Sursa foto: Inquam Photos\Octav Ganea

Candidatul PNL la prezidenţiale, preşedintele Klaus Iohannis, a declarat, marţi, că se va discuta în CSAT despre reactoarele 3 şi 4 de la Cernavodă şi tehnologia 5G şi că se vor lua cele mai bune decizii în aceste cazuri.

Le vom analiza cu foarte mare atenţie în CSAT împreună cu noul guvern şi se vor lua deciziile de rigoare, în aşa fel ca să fie garantată securitatea naţională, acest lucru pot să vă promit”, a spus Iohannis, la dezbaterea cu jurnalişti, analişti şi politologi organizată la BCU, întrebat despre proiectul reactoarelor 3 şi 4 şi tehnologia 5G.

El a afirmat, totodată, că România poate face schimburi comerciale cu China.

Vreau să vă spun foarte clar din capul locului, locul nostru, al României, este în spaţiul euroatlantic, în spaţiul valoric euroatlantic, acolo aparţinem noi, punct. Trebuie însă să observăm că există evident şi alte state cu care putem să avem interese comerciale economice. Şi atunci răspunsul este foarte simplu. Cu China putem să avem schimb comercial, schimburi economice, dar nu ne considerăm parte din spaţiul de valori promovat de ei, nu avem obligaţii venite din istorie faţă de ei. Noi avem obligaţia de a pune în practică, eu, politicienii, dorinţa românilor de a fi parte din valorile din spaţiul, din lumea euroatlantică şi acolo trebuie să ţintim. Aşadar, nu cred că putem să ignorăm anumite semnale, nu trebuie să mergem prea departe în zona colaborării cu state din Asia, de exemplu. Atunci când pentru noi este convenabil, putem să avem relaţii economice, comerciale, chiar aprofundate„, a spus Iohannis.

Sursa foto: Inquam Photos/Octav Ganea

2 COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here