Pe malul Mării Mediterane, în aglomeratul port grecesc Salonic, se află un monument tulburător dedicat celor aproximativ 50.000 de evrei ai orașului, care au fost adunați de naziști pe 15 martie 1943 și deportați la Auschwitz, scrie Larry Luxner pentru Times of Israel. În fiecare an, de Ziua Comemorării Holocaustului, politicieni locali, diplomați și lideri evrei țin discursuri și depun coroane la monument în memoria victimelor.
Unul dintre acești demnitari este Akis Dagazian, consulul onorific al Armeniei la Salonic (cunoscut oficial sub numele său grecesc, Thessaloniki). El spune că prezența etnică armeană în acest oraș antic datează din epoca bizantină, în timp ce prezența evreiască se întinde și mai departe, din epoca romană.
Și, la fel ca evreii, armenii au dominat mult timp comerțul și au excelat în profesii precum dreptul și medicina.
Din păcate, armenii au în comun și altceva cu frații lor evrei: trauma colectivă a unui genocid de acum 110 ani, care este încă adesea respins ca o consecință a Primului Război Mondial.
„Aceasta este recenta narațiune oficială turcă. Cel puțin recunosc că s-a întâmplat ceva în 1915”, a spus Dagazian marți, în timpul micului dejun, la Café Mazu de pe malul apei, la câteva străzi de memorialul Holocaustului. „Conform statisticilor otomane, înainte de războaiele balcanice, peste două milioane de armeni trăiau în Imperiul Otoman. Acum mai sunt doar 50.000. Vreau ca cineva să-mi spună ce s-a întâmplat cu restul.”
Memorialul Holocaustului din Salonic, inaugurat în 2006, onorează cei 50.000 de evrei uciși de naziști în timpul celui de-al Doilea Război Mondial. (Fotografie de Larry Luxner)
Conform majorității relatărilor, se crede că turcii otomani au ucis aproximativ 1,5 milioane de armeni creștini în timpul Primului Război Mondial. România a fost printre primele țări care au primit refugiați armeni după genocid, dar din motive economice și strategice, România – la fel ca Israelul – nu a recunoscut încă oficial genocidul respectiv.
Prima națiune care a făcut-o a fost Uruguay, în 1965. Grecia a urmat în 1996 și a mers un pas mai departe.
„În 2014, guvernul grec a incriminat negarea genocidului armean în temeiul aceleiași legi care incriminează negarea Holocaustului”, a spus Dagazian. Acest lucru nu este surprinzător, având în vedere că armenii trăiesc printre greci de secole și sunt menționați și în literatura greacă veche, legăturile dintre cele două etnii datând din antichitate.
Centrul Comunitar Armean din Salonic, Grecia. (Fotografie de Larry Luxner)
Dagazian, în vârstă de 50 de ani, aparține celei mai vechi familii armene din Grecia. Strămoșii săi au sosit acum aproximativ 300 de ani, stabilindu-se în Komotini, la aproximativ 240 de kilometri est de Salonic. Aceștia au făcut parte din primul val de armeni negustori și meșteșugari care au prosperat în regiunea Macedoniei de Est și a Traciei, precum și din insula Creta.
Al doilea val a fost format din armeni care au fugit mai întâi de genocid, apoi de prăbușirea frontului grec în 1922, care a ajuns să fie cunoscută drept ”catastrofa Asiei Mici”. Aceasta a adus încă 80.000 până la 100.000 de armeni în Grecia.
Totuși, de la mijlocul anilor 1920 până în jurul anului 1948, majoritatea celor sosiți ulterior s-au întors în Armenia – pe atunci o republică sovietică – în timp ce un număr semnificativ a emigrat în Europa și cele două Americi.
Comunitatea și-a revenit în 1991, după destrămarea URSS, când 40.000 de armeni – al treilea val de imigranți – s-au mutat în Grecia, majoritatea stabilindu-se la Atena.
Dagazian, care, la fel ca mulți alți armeni greci, lucrează în afacerea cu bijuterii, poate citi și scrie în limba armeană, deși nu vorbește fluent limba strămoșilor săi.
Sfântul altar al Bisericii Ortodoxe Armene a Fecioarei Maria din Salonic, Grecia. (Fotografie de Larry Luxner)
Ceea ce menține comunitatea unită este religia. Viața culturală armeană se învârte în jurul Bisericii Apostolice Armene, o confesiune ortodoxă care datează din anul 301 d.Hr., când Armenia a devenit prima țară care a adoptat creștinismul ca religie oficială.
De mai bine de 120 de ani, punctul central al vieții comunitare de aici a fost Biserica Ortodoxă Armeană a Fecioarei Maria, situată pe strada Dialeti, la mai puțin de o milă de Muzeul Evreiesc din Salonic. În 1888, comunitatea a achiziționat teren pentru biserică, care a fost proiectată de renumitul arhitect italian Vitaliano Poselli.
Placă în alfabet armean comemorează inaugurarea Bisericii Ortodoxe Armene a Fecioarei Maria din Salonic, Grecia, la 16 noiembrie 1903. (Fotografie de Larry Luxner)
Inaugurată în 1903, biserica este o bazilică cu o singură navă, cu acoperiș boltit și un turn cu clopotniță cu trei etaje, acoperit de o piramidă pătrată. Biserica a supraviețuit marelui incendiu din 1917, care, din păcate, a distrus cea mai mare parte a orașului, inclusiv cartierul său evreiesc istoric.
Agkop Kasparian este președintele Comunității Armene din Salonic. El spune că aproximativ 5.000 de armeni locuiesc în Salonic, dintre care 1.000 fac parte din grupul mai vechi; restul au venit după 1991. Printre altele, comunitatea susține o școală armeană care oferă cursuri de limbă și istorie pentru aproximativ 100 de elevi în fiecare sâmbătă.
„Interesul nostru este să ne păstrăm tradițiile, limba și identitatea și să sprijinim statul armean și să fim puternici în mediul internațional dificil”, a spus el. „Facem acest lucru prin activități culturale, grupuri de dans, evenimente muzicale și strângere de fonduri.”
Legăturile cu patria ancestrală sunt primordiale în rândul armenilor de aici.
Agkop Kasparian este președintele Comunității Armene din Salonic, Grecia. (Fotografie de Larry Luxner)
Deși nu mai are familie în Armenia, Kasparian a fost acolo de mai multe ori. Prima sa vizită a fost în 1991 – la scurt timp după independența Armeniei – pentru a însoți un avion care transporta 40 de tone de ajutoare pentru familiile strămutate cu trei ani în urmă, după un cutremur catastrofal. A mers din nou în 1993, împreună cu oficiali ai Ministerului de Externe, pentru a ajuta la achiziționarea clădirii care găzduiește acum Ambasada Greciei la Erevan.
În total, aproximativ 50.000 de armeni locuiesc în prezent în Grecia, potrivit lui Dagazian, care citește și scrie în armeană, dar nu o vorbește la fel de fluent pe cât vorbește greaca și engleza.
„Fiind creștin într-o altă țară creștină, este mult mai ușor să te asimilezi după patru sau cinci generații. În cazul evreilor, faptul că au o religie diferită este ceea ce le izolează comunitatea de celelalte. Acest lucru reprezintă de fapt o amenințare, deoarece, în prezent, rata căsătoriilor mixte între greci și armeni este de 95%, ceea ce înseamnă că, în câteva generații, copiii noștri vor fi elenizați.”
Cronologia de la Muzeul Evreiesc din Salonic urmărește ascensiunea și declinul influenței evreiești în acest oraș grecesc, cunoscut cândva drept „Ierusalimul Balcanilor”, deoarece atât de mulți dintre locuitorii săi erau evrei. (Fotografie de Larry Luxner)
În ciuda respectului său profund pentru iudaism și a admirației pentru statul modern Israel, Dagazian este dezamăgit de comportamentul unor evrei ultraortodocși care au umilit recent preoți și chiar i-au scuipat în Orașul Vechi al Ierusalimului.
„Atitudinea acestor evrei nu corespunde valorilor Talmudului sau religiei evreiești”, a spus el.
„Ne vizează în principal pe noi pur și simplu pentru că suntem singurii creștini care locuiesc acolo. Prezența tuturor celorlalte confesiuni creștine în Țara Sfântă constă în mare parte doar din clerici, doar preoți, dar în cazul nostru, etnicii armeni formează o majoritate etnică solidă care trăiește acolo fără întrerupere de 1.700 de ani.”
Dagazian a remarcat că, într-un fel, genocidul comis de turcii otomani împotriva armenilor a făcut posibil Holocaustul. El a citat un discurs din 1939 al lui Adolf Hitler, care și-a justificat planul de exterminare a evreilor cu comentariul: „Cine, la urma urmei, își amintește de anihilarea armenilor?”
De aceea, a spus el, este atât de importantă recunoașterea globală a ceea ce s-a întâmplat cu adevărat cu strămoșii săi.
„Ne simțim atât de apropiați de comunitatea evreiască pentru că am trecut prin tragedii similare și ne confruntăm și cu provocări similare”, a spus el. „Această amenințare a asimilării este ceva cu care ne confruntăm și noi, și ei– nu doar acum, ci de-a lungul veacurilor, în special evreii, pentru că au fost la 2.000 de ani distanță de patria lor, dar și armenii. Încă din epoca bizantină ne-am mutat în alte teritorii. Cred că suntem singurii care pot înțelege cu adevărat ce înseamnă să fii evreu – dar, mai important, să rămâi evreu în diaspora.”
Biserica Ortodoxă Armeană a Fecioarei Maria din Salonic, Grecia. (Fotografie de Larry Luxner)
Larry Luxner, jurnalist și fotograf cu experiență, originar din Miami, a scris articole din peste 100 de țări din America Latină, Africa, Europa de Est, Orientul Mijlociu și Asia pentru o varietate de agenții de știri. A locuit mulți ani în San Juan, Puerto Rico, și în zona Washington, D.C., înainte de a se muta în Israel în ianuarie 2017.
Ierusalimul onorează un fotograf armean de care îl leagă o istorie comună
