Jurnalul unui inginer rus care a lucrat o lună în Mariupol: „Nu sunt naziști”. „Eu sunt ocupant aici”. „Mă sperie gândul că mă pot ucide”

Sursa: TASS

Distrus de bombardamentele rusești, orașul Mariupol a început să fie reconstruit cu puțin timp înainte de anexarea oficială a regiunii Donețk, pe care președintele rus, Vladimir Putin, a anunțat-o la 30 septembrie. Pentru a restaura orașul, au fost recrutați oameni din toată Rusia. Printre cei care au acceptat să plece acolo s-a numărat și inginerul rus Andrei Ivanov (nu este numele său real). A petrecut o lună în Mariupol, iar în tot acest timp a ținut un jurnal în care a descris în detaliu ceea ce a văzut. Mediazona a publicat o versiune prescurtată a jurnalului, iar Meduza a preluat elementele esențiale.

Despre ce s-a ales de Mariupol din cauza războiului

[În prima zi] am ajuns în oraș. Pe drum, pe măsură ce se apropia Mariupol, au început să apară case particulare distruse, copaci morți și mașini arse, în șanțuri. Pe ziduri ce se aflau în apropierea punctului de control era inscripționat „NU RĂZBOIULUI”. Orașul în sine zace în ruine, aproape toate clădirile înalte sunt deteriorate într-un grad sau altul, gardurile sunt tăiate de schije, clădirile rezidențiale sunt marcate cu inscripții: „Aici sunt oameni”, „Copii”.

E înfricoșător să-ți imaginezi ce s-a întâmplat aici acum câteva luni. Dar și această infrastructură a fost pusă în ordine într-o oarecare măsură: într-un loc s-a reparat drumul, din altul au fost ridicate grămezile mari de gunoi. Dar, poate că anume am fost duși pe un astfel de traseu. Îmi amintesc [în special] un graffiti pe clădire, care spunea „Moarte și groază”. Descrie cu precizie starea de spirit din oraș.

[Dar], în ciuda a tot ceea ce se întâmplă, în oraș încă există viață și e lumină la unele ferestre. Nu știu câți oameni au mai rămas în oraș, dar pare ca și cum ai fi plonjat într-o realitate alternativă: aici o casă distrusă, aici soldați cu mitraliere și aici copii pe biciclete. Pe fundalul unei clădiri înalte arse, flutură steagul Rusiei.

[În a șasea zi] mi-a rămas puțin timp să mă plimb prin oraș, așa că m-am dus la mare. A fost puțin înfricoșător. Aproape de mare era o casă care arsese aproape în totalitate, iar într-una dintre încăperile acestei case lumina era aprinsă și se auzea muzică. Pare foarte ciudat. De-a lungul drumului, ecourile războiului: resturi de obuze, urme de șenile de tancuri, cartușe și zone împrejmuite cu panglici, unde este mai bine să nu pășești dacă vrei să trăiești. Dar pe mare e liniște, deși este o prostie să vorbești despre calm. Undeva în depărtare, zburau două elicoptere, cineva pescuia, iar puțin mai încolo se văd ruinele Azovstalului, complet negre și arse.

Despre cum îi tratează pe ruși locuitorii din Mariupol

[În prima zi] Am fost abordat de o femeie în vârstă de 50 de ani. A întrebat dacă va fi demolată casa [ei], i-am spus că nu știu și nimeni de acolo nu i-a putut răspunde. A devenit isterică, a început să ne numească invadatori, strigându-ne: „De ce ați venit aici, ați adus atâta durere pe acest pământ?”. La care, unul dintre constructori a spus: „Păi, de ce ești nemulțumită, suntem aici pentru a face bine, reconstruim orașul, iar dumneavoastră sunteți nerecunoscătoare”.

Judecând după poveștile muncitorilor, aici atitudinea față de noi este destul de negativă și înțeleg foarte bine acest lucru. Mă sperie gândul că mă pot ucide aici și, de fapt, vor avea tot dreptul să o facă. Aici, eu sunt un ocupant, nu mă chemase nimeni aici.

Oamenii spun că uneori cutare vine la șantier cu struguri și dulciuri, iar de la cutare ai parte de priviri disprețuitoare. Acum câteva zile, macaraua a fost sabotată cu fire-capcană, două nopți la rând. Există o singură concluzie: nu suntem bineveniți aici.

[În ziua a șaptea] în toată Ucraina au căzut rachete, înfricoșător. Sunt îngrozit de filmările pe care am reușit să le văd. Și sunt în teritoriul ocupat. Ce împiedică Forțele Armate ale Ucrainei să lanseze rachete la Mariupol? Da, probabil nimic nu o împiedică. Senzația e că tocmai a început numărătoarea inversă a vieții mele. Pe stradă, am auzit: A trecut mult timp de când nu i-au lovit…

Despre modul în care muncitorii din Rusia îi tratează pe locuitorii din Mariupol

Mulți muncitori nu au nicio simpatie pentru localnici. Cineva de pe șantier a povestit cum venise un bărbat la ei să le ceară nisip, iar ei i-au spus în glumă să-i întrebe pe militari dacă poate lua o căruță. În replică, bărbatul a început să le spună că acești militari i-au ucis soția și a trebuit să o îngroape în curtea casei lui și ar putea să-l omoare și pe el. Drept urmare, l-au luat drept un fel de nebun și i-au promis că a doua zi îi vor da nisip, dar nu a mai venit. Un alt participant la dialog a comentat astfel respectiva situație: „Da, probabil că era băut, venise să urle, să-și dreagă sufletul. Și-a făcut numărul și a plecat acasă cu sufletul calm”.

Mă simt ciudat să mă gândesc la asta. Iată, lucrez cu bărbați și ei sunt buni, amuzanți, amabili, dar din anumite motive ei percep războiul ca o normă, cum altfel?

Despre militarii ruși

Am ascultat poveștile unui muncitor care era aici de aproximativ o lună. El a spus că se mai trage uneori dinspre Azovstal și că în această duminică un soldat ucrainean a fost prins și torturat într-o cameră specială de tortură. Cât de veridic este, nu pot verifica, dar sună înfiorător. El a mai spus că, atunci când a sosit prima dată, unul dintre militarii locali a avut o zi de naștere și au aranjat focuri de artificii, trăgând cu automatele trasoare în aer. Neobișnuiți cu așa ceva, mulți nou-veniți s-au speriat.

Despre cum de prezintă inamicii

A fost cea mai terifiantă și traumatizantă experiență din viața mea. Am fost acolo unde se desfășoară războiul. Ce am văzut aici? Numai oameni. Nu existau demoni cu coarne, nici dușmani mitici, cu atât mai puțin naziști, ci doar oameni obișnuiți. Oameni obișnuiți printre localnici, oameni obișnuiți printre militari. Ni se inventează dușmani, convingându-ne că este corect să-i omorâm în numele unui obiectiv. Dar pe care ei? Cine sunt ei? Sunt diferiți? Nu, oamenii sunt la fel peste tot.

Criză pe toate planurile: Condamnații ruși, trimiși nu doar pe front, ci și în fabricile de tancuri

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here