. Mă întâlnesc cu Mazilu, care-mi mulțumește pentru tot ce am făcut de 50 de ani. După el, e esențial ca principalele partide să ceară amânarea alegerilor și, dacă nu se poate, să le boicoteze. Altfel alegerile vor fi furate.

Ion Ghika a făcut o conferință de presă la Paris. Prin telefon răspund direct întrebărilor gazetarilor francezi. Sper că n-a fost rău. Am fost ferm. Am denunțat obstrucția de care mă lovesc la tot pasul.

Marți, 27 Martie 1990

Tot mulțumită tenacității Rodicăi Minodora Ilie am reușit să obțin, azi dimineață „Buletinul de Identitate“, cu adresa Strada Armindenului, No. 4, Sectorul 1, București, Circumscripția 1. N-am putut să intru în posesie și nici să semnez contractul de închiriere. Dar sunt mulțumit. Am acum cetățenia română și domiciliul la București, adică în România. Deci nimic nu mă mai împiedică să candidez la alegeri.

Am dat un interviu lui Gyármáth János, care a venit aici cu Román Gyözö pentru ziarul lor, Magyar Szó, sau o fi Szabad Szó, nici nu mai știu! Le-am vorbit deschis despre activitatea mea pentru o federație est-europeană (CESYS) din timpul războiului și despre apelul meu la rațiune, la o reconciliere istorică româno-maghiară. Care nu se poate rea-liza decât într-o democrație adevărată. Le-am dat extrase din Românul Liber și le-am vorbit de cum i-am apărat pe toți cei persecutați în România, indiferent de naționalitatea sau apartenența lor etnică. Le-am atras atenția că ar fi o tragedie dacă ungurii ar susține o formă nouă de comunism, astăzi, cum a susținut Guvernul Groza în 1945, organizați în MADOSZ.

Am dat un lung interviu Gabrielei Ionescu, fosta soție a lui Paul Barbăneagră pentru Studioul Alexandru Sahia. În fine, am dat un inter-viu lui Tipuriță Liviu de la ziarul Dimineața din Sibiu. Am respins falsul comunicat UMRL în care au aș fi făcut un acord secret cu un ministru ungur pentru o Transilvanie independentă. Așa cum prevăzusem, ideea și-a făcut drum.

Adevărat tur de forță. Numai adrenalina mă mai ține în picioare. La cină i-am avut pe toți: Ilie, Dincă Social-Democratul, Mircea Stănescu și Gigi Tecuceanu, aici la hotel. M-am înțeles foarte bine cu ei. Cred că Dincă și Minodora ar fi extrem de utili într-o echipă pentru campania electorală.

Mircea Stănescu îmi spune că există deja un acord între PNȚ și PSD. Au înregistrat astăzi semnul electoral comun. De liberali încă nu se știe. Radu Câmpeanu, probabil, va candida la Președinție. Toți vor ca eu să candidez ca independent. Eu mă mențin pe poziție. Vreau ca PNȚ și sper ca și PSD, cel puțin, să mă numească pe mine candidatul lor. Și, apoi, cât mai multe din celelalte partide. Atmosferă foarte plăcută. Mircea mi se atașează mult. Vrea să mă ducă la șeful lor spiritual, Adrian Dimitriu. Deși are 84 de ani și a suferit enorm în închisoare, e complet lucid, are mare prestigiu și a fost bun prieten cu Cornel Coposu.

I-am primit pe minerii din Rovinari – pe Geamănu și pe secretarul lor – în cursul dimineții. Ei vor să înceapă o listă în favoarea mea.

Miercuri, 28 Martie 1990

Crezusem că totul era aranjat. O luăm pe Rodica Minodora la 8.15 cum convenisem și mergem la biroul lui Sandu, să ne dea cheia casei, sau să luăm noi lăcătușul. Cheia se găsise însă și mergem la casa din Str. Armindenului 4. Apropo, Armindenul e o expresie veche românească care înseamnă începerea primăverii. E de bun-augur, abia a început primăvara.

Intrăm în casă, vine un reprezentant al ICRAL-ului de la Herăstrău și hai să facem contractul de închiriere. Trebuie însă să avem avizul primarului Sectorului 1, căruia îi aparțineam. Ajungem acolo. Primarul, un om foarte tânăr. Un alt reprezentant al DEGEDAL-ului (?) se opune total. Nu poate să se dea avizul pentru că autorizația e pentru a se da o casă, or No.4, str. Armindenului, e o casă, dar sunt două apartamente. Degeaba argumentăm că vom locui acolo două familii, a mea și a lui Nicolae, secretara mea. Imposibil să curmăm argumentarea acrimonioasă. Neînduplecați, ne asigură că totul e o chestiune tehnică care se va rezolva în câteva zile. Deci suntem din nou blocați.

Rodica însă, determinată să reușească. Ne întoarcem la Zmeu, la Primăria Bucureștiului. Ne primește afabil și înscrie cu mâna lui că ambele apartamente trebuie să mi se dea mie. Iarăși la Primăria Sectorului 1. Iritat, primarul, în picioare, tot întoarce hârtia. N-avea încotro. Își dă și el avizul dar subliniază de două ori „potrivit dispozițiilor legii“ și semnează. Cu alte cuvinte, dacă un altul tot vrea să ne blocheze, să invoce el legea.

Dar n-a mai mers. Am ajuns la casă, am văzut că se făceau măsurătorile ca să mi se fixeze chiria și ne-am dus la ICRAL. De data asta am fost primiți curtenitor Ni s-au oferit scaune. Am semnat tot felul de hârtii și am obținut contractul de închiriere pe 5 ani. Chiria e mare pentru România. Puțin sub 4.000 de lei pe lună. Între timp țeava spartă fusese reparată, dar robinetul din grădină ne-a fost furat. Ce să spun? De necrezut. Dar acum nu mă mai pot împiedica. Am cetățenia și am domiciliul aici.

La 6.00 seara vine Gaspar, trimisul Comerțului Maritim, sau așa ceva. Ne plimbăm în Herăstrău. Parcăm mașina lângă restaurantul „Pescăruș“. Plimbarea e o adevărată plăcere. Arborii încep să înflorească, flori cam peste tot.

Ei vor să-i ajut:

1. Să recondiționeze vasele lor avariate la niște șantiere occi-dentale și să acopere costul cu contracte time charter.

• Să le găsesc vase container cu o capacitate de 1.000 de unități pentru transportul lor transatlantic (pentru America).

Cred că pot să fac și una și alta. Le-am declarat că eu am venit în România nu pentru afaceri, ci pentru politică. Dar îi voi pune în legă-tură cu oameni care pot să realizeze aceste afaceri. Le-am povestit cum, cu ani în urmă, consilierul Vasilică (?) din Londra, originar din Turda, a încercat să mă convingă să construiesc vase în România, dându-mi-se credit 100 la 100. Dacă atunci am refuzat, le-am spus, acum nu pot să accept nici un beneficiu pentru mine.

Seara vine Nicolae din Londra. Îmi aduce Românul Liber din Aprilie. Excelent, cu o fotografie în culori, a mea cu Margaret Thatcher la 10, Downing Street.

Joi, 29 Martie 1990

Fac cererea de pașaport, cumpăr mobilă și descopăr că în timpul nopții cineva (cine?) a încercat să scoată mobilierul din casa ce mi-a fost dată, str. Armindenului nr. 4. Noroc că Minodora a avut inspirația să inspecteze casa, seara târziu. A găsit toate ușile deschise, inclusiv ușa garajului și cineva a tulit-o pe ușa din dos, când a intrat ea. Îl suspectează pe un oarecare Tocaciu, rudă de-a Doinei Cornea.

Dau interviu la TVRL ca să răspund la acuzația că am avut o înțelegere secretă cu Ministrul ungur Hodicska, la 11 Noiembrie 1989, ca să facem Ardealul țară independentă. Demonstrez că scrisoarea e un montaj și-i fac ridicoli pe cei care au interesul să mă facă trădător de țară. Exact cum a făcut și prietenul lui Ceaușescu, Iosif Constantin Drăgan, când mi-a apărut versiunea în limba franceză a cărții mele România de Astăzi, care va apărea în curând, într-o nouă ediție aici, înRomânia.

Întâlnire cu marinarii din Constanța și cu un delegat din Pitești. Cu Mircea Stănescu la Adrian Dimitriu acasă. Sergiu Cunescu și el prezent. Ne-am înțeles bine. Dimitriu e un om foarte distins, absolut compos menti la 84 de ani! Doar picioarele l-au părăsit – o artrozăgravă. Urmează să lucrăm împreună PNȚ și PSD. Poate și liberalii, dar nu e clar ce vrea Radu Câmpeanu.

La Pitu cu colegii mei. Le-am cerut să mă ajute. Dau un interviu de acolo unui post de radio canadian.

Michlaoux și Herlea mă așteaptă la întoarcerea mea acasă. Ghika îi atacă, Novacovici, prieten cu Paleologu, noul ambasador la Paris, nu e de acord cu Ghika etc. Dezastru în toate părțile, îmi spun ăștia. Ca Napoleon, zic și eu: Nu-i nimic, mergem înainte. E păcat totuși, că nu e o mai mare unitate între noi.

Vineri, 30 Martie 1990

Primesc primul sprijin oficial pentru candidatură din partea unui partid. Marinescu vine în numele Partidului Țărănesc, partidul lui Bubi Truția. Petre Georgescu din Focșani vrea să înființeze o filială UMRL acolo.

Sculptorul Felix Petruse din Turda îmi aduce o statuie a lui Avram Iancu. O machetă, dar nu e rea. Cam prea tradițională pentru gustul meu.

La 3.00 p.m. la Politehnică. Adunare mare. Le vorbesc serios despre democrație. Interesant. Nicolae și Gigi cred că am fost prea didactic, prea academic. De fapt, am făcut-o intenționat, pentru că vroiam să încrustez prima mea cuvântare serioasă în această campanie electorală. Eu am cam fost de acord cu ei. N-am stârnit mare entuziasm. Ion Ghika însă, care a luat și el cuvântul ca să mă laude, a găsit că a fost exact ce trebuia spus la o întrunire de studenți și profesori la o universitate.

Gabriela Stanciu, care mi l-a adus pe Radu Bogdan, de la

Dimineața, la cină, vine să-și ofere serviciile. E foarte jenată pentru că

Dimineața, ziar al Frontului, m-a atacat feroce două zile la rând.

Sâmbătă, 31 Martie 1990

Mai rău ca oricând. Manea din Budapesta mă asigură că el poate să aducă „tot Ardealul și alte părți ale țării“, pentru mine.

Rada și sindicatul I.O.R. la mine. Îmi explică cum întrunirea noastră, deunăzi, a fost zădărnicită de vizita unui ministru din actualul guvern provizoriu. Nimeni nu pretinde că a fost un accident. Rămânem de acord să facem întrunirea într-o altă zi. Au 7500 de angajați.

Alte multe întrevederi. Apoi cu Lia Lazăr Gherasim și cu Minodora Ilie la înmormântarea Doinei Coposu. Ceremonie afară, impresionantă. Vorbesc cu Lup, care îmi spune că turdenii nu mă vor candidat la ei. Sunt sigur că e o dezinformare. Dar de ce o răspândește Lup? Trebuie să iau mai multă notă de manipulările astea din culise.

Dau interviu lui Nicolae Rotaru pentru revista lui, Pentru Patrie. E o publicație militară. De asemenea, lui Tim Judah de la Times.

Braia vrea să intre în echipa noastră. Accept în principiu. Vorbește bine. Radu Câmpeanu dă o conferință de presă. Caută să minimalizeze UMRL-ul, dar nu reușește. Nicolae a fost prezent. Accept să fiu membru fondator al renăscutului Atheneu Român.

Cu Michaloux, Ricci și Ion Ghika. Primii vor să rezolve conflictul dintre Ghika și Novacovici. Nu e prea greu. Ghika anunță că Principesele vor sosi aici pe ziua de 9 Aprilie și Regele, la 12 Aprilie. Îmi cere sprijinul.

Românul Liber pe Aprilie a ieșit deja. Nu-l putem schimba. Dar, cu titlu personal, ești perfect liber să faci ce vrei, i-am spus. Ceilalți au fost de acord.

Copil Gavrilă îmi cere să caut eliberarea unui prizonier din Afghanistan. El a fost soldat sovietic acolo, dar e moldovean get-beget.

E în mâna rebelilor acum. Deci, americanii ar putea să-l salveze. Țurcanu mi-a cerut să intervin.

Dau un interviu lui Tim Judah de la Times. Cina cu Nicolae. Foarte utilă. I-am indicat cum vreau eu să conduc campania electorală.

După prohodul, concelebrat de 6 preoți, al Doinei Coposu, Ion Puiu m-a luat la o parte. Ne-am plimbat pe o alee a cimitirului vreo 15 minute. Vrea neapărat să ne vedem. Mi-am exprimat nedumerirea că sunt atacat chiar în sânul conducerii PNȚ. Eu, care i-am susținut întotdeauna și care, când m-am întors în țară, n-am cerut nimic.

Duminică, 1 Aprilie 1990

Zi neagră. Ion Puiu vine peste mine să mă asigure că partidul nu mă vrea candidat. Vine și Coposu. Sunt 6 candidați: Lupan, Lup, Varlam, Ioan Alexandru, Diaconescu și cu mine. Puiu i-a afirmat că eu nu vreau să candidez. Extraordinar, doar vorbisem cu el abia câteva minute înainte. Am greșit, mi-a spus Coposu, că nu m-am ocupat de cei 42 de membri ai Delegației Permanente care decid. Trebuia să le dau o masă, să-i văd etc. Liți Faina mă urăște, îmi spune.

Seara sosesc experții lui Tim Bell din Londra. Le explic puțin cum stau lucrurile.

Importantă a fost și plimbarea în parc cu Comandorul Nicolae Radu, avocatul Iorgu Grigore și Gașpar. Cu mine a fost Gigi Tecuceanu. Delegația liberală din Constanța, cu Președintele ei, au trecut din întâmplare pe lângă noi și m-au recunoscut. Au ținut să se fotografieze cu mine și mi-au urat succes la Președinție. A fost singura notă încurajatoare. Eram tocmai în mijlocul unor discuții decisive, oarecum. Radu sugera să lupt cu armele cu care luptă adversarul. În primul rând în sânul partidului. Sunt denigrat și minimalizat de concurenții mei. Să dau și eu în vileag slăbiciunile lor. Ion Lup, de exemplu, a fost securist, deși a trecut prin închisoare. Ion Puiu, pe care l-am ajutat atâta, a fost vinovat de moartea lui Gogoneț, căci el l-a turnat Securității, după afirmațiile categorice ale lui Cicerone Ioanițoiu. Radu și Grigore vor neapărat să candidez la Președinție. Chiar dacă Partidul nu mă numește. Voi găsi, cu ușurință, cele 100.000 de semnături de care am nevoie, pretind ei.

Le-am explicat că așa ceva nu pot să fac. Dacă PNȚ numește un alt candidat, eu mă retrag. Este vorba de Partidul în care m-am născut, care a fost conceput în casa Memorandistului, partidul în care cred, indiferent de slăbiciunile lui de astăzi. Înțeleg să-l servesc, oricare ar fi deciziile conducerii actuale, deși e provizorie și nu exact bună. De aceea am respins întotdeauna încercările de a diviza partidul.

Luni, 2 Aprilie 1990

La micul dejun vin și experții englezi. Dogaru îmi vorbește pe larg despre nevoia de organizare. Are sugestii foarte bune.

La Ploiești ne așteaptă o mare mulțime de oameni la intrarea în Institutul Petrolului. Vreo 60 de membri din profesorat și administrație. Răspund la întrebări. Rectorul și unul din decanii prezenți mă conduc apoi prin diverse laboratoare. O scurtă vizită la Muzeul ceasu-lui. Interesant, dar nu excepțional. Ei pretind că ar fi unicul astfel de muzeu în lume. N-am timp să verific, dar m-aș mira. Masa plăcută, după care mă odihnesc în casa familiei Ștefănescu, vechi PNȚ-ist, familie de fost prefect etc.

Sala, la întrunire, arhiplină. Ușor peste 1.000 de persoane. Vorbesc, pe rând, Gionea, Pițigoi, primul despre Legea electorală, al doilea despre politica PNȚ la învățământ. Urmează Cicerone Ionițoiu despre suferințele în închisori și organizarea încropită de Penescu și continuată, în exil, de el. Nu prea exact. A dat mult prea mare importanță, nemeritată, efectului organizației astfel create. În realitate, cam nimeni nu i-a luat în considerare.

Ion Lup a vorbit lung, foarte lung, despre istoria partidului. Dar bine. Știe să manipuleze o audiență, s-o facă să râdă, din când în când. Eu am fost ultimul. M-am concentrat asupra viitorului. Le-am vorbit de cumpăna de ape de la Banff din creierul Munților Stâncoși ai Canadei. Dacă votăm Frontul nu ne mai putem întoarce la democrație. Precum șuvoiul din dreapta al pârâului, care merge spre Pacific nu se mai poate vărsa în Atlantic.

Conferință interesantă de presă și o cină bună de vreo 60 de per-soane.

A fost un triumf personal. Indiscutabil pe mine m-au vrut. La cină am stat între Gionea și Lup. Primul e categoric de partea mea. Lup mi-a sugerat să ne facem per tu. Am acceptat. Dacă-l numesc pe el candidat, eu îl voi servi, i-am zis. „Oricare am fi ales, Președintele va putea numi un Vicepreședinte“, mi-a zis.

Este asta în Legea electorală? „Nu, dar se poate crea“, a fost riposta lui.

N-am reacționat, pentru că nu-mi dau seama cum s-ar putea crea un astfel de post în mod legal. Un lucru e sigur. Oricare din noi ar fi ales Președinte, și chiar dacă postul de Vicepreședinte s-ar putea crea, el ar trebui atribuit unui om mai tânăr.

Channel 4 de la TV engleză a filmat totul. Ei mă vor însoți peste tot. Vor să realizeze un film documentar al campaniei mele electorale. Situație paradoxală: partidul nu și-a desemnat candidatul, dar campania electorală continuă.

Marți, 3 Aprilie 1990. Din nou la București

La ședința de dimineață, adică micul dejun, echipa începe să devină reală. Vine și Lupoi. Doru Braia a fost arestat, bătut și expulzat din România, ieri după-amiază. Dăm un comunicat de presă din partea UMRL.

Atât Pompiliu Groza, cât și Bani Ghika, au vorbit foarte frumos despre mine la ședința Delegației Permanente PNȚ. Petrina a fost cel mai contra mea. L-a susținut pe poetul Ioan Alexandru, din branșa lor „creștină“. Înțelept, Cornel Coposu a amânat luarea deciziei până după ce toți candidații la Președinție ne putem prezenta în fața lor. Ședința va avea loc Vineri 6 Aprilie.

Cu Gigi la Minodora Ilie, la Primărie, dar rămân numai cu ea. A vorbit cu Iliescu. Într-adevăr au avut o înțelegere Câmpeanu și Iliescu. Să se susțină reciproc, Iliescu la Președinție și Câmpeanu Prim-Ministru. Anunțându-și candidatura, Radu a călcat-o în picioare.

Iliescu îmi propune mie o înțelegere. Dacă încerc să devin Președinte, nu voi reuși, și voi rămâne fără nimic. Dacă accept să candidez pe lista PNȚ de la Cluj-Turda, pot să am orice post vreau. Președintele Senatului, sau al Camerei Deputaților. Frontul, evident, va da Prim-Ministrul țării. În tot cazul, Iliescu vrea să mă vadă, îmi spune Minodora. O rog să-l informeze că decizia mea depinde de decizia partidului meu. Dacă sunt numit, voi candida și perspectiva că voi fi sigur învins nu mă deranjează. Atâta timp cât alegerile sunt cu adevărat libere, eu îl voi servi pe viitorul Președinte al României, oricare ar fi el. Îl voi servi pe el, pe Iliescu, dacă poporul îl vrea. Am destule de făcut. Am cărți de scris. Îmi va fi mai ușor s-o fac, dacă rămân cetățean de rând, i-am spus. Dacă Iliescu tot vrea să mă vadă, eu îi stau la dis-poziție.

Cu John, Jane și Stewart, de la Channel 4, televiziunea britanică, la Galați.

S-a înscenat o diversiune. S-au pus afișe, azi dimineață, care au indicat o a doua sală pentru „Întâlnirea cu Ion Rațiu“.

Am plecat cam târziu din București și ne-am mai și încurcat puțin pe drum. Ne-am oprit la un restaurant la marginea Buzăului și am mâncat, la restaurantul „Brotăcelu“ în aer liber, mititei, făcuți la grătar în fața noastră. Am băut vin alb, ușor, și apă minerală. La mesele vecine țărani simpli, agricultori. Foarte plăcut. Dar, din cauza aceasta, nu ne-am mai dus la sediul UMRL, cum ne înțelesesem. Ne-am dus direct la sala indicată pe afiș. Vreo 60 de oameni, într-o sală mare, pe trei sferturi goală. Abia m-am instalat la masa de pe podium, că vine, agitat, un membru UMRL, să mă lămurească și să-i lămurească pe cei prezenți că „întâlnirea“ are loc, de fapt, într-o cu totul altă sală.

Aventură adevărată. În fine, ne-am dus unde trebuia. Enescu vorbea sălii despre UMRL-România. Sunt bine primit, dar sugerez ca el să continue. Mihai Tusak, Președintele UMRL Galați, începe să mă prezinte foarte elocvent și poetic, cum se cuvine unui moldovean. Sosesc și cei de la TV. Și mi se dă cuvântul. Extraordinar. Sala mică, arhiplină – vreo 300-350 de persoane – era divizată, aveam impresia. Întrebările, primele întrebări ostile. Cred că i-am dezarmat. I-am făcut să râdă și la urmă am fost înconjurat de un val de simpatie. Marea majoritate oameni tineri.

Sediul UMRL încăpător. Fosta Securitate. Ne-au servit de-ale mâncării și băutură. De-acolo la cină, un restaurant pe un vapor ancorat permanent pe Dunăre. Prea multă mâncare. Altfel căldură, afecțiune, sentiment de sprijin total din partea lor. Mi-am luat două garoafe cu mine, care mi-au fost preze câteva minute. Au vorbit de Fundația ce au înființat pentru dotarea de spitale în România. I s-a cerut să contribuie. Îmi va comunica totul, le-a spus.

Joi, 5 Aprilie 1990

Manevre în culise. Aud că Matei Boilă e contra mea. Adrian Sârbu, de la PNȚ, e pentru mine și contra aripii „PCR“-iștilor din rândurile noastre: Petrina, Iftine Pop, Suianu și Negară. Vălușescu o trimite pe Antigona Grecu. Klaps vine personal. Găsește că șansele mele s-au îmbunătățit. La I.O.R. E prima dată că mă adresez muncitorilor. Sunt mulțumit, deși am fost oarecum atacat prin întrebări „impertinente“. Cam o mie de oameni. Vroiau să știe ce pot face pentru ei în mod practic. L-am contactat imediat pe Antony Pilkington. Ei (Pilkington, familia lui Elisabeth) au o poziție importantă în lume în domeniul sticlei industriale.

Vineri, 6 Aprilie 1990

Mă scol pe la 5.00 dimineața.

Îmi sistematizez gândirea, scot și două citate din Eugene Brote, referitor la respectul nostru față de drepturile tuturor cetățenilor țării, a ungurilor în special.

Pupi Groza vine să mă ia. Încă nu terminasem ședința noastră de dimineață (Echipa campaniei electorale). Vine însoțit de Marian de la Cluj. Ni se alătură și alții și mergem, pe jos, la sediul partidului. Mare mulțime. Sunt primit, ca de obicei, cu aplauze în curte. Stăm de vorbă în camera lui Coposu. Vine și el vreun sfert de oră mai târziu.

Curând după 10.00 mergem în sala de întrunire. Coposu face apelul Delegației Permanente. Sunt 68 prezenți. Dă, apoi, cuvântul candidaților, în ordine alfabetică. Vorbește întâi Ion Lup. Bine. După el, Lupan. Mai bine, elegant, poetic chiar, urmat de Nor care-i face un adevărat panegiric al realizărilor lui. Foarte elocvent, a făcut o impresie favorabilă, realizările și importanța scrierilor lui Lupan fiind exagerat prezentate.

Mi-a dat mie cuvântul (Vezi notele mele). După mine a urmat Petrina care a citit adresa lui Ioan Alexandru. Frumoasă, dar… cineva din fundul sălii, nu mai știu cine, a zis tare: „Ce, alegem pe Papa?“. Coposu a invitat pe toți cei prezenți să pună întrebări candidaților.

Mie mi-au pus următorii:

Liți Faina 1) A plecat IR în Anglia, numit de Tilea, cel care a rupt Partidul? 2) A cerut (la BBC) armatei române, care lupta în Rusia, să depună armele? 3) A fost IR exclus din Partid de Nicolae Penescu? 4) A refuzat IR să semneze reconstruirea partidului în exil pe care am inițiat-o? 5) A avut IR relații extraconjugale? 6) A refuzat IR să publice un articol al meu în care condamnam „Declarația celor 6“ făcută la Budapesta de Korne, Berindei, Ariadna Combes etc…?

Nor: Care va fi rolul armatei? Va apăra integritatea țării și va lupta pentru realipirea Basarabiei la patrie?

Antoniu: 1) L-a finanțat IR pe Faina? Și cât? 2) Care este atitudinea lui IR în problema monarhică?

Ilie Păunescu a început prin a declara că e bine să se știe tot ce am făcut, și bine și rău. Tot se va afla, de acum încolo. Întrebarea afirmativă. Nu știam că IR a fost unul din cei 2 co-fondatori ai Amnesty International. Trebuie să spunem lumii acest lucru.

Victor Isac: Câte PNȚ-uri erau în exil?

Simu: Avem mijloace materiale, ce ne poate da IR?

Vetișan: Nu transpiră în întrebările domnului Faina relații de ordin personal? Dar de putere?

Popovici: Care a fost rolul lui Tilea și relațiile lui cu Maniu în timpul și la sfârșitul războiului?

În răspunsurile mele am fost franc, fără ocolișuri și precis. Am descris cum am fost numit în Ministerul de Externe și trimis la Londra, că n-am cerut niciodată depunerea armelor, ci, dimpotrivă, am explicat și justificat de ce lupta armata română împotriva Rusiei. Am povestit episodul excluderii mele de Nicolae Penescu, Ghilezan, Contele de Gatterburg și George Serdici de Golobârdo. Am explicat de ce n-am socotit nici înțeleaptă și nici utilă ultima lui încercare de a reconstrui Partidul („Era a șaptea“) și am arătat că n-am dat curs numirii mele ca purtător de cuvânt PNȚ, ca să nu creez încă un nou grup. Ion Puiu a protestat imediat. Eu nu i-am trimis împuternicirea lui IR din partea mea. Am făcut-o din partea Partidului.

În ce privește legătura mea extramaritală … am început. Proteste din toate părțile sălii. Chiar am auzit. „Și Ștefan cel Mare a avut mulți copii…“. Tot Ion Puiu a zis: E intolerabil să discutăm viața privată etc. Eu sunt gata să vă dau toate amănuntele. Cum a spus domnul Păunescu: Toate se vor afla de acum încolo … Nu m-au lăsat să explic. Categoric, nu. În ce privește „Declarația Celor 6“, la Budapesta, eu am condamnat-o la posturile de radio. La BBC, VOA și Europa Liberă . Am răspuns apoi lui Nor. Da, armata română va apăra frontierele României. Dar noi suntem semnatarii Acordurilor de la Helsinki. O schimbare de frontieră nu poate să aibă loc fără acordul părților contractante, direct interesate.

Lui Păunescu i-am răspuns că nu vreau nici un merit special din succesul Amnesty International. Toți cei care ne-am dat mâna la Apelul inițial pentru fondare trebuie să fie tratați pe picior de egalitate. Să nu fiu descris, deci, în calitate de co-fondator, adică unul din doi, ai acestei instituții.

Le-am explicat că revista Boardroom a trebuit să scoată – la cererea mea – expresia de co-founder cu care m-au onorat când m-au prezentat pe mine pe coperta lor din Martie, a.c. I-am dat lista PNȚ-ului în exil în răspunsul meu la întrebarea lui Victor Isac. Am remarcat cum Cornel Coposu a adăugat listei 7 organizații PNȚ; „și multe altele“. Ioanițoiu, lângă care stăteam pe scaun, a zis: Și totuși, noi am avut o organizație PNȚ în exil. M-am întors spre el, și am zis: Dintre toate, cea a dlui Ionițoiu a fost cea mai reală. L-am asigurat pe Simu că-mi voi asuma toate cheltuielile necesare pentru campania electorală la Președinție.

Când m-am referit la Popovici, am vorbit de marele patriot Viorel Tilea, „de care m-a despărțit un singur lucru: De ce s-a rupt el de Maniu, omul care a înfăptuit idealul bunicului său?!“ Și am confirmat că Tilea a fost acceptat de Maniu în ultima fază a războiului și că el, Tilea, a jucat un rol important, alături de Gafencu și de Crețianu, la Conferința de Pace din 1946/7, de la Paris. Cu totala aprobare a lui Maniu.

Cât despre întrebarea lui Vetișan, am zis, nu cred că este semnificativă. Mai bine să n-o discutăm. (Aprobare generală). Vetișan indica, pe bună dreptate, că e vorba de un resentiment de ordin personal.

Să nu uit, am răspuns și întrebării lui Antoniu: Îndată ce Faina a sosit în exil, m-am repezit să-l văd în Germania. I-am dat ceva bani. Vreo 200-300 de dolari. Nu-mi aduc aminte exact. Dar i-am dat după aceea 10.000 de franci francezi și 1.200 de dolari, când a venit în România. În ce privește chestiunea monarhiei, eu am adoptat în întregime poziția partidului nostru: Dacă națiunea îl vrea pe Rege, eu sunt de acord.

Ședința a fost suspendată după aceea. Am petrecut vreo jumătate de oră în curte etc. până ne-au convocat din nou. Interesantă scenă. Coposu la mijloc. Flancat de Diaconescu la dreapta, și Lupu la stânga. Coposu citea voturile, unul după altul. Citea, adică, singurul nume neșters de pe buletin. Primul vot a fost pentru Lupan. Al doilea și al treilea pentru Ioan Alexandru. Apoi, au început, multe, tot mai multe pentru mine. Presărate cu altele.

Rezultatul final: 44 pentru mine, 15 pentru Ioan Alexandru, 7 pentru Lup și 3 pentru Lupan.

Prietenii mei îmi făceau semne din sală. Coposu, cred, a fost mulțumit. Lup și Lupan, eleganți. Ieșiți pe culoar i-am spus lui Liți: Să știi că nu sunt supărat. E bine că am vorbit deschis. (De fapt, el n-a fost loial. Dar n-are importanță. Mi-a dat, într-adevăr, șansa să explic tuturor ce s-a întâmplat în exil.)

Am băut un pahar de vin alb în biroul lui Nor și am plecat la hotel pe jos. Înconjurat de susținătorii și prietenii mei. Toți care au putut. M-au felicitat. În curte era o mare mulțime. Aplauze și îmbrățișări. Sunt sigur că bucuria a fost autentică.

La hotel, alte celebrări. Au deschis o sticlă de șampanie. Interviuri cu Judah de la Times și o tânără pentru o revistă spaniolă, EFE, cred!? Întrerupt, apoi, de nenumărate ori de telefoane, inclusiv de la BBC.

Sâmbătă, 7 Aprilie 1990

Sosim la Cluj cu trenul de noapte: eu, Elisabeth, Nicolae și Gigi. Ne așteaptă vreo 5 PNȚ-iști, inclusiv Puiu Boilă. Ședință dimineața, multă lume la sediul nostru. În mijlocul ei vine și Ion Lup, de la București. Conduită impecabilă față de „alesul Partidului“. Îmi aduce numai laude.

După-masă ședință de Comitet. Ei se tot certau între ei. Cine să fie pe listele candidaților și în ce ordine. Toți vorbeau deodată. Cu spiritul blândeții, le-am explicat regulile democrației. Cel mai greu a fost să-i fac să mi se adreseze mie, adică Președintelui. Niciodată unul altuia. Dar am reușit. Am stabilit listele și ordine prin vot secret.

La conferința de presă multă lume. Am atacat dezinformarea și falsul practicat de ziarele Frontului. Se face mare vâlvă mai ales în jurul întâlnirii între mine și Ministrul ungur Hodicska. Se afirmă, de asemenea, că soția mea e unguroaică etc. … Dau faptele. Indic „greșelile“ făcute de falsificatorii scrisorii „semnate“ de mine și de Doru Novacovici. „Noi am publicat-o fără comentarii“, a fost reacția ziariștilor, pentru că noi nu avem experți care să ne arate că e vorba de un fals. Extraordinar! Metode balcanice.

Duminică, 8 Aprilie 1990

Mare slujbă greco-catolică în Piața Libertății (fostă Unirii) în fața statuii lui Matei Corvinul. Tertulian Langa a oficiat, asistat de un sobor de preoți. Foarte impresionant, mai ales văzută din locuința doctorului Pațiu, de la etajul întâi. Chiar alături de fosta casă a doctorului Stanca, tatăl lui Zoe.

Gheție îmi cere 350.000de lei, pentru punerea la punct, cu vorbele lui, a „Discursului de la Blaj“, al lui Simion Bărnuțiu. Îmi dă și o intro-ducere pe care eu urmează să o semnez. Nici prin minte nu-mi trece s-o fac. Stilul este foarte întortocheat. E imposibil să-l amendez. Ar trebui să rescriu introducerea eu însumi. Dar n-o voi face dacă nu-și moderează pretențiile. 80.000-100.000 de lei ar fi normal. Hai să zicem că am merge până la 150.000 de lei. Dar nu mai mult. Îi explic lui Mihăilescu că eu nu pot să-mi dau numele unei astfel de mistificări a publicului. Mai curând sau mai târziu se va afla de acest lucru. Nimeni nu mă va ierta și dușmanii politici mă vor ataca.

După-masă la „Vatra Românească“, împreună cu câțiva din șefii PNȚ-iști. Urma să dureze o oră, o oră și jumătate. A durat 4. Ei sunt foarte naționaliști și îngrijorați de propaganda șovină maghiară din străinătate. Unii din ei m-au acuzat, chiar, că eu aș fi pentru unguri și pentru independența Transilvaniei. Cred că i-am liniștit. Avocatul Cârlănaru m-a prezentat foarte frumos, ca „venit din istorie, nu din Anglia“.

A vorbit de Gh. Rațiu, ambasadorul lui Mihai Viteazul, de semnatarii unirii cu Roma, de preotul Nicolae Rațiu, care l-a îmbrățișat pe Horia, pe roată, și de Basil Rațiu, prepozitul Blajului în 1848 și, evident, despre Ioan Rațiu și formarea „Partidei Naționale“ în 1881, ca urmare a înțelegerii dintre conducătorii români cu ocazia Congresului ASTREI. Renée mă primește cu aceeași afecțiune pe care întotdeauna mi-a arătat-o. Mi-a dat portretul lui Ion Codru Drăgușanu. Mi-a făcut mare plăcere.

Luni, 9 Aprilie 1990

Dau două interviuri: la Televiziune și la Radio. Gigi zice că toată lumea, în studio, așteaptă cu sufletul la gură răspunsurile mele.

Cărbunaru ne duce cu mașina. Frumoasă regiune. Drumul duce la sudul Munților Metaliferi. Nu intrăm în Deva. De la Arad mergem repede și ajungem la Timișoara pe la 7.20 seara. Exact cum fusese programat. Deși vremea era proastă, ceață și frig, o mare mulțime ne așteaptă la intrarea în Timișoara. Președintele Magheț (PNȚ) și alte somități. Prieteni de-ai lui Mircea. Ne dau o frumoasă cină la Hotelul Continental și mi se ia un interviu la Radio. Postul TV Canalul 4, din Londra, e aici și filmează de zor.

Marți, 10 Aprilie 1990

Ziua începe cu un mic dejun de lucru. Echipa s-a înmulțit acum la 14 oameni. Urmează o discuție cu Oficiul de Turism. Va trebui să-i ajut să dezvolte o leisure industry. John Beckwith mi-ar putea fi de mare folos.

La Catedrală ne așteaptă un preot. Intrăm. E foarte frumoasă, ter-minată în 1936. Afară, în fața unei imense troițe de lemn, depunem două coroane și se rostește o slujbă pentru morți. Tot timpul suntem fil-mați.

Urmează o discuție la oficiul de turism. De astă dată, cu reprezentanții Societății „Timișoara“ și mulți gazetari. Răspund la întrebări vreo 2 ore și jumătate. La sfârșit, tinerii care vroiseră un dialog pe tema „Proclamației“ lor, s-au anunțat că vor veni și ei – cu întreaga lor organizație – la adunarea în aer liber de mâine. Păcat că plouă.

Dau un interviu exclusiv gazetarului de la Neue Banater Zeitung. Apoi Televiziunea din Arad și Radio-ul Timișoara vin la mine la hotel să-mi mai ia interviuri. Scriu, la repezeală, o notă introductivă pentru Moscow Challenges the World în limba română. O publică Ioan Iancu.

Primesc tot felul de oameni care solicită să mă vadă. Ai mei, însă, Nicolae și Gigi, au început să-i îndepărteze pe indezirabili. Altfel ar fi imposibil să răzbesc.

La 5.00 p.m., la Librăria Eminescu, unde se lansează cartea mea, România de Astăzi. În stradă, o mare mulțime de oameni, deși plouă,dar nu tare. Înăuntru absolut ticsit.

Magheț, Președintele PNȚ de aici, rostește vreo câteva cuvinte. După care Mircea Stănescu Bellu vorbește despre carte mai bine de o jumătate de oră. Mult prea lung. În fine, îmi vine și mie rândul.

Le mulțumesc că au venit. Laud cuvântarea, amplă și favorabilă cărții și mie personal. „Are doar un singur cusur. Acum că știți ce conține, n-o s-o mai citiți“. Le promit să le vorbesc mâine, la mitingul public. Păcat că plouă, dar interesul țării trebuie să primeze întotdeauna. Și țara are mare nevoie de ploaie, le-am zis.

La hotel, după ce am primit lume multă la sediul PNȚ. E în curs de reparare, căci abia l-au primit. Iarăși interviuri și cina, toți împreună. John și Stuart filmează din nou discuția în jurul evenimentelor ce aveam în fiecare seară. Nicolae, Gigi și cu mine.

În timpul cinei l-am avut pe John lângă mine la masă. Am discutat diverse planuri. Cum trebuie să mă prezint electoratului. Ideea lui Cârlănaru e acceptată: „Rațiu nu vine de la Londra. El vine din istorie“. Cealaltă idee rămâne de încercat. E vorba de o declarație ce mi-a făcut-o unul dintre interlocutorii mei, astăzi: „Dumnezeu ne-a dat Revoluția. Providența ni l-a adus pe Ion Rațiu acasă“.

După ce toți mă lasă, în fine, să mă culc, pe la 11.30 p.m. John bate la ușă. I must tell you something, în private with nobody around. Tim Bell had dinner with Margaret Thatcher. She sends you her good wishes & wants you to have complete victory.

Jurnal Ion Rațiu. În primăvara lui 1990: „Îmi vorbesc de KGB, GRU, Mossad și Deuxième Bureau. Vor să țină România sub Front”