„Justiția trebuie să-și urmeze cursul”, declară regele Charles al III-lea după arestarea fratelui său Andrew

Sursa: Facebook

Regele Charles al III-lea a afirmat joi, într-un comunicat semnat cu numele său, că ‘justiția trebuie să-și urmeze cursul’ după arestarea fratelui său mai mic Andrew Mountbatten-Windsor, suspectat de comiterea unui abuz în exercitarea unei funcții oficiale, relatează AFP și Reuters, citate de Agerpres.ro.

‘Am aflat cu cea mai profundă îngrijorare vestea privindu-l pe Andrew Mountbatten-Windsor și suspiciunile de abuz în exercitarea unei funcții oficiale’, a reacționat monarhul britanic în acest comunicat al Palatului Buckingham, semnat ‘Charles R’.

Regele, care s-a declarat în trecut ‘profund îngrijorat și de acuzațiile care îl vizau pe fratele său’, și-a reafirmat ‘sprijinul și cooperarea’ cu autoritățile britanice. Charles a mai precizat că nu va face mai multe comentarii atâta timp ‘această procedură este în curs’.

‘Ceea ce urmează acum este acum procesul corect și drept prin această chestiune este investigată într-o manieră adecvată, de autoritățile adecvate… Permiteți-mi să spun cu claritate: justiție trebuie să-și urmeze cursul’, a mai precizat regele Charles în comunicatul citat.

Poliția britanică l-a arestat pe fratele mai mic al regelui Charles al III-lea, Andrew Mountbatten-Windsor, sub suspiciunea de abuz în funcție publică din cauza legăturilor sale cu infractorul sexual condamnat Jeffrey Epstein, a relatat joi presa britanică.

Poliția din Thames Valley a informat la începutul acestei luni că agenții analizează acuzațiile conform cărora Mountbatten-Windsor i-ar fi transmis defunctului infractor sexual documente guvernamentale confidențiale, conform unor dosare publicate recent de guvernul SUA. ‘Poliția din Thames Valley a deschis o anchetă privind o infracțiune de abuz în funcție publică’, au anunțat forțele de ordine într-un comunicat publicat pe platforma X. ‘Un bărbat sexagenar din Norfolk a fost arestat și rămâne în custodia poliției. Conform directivelor naționale, nu vom anunța numele bărbatului arestat’, se adaugă în comunicatul menționat.

BREAKING NEWS | Fostul prinț Andrew a fost arestat chiar de ziua lui