Kurz: În Austria a început valul doi de coronavirus

Sursa: Pixabay

Cancelarul austriac Sebastian Kurz a declarat duminică că Austria a intrat în „al doilea val” de infecţii coronavirus, în contextul creşterii numărului de cazuri pozitive, scrie AFP, preluată de News.ro.

De vineri până sâmbătă, această ţară de 9 milioane de locuitori a înregistrat aproape 870 de noi cazuri, dintre care mai mult de jumătate în capitală. Austria numără 33.000 de cazuri şi 750 de morţi de la începutul pandemiei. 

„Suntem la începutul celui de-al doilea val”, a declarat Sebastian Kurz într-un comunicat, avertizând că ţara va depăşi în curând 1.000 de noi cazuri zilnic, şi făcând apel la populaţie să respecte strict măsurile anti-virus şi să reducă la maxim contactele. 

Vineri, guvernul austriac a anunţat înăsprirea măsurilor, în ceea ce priveşte purtarea măştii şi adunările publice, pentru a inversa curba.

Începând de luni, măştile, care erau deja obligatorii în supermarketuri şi în mijloacele de transport, vor fi purtate şi în magazine şi în toatel clădirile publice.                

Kurz a avertizat că dacă numărul de cazuri continuă să crească, nu exclude noi măsuri, dar şi-a exprimat speranţa că va fi evitată a doua izolare. 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here