Kremlinul contraatacă: „Spionul american” nu a avut acces la Putin, e o ficțiune

Moscova a ieșit la contraatac după ce presa din Statele Unite a scris că un spion american a fost infiltrat ani de zile în anturajul lui Vladimir Putin.

Dmitri Peskov, purtătorul de cuvânt al Kremlinului și unul dintre oamenii de încredere ai președintelui rus, a ieșit în conferință de presă ca să dezvăluie identitatea presupusului agent al Statelor Unite și să dezmintă afirmațiile jurnaliștilor de peste Ocean.

Potrivit lui Peskov, ar fi fost vorba de un anume Oleg Smolenkov, fost angajat al Administrației Prezidențiale dar nu a avut niciodată acces la Vladimir Putin, așa cum a scris CNN. Declarația lui Dmitri Peskov a fost transmisă imediat, în regim de breaking news, de Sputnik, una dintre publicațiile de casă ale Moscovei.

„Smolenkov a fost dat afară acum mai mulți ani ca urmare a unei directive interne. Nu a deținut nicio funcție de nivel înalt. Aceste speculații în presa din SUA despre urgența cu care a fost retras, de cine a fost salvat și așa mai departe – acestea sunt, știți voi, un fel de „Pulp Fiction”, a spus Dmitri Peskov.

În această dimineață, mai mult publicații americane au scris că un spion american de rang înalt, care operează la Kremlin, a fost extras din Rusia în 2017 din cauza unei gafe a lui Donald Trump. Detalii

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here