Dacă e duminică, nu e coronavirus. Cel puţin aşa e la aeroportul din Iaşi. Pentru că duminica e zi liberă. RFI prezintă cazul Iașului, care are şase destinaţii spre Italia, de trei ori pe săptămână. Deși numărul de cazuri de îmbolnăviri cu coronavirus creștea, duminică, în Italia, într-un ritm considerabil, înregistrându-se 3 decese și peste 150 de îmbolnăviri, la Iași zona de carantină nu era încă realizată. 

Nici scannerele de la Bucureşti nu au ajuns. Care sunt spaţiile pentru carantină? Răspunsurile sunt pasate între Directorul Direcţiei de Sănătate Publică şi managerul Spitalului de Boli Infecţioase. Sunt două, dar nu se ştie unde iar altele vor fi căutate de luni. 

Directorul Aeroportului  Internaţional din Iaşi spune că scannerele promise de Bucureşti nu au ajuns la Iaşi:  „Scannerele promise de Bucureşti nu au ajuns la Iaşi”. 

Nu sunt nici culoare special amenajate, nici spaţii de carantină. Zonele de carantină vor fi stabilite luni, spune directorul Direcţiei de Sănătate Publică Iaşi, Lucian Indrei: „Nu sunt nici culoare special amenajate, nici spaţii de carantină. Zonele de carantină vor fi stabilite luni”, declara acesta.

Se dezinfectează şi se asigură asistenţă medicală, atât putem face”, spune Cătălin Bulgariu care subliniază că zona de carantină e stabilită de Ministerul Sănătăţii. 

Medici epidemiologi, doar dacă se cere, spune directorul DSP care precizează că de luni urmau să se caute alte locaţii pentru carantină. Acum sunt doar 20 de locuri pentru zona de carantină.

La autogara Codrescu sunt curse spre şi dinspre Italia. Plus servicii de coletărie. E linişte la autogară. 

La gara din Iaşi nu sunt probleme. Nu e nici un afiş cu măsuri de protecţie, prevenţie. Coronavirusul e combătut doar la televizor.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here