Klaus Iohannis: Jacques Delors – un mare lider vizionar; moştenirea sa va continua să ne inspire

Sursa foto: X

Preşedintele Klaus Iohannis l-a numit, miercuri, pe Jacques Delors „un mare lider vizionar”, care va continua să fie o inspiraţie pentru o Uniune Europeană mai unită şi mai dinamică, transmite Agerpres.

„I-am adus un omagiu lui Jacques Delors, un mare lider vizionar, a cărui muncă neobosită pentru promovarea integrării europene a deschis calea pentru Uniunea Europeană mai puternică, mai extinsă şi mai coerentă de astăzi. Moştenirea sa va continua să ne inspire şi să ne îndrume în eforturile noastre pentru o Uniune Europeană mai unită şi mai dinamică”, a scris şeful statului, pe platforma X (fostă Twitter).

 

Preşedintele României a participat, miercuri, la ceremonia omagialã organizată de Comisia Europeană, la Bruxelles, în memoria politicianului francez şi european Jacques Delors (20 iulie 1925 – 27 decembrie 2023), fost preşedinte al Comisiei Europene în perioada 1985 – 1995.

Totodatã, miercuri seara şeful statului a participat şi la reuniunea informală a şefilor de stat sau de guvern din ţãrile UE.

Sursa foto: X

Joi, preşedintele Iohannis va fi prezent la reuniunea extraordinară a Consiliului European.

Decedat în decembrie 2023, la vârsta de 98 de ani, Jacques Delor rămâne în istorie mai ales pentru că a pus bazele introducerii, din 1993, a Pieţei Comune europene, care a permis  libertatea de mişcare a persoanelor, bunurilor şi serviciilor în interiorul blocului european. De asemenea, în perioada când a condus Comisia Europeană, s-au încheiat Acordurile Schengen şi s-a constituit Uniunea economicã şi monetarã care ulterior s-a concretizat şi prin introducerea monedei comune euro.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here