Sursa foto: presidency.ro

Preşedintele Klaus Iohannis i-a acordat ambasadorului SUA la Bucureşti, Hans Klemm, Ordinul Naţional „Steaua României” în grad de „Mare Cruce”, cea mai înaltă decoraţie a statului român, în cadrul unei ceremonii desfăşurate la Palatul Cotroceni, anunță Agerpres.

Preşedintele a arătat în discursul său că Hans Klemm este un „profesionist”, cu o contribuţie „extraordinară la dezvoltarea relaţiilor” dintre România şi Statele Unite ale Americii.

„Este o ocazie solemnă, în care confer cea mai înaltă decoraţie a statului român, dar este, totodată, o ceremonie dedicată prieteniei. Domnule ambasador, la acest moment, în care misiunea dumneavoastră la Bucureşti se apropie de sfârşit, Parteneriatul Strategic dintre România şi Statele Unite ale Americii este mai solid şi mai dinamic decât în orice moment din istoria sa. Marcarea, în 2020, a 140 de ani de relaţii diplomatice dintre ţările noastre are loc într-un context bilateral de care putem să fim mândri”, a precizat Iohannis.

El a adăugat că în dialogul pe care l-a avut cu preşedintele SUA, Donald Trump, în luna august, la Washington, dar şi în urmă cu o săptămână, în marja reuniunii NATO de la Londra, a remarcat „angajamentul ferm şi interesul” Administraţiei SUA pentru consolidarea şi aprofundarea relaţiilor cu România.

Klaus Iohannis a adăugat că ambasadorul Klemm a avut un aport „substanţial” în acest sens, prin „statornicia prieteniei” arătată poporului român, prin susţinerea dialogului şi a cooperării, dar şi prin iniţiativele promovate.

Într-o relaţie bilaterală bazată pe valori comune – precum stat de drept, democraţie şi drepturile omului – aţi ştiut să daţi un exemplu personal de acţiune consecvent fundamentată pe acestea. Într-un context complex în plan regional şi internaţional, România şi-a reconfirmat statutul de cel mai predictibil şi ferm aliat regional al Statelor Unite. În acelaşi timp, de-a lungul istoriei, România a beneficiat, în îndeplinirea aspiraţiilor sale juste, de sprijinul aliaţilor şi partenerilor săi. Acest sprijin ne responsabilizează şi ne face să continuăm eforturile noastre de edificare a unui stat de drept puternic, modern şi sustenabil, care să promoveze activ, atât în regiunea Mării Negre, cât şi dincolo de aceasta, valorile transatlantice”, a precizat Iohannis.

La rândul său, Hans Klemm a arătat că pe parcursul celor patru ani de mandat, printre priorităţile sale s-au numărat: promovarea securităţii naţionale a SUA în colaborare cu aliatul său, promovarea democraţiei şi consolidarea instituţiilor democratice, sprijinirea libertăţii de exprimare şi a cultelor religioase, susţinerea statului de drept şi lupta împotriva corupţiei, promovarea prosperităţii.

Pe parcursul mandatului meu, schimburile comerciale între SUA şi România au crescut cu 40%. (…) Am dorit să încurajăm şi programele de schimburi între cele două ţări. Felicităm România, guvernul şi pe dumneavoastră, domnule preşedinte, pentru sprijinul constant faţă de – spre exemplu – Comisia Fulbright, de departe cea mai prestigioasă dintre iniţiativele de programe comune”, a spus el.

Hans Klemm a mai precizat că angajamentul personal al preşedintelui Iohannis faţă de Parteneriatul Strategic dintre România şi Statele Unite ale Americii înseamnă foarte mult pentru ţara sa, dar şi pentru el, personal. 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here