De la prăbușirea Uniunii Sovietice și până în prezent, politica externă a Federației Ruse a fost marcată de un parcurs evolutiv interesant, parcurs influențat atât de schimbările care au avut loc pe plan intern, cât și de metamorfozele produse pe plan internațional. Pe plan intern, căderea monolitului sovietic a forțat noua conducere post-comunistă să renunțe la vechea identitate imperialistă din timpul Războiului Rece, scrie într-o analiză Răzvan Ceuca, expert Intel4Patriam.
- Redăm analiza integrală, publicată pe platforma LARICS:
Pe baza acesteia, Uniunea Sovietică își justifica, pe de-o parte, opoziția față de Occident (în special față de Statele Unite ale Americii și NATO) iar, pe de altă parte, dorința de a exporta ideologia comunistă la nivel mondial. Ca atare, odată cu criza identitară apărută ca urmare a imploziei URSS, în lipsa unei narațiuni interne menite să justifice acțiunile externe ale Rusiei, oficialii ruși au apelat la ceea ce a definit (și încă definește) cel mai bine identitatea acestui stat: ortodoxia.
Așa au ajuns ca renumiții siloviki (,,noii” oficiali ruși care au intrat în sfera politică din sfera serviciilor de informații sovietice) să se ,,creștineze peste noapte” și să contureze o narațiune strategică – un set de povești conforme cu o ideologie, teorie sau credință ce indică traiectoria viitoarelor acțiuni (Mark Laity, „NATO and the Power of Narrative” în Information of War: From China’s Three Warfares to NATO’s Narratives, Legatum Institute, Londra, septembrie 2015, p. 23) – conservatoare, menită să contracareze narațiunea strategică occidentală bazată pe normele și valorile democratice la care majoritatea aderă în ziua de astăzi (Lucian Dumitrescu, „The Role of Strategic Narratives in Information Warfare” în Pol. Sc. and Int. Rel. Revue, XV, vol. 1, București, 2018, pp. 37-38). Și totuși, acest aspect reprezintă doar o parte a contextului în care se regăsea Federația Rusă la începutul noului mileniu.
Odată cu venirea sa la putere, în anul 2000, Vladimir Putin își propune să exploateze din plin avantajele politice de care dispun democrațiile occidentale. Astfel, noul regim de la Kremlin lansează o ofensivă informațională dirijată pe două direcții principale.
Pe de-o parte, cu ajutorul unui grup de oligarhi sunt achiziționate o serie de publicații occidentale care, în anii de după Marea Recesiune, aveau mari probleme financiare, precum și rețele de socializare: în anul 2010, Serghei Pugaciov și fiul său, Aleksandr Pugaciov, au pus mâna pe France Soir, Aleksandr Lebedev și Evgheni Lebedev au achiziționat The Independent și London Evening Standard pentru ,,simbolica” sumă de 1 liră sterlină, urmând ca, în aprilie 2014, Alișer Usmanov să intre în posesia omologului Facebook din Rusia, rețeaua VKontakte.
Pe de altă parte, regimul Putin își concentrează eforturile pe crearea sau reformarea unor platforme mediatice în vederea răspândirii unor ,,adevăruri alternative”, platforme care au jucat un rol important în modelarea percepției opiniei publice occidentale cu privire la evenimentele din Georgia (2008) și Ucraina (2014): crearea postului de televiziune Russia Today în 2005 (astăzi RT) și crearea prin decret prezidențial a agenției de știri Россия сегодня / Rossiya Segodnya în 2013, prin fuziunea dintre fosta agenție de știri RIA Novosti și fostul post de radio Vocea Rusiei, urmând ca, sub umbrela acesteia, să ia naștere în 2014 și platforma Sputnik (Marcel H. van Herpen, Putin’s Propaganda Machine: Soft Power and Russian Foreign Policy, Rowman & Littlefield Publishers, Maryland, 2015, pp. 92-122). Doi ani mai târziu, Sputnik își extinde aria de acoperire atât în România, cât și în Republica Moldova prin platforma Sputnik.md, care face și obiectul analizei noastre.
În paralel cu această ofensivă informațională îndreptată împotriva Occidentului și în contextul valurilor de extindere ale NATO și Uniunii Europene către estul Europei, în laboratoarele de propagandă ale Kremlinului începe să prindă contur și o narațiune strategică anti-occidentală (pe lângă cea conservatoare), ale cărei teme narative – personalizate în funcție de actorul ,,demonizat” și de populația căreia i se adresează – încearcă să modeleze percepția opiniei publice pentru a submina încrederea acesteia cu privire la rolul crucial pe care-l joacă cele două organisme.
Așadar, pentru a avea o imagine mai clară asupra modului în care regimul de la Kremlin își pune în aplicare strategia de interferență hibridă (Mikael Wigell, „Hybrid Interference as a Wedge Strategy: A Theory of External Interference in Liberal Democracy” în International Affairs, februarie 2019, pp. 255-275) în raport cu România, am ales un eșantion de 26 de articole, publicate în cadrul Sputnik România-Moldova, în intervalul anilor 2016-2020, în cadrul cărora au fost identificate următoarele teme narative:
Subminarea rolului NATO în raport cu calitatea de membru a României
În cadrul articolelor care tratează această temă regăsim o serie de structuri discursive care încearcă să scoată în evidență următoarele aspecte: ,,rolul nesemnificativ sau dăunător” al NATO și SUA prin prezența lor în România, ,,înfrângerile” suferite de Alianță în conflictele din Orientul Mijlociu, ,,superioritatea nefondată” a poporului american, ,,crearea” de către SUA a unor ,,arme chimice” sau ,,ascunderea” unor dosare care vizează NATO” și NATO ca ,,minciună” și ,,pericol” pentru întreaga lume.
În acest sens, în cadrul unuia dintre articole, se afirmă nu doar că ,,Pentagonul nu a reușit să învingă în Vietnam, Irak, Afganistan sau împotriva Statului Islamic, dar poporul român este utilizat în calitate de cobai în încercarea zadarnică a Americii de a anihila ,,puternica armată” a Federației Ruse”. Mai mult, amplasarea scutului anti-rachetă la Deveselu este privită prin lentila faptului că poporul român ar fi căzut în capcana ,,propagandei de război americane”, fapt care ar transforma România într-o țintă sigură a complexului militar rusesc.
O altă etichetă atribuită NATO de către Sputnik este cea de ,,relicvă a trecutului”, Alianța fiind catalogată ca atare deoarece a ajuns o ,,afacere fără profit”, întrucât ,,NATO a intrat în România și nu România în NATO”, pentru că administrația de la București nu ar fi sprijinit nici militar și nici financiar organizația. Tot la capitolul ,,etichete”, ,,viziunea” poporului american de tipul ,,noi avem dreptate și restul lumii greșește” denotă pentru Sputnik ideea că americanii vor rămâne cel mai urât popor din lume, crezându-se o ,,națiune civică superioară”.
După cum ne-a obișnuit Sputnik de-a lungul timpului, subiectele demne de teoria conspirației au onorat, de asemenea, cu prezența. Astfel, este lansată ideea conform căreia România ,,reprezintă o sucursală a CIA în Balcani și că refuză să își întărească poziția în vecinătatea Mării Negre”, din cauza faptului că societatea românească este ,,controlată strâns de Soros și de ambasade”, fapt care ar determina Rusia și Turcia să-și intensifice relațiile bilaterale pentru a-și consolida poziția geopolitică în zona Mării Negre.
Din această panoplie de narative conspiraționiste nu a lipsit nici veșnicul ,,stat paralel”, despre care este relatat că duce la bun sfârșit ,,obiectivul” SUA de ,,sacrificare a democrației și prosperității din România”, prin ,,cele trei partide din opoziție (PNL, USR și România 100), precum și manifestanții #rezist, o minoritate radicalizată”. Corelând acest narativ cu mesajele legate de corupție și trafic de influență, este afirmat că România a fost silită să dea 3,9 miliarde de dolari pentru o serie de rachete americane, fiind ,,șantajată” cu amenințarea reprezentată de Federația Rusă în regiune.
În aceeași manieră, regăsim ideea conform căreia ,,planul” SUA ar consta, de fapt, în transformarea României într-o ,,Cubă a Europei”, întrucât ,,lipsa de viziune și dorința de promovare a interesului național în Balcani, Europa și Marea Neagră a României riscă să transforme țara într-o „oaie neagră” americană și într-o Cubă izolată de restul lumii”. Mai mult, este afirmat că doar guvernările PSD au contribuit la consolidarea ,,Grupului de la Craiova” (după modelul Grupului de la Vișegrad), pentru a intensifica cooperarea dintre statele spațiului balcanic, în timp ce fosta guvernare tehnocrată a lui Dacian Cioloș este acuzată de către Sputnik ca fiind ,,promotoarea” discursului NATO în calitate de umbrelă de securitate care ,,afectează” interesele României, timp în care le-ar consolida pe cele ale SUA.
În aceeași retorică, statele est-europene sunt ,,avertizate” că ar trebui să își facă griji în privința ,,dorinței” SUA de a reveni la vechile sfere de influență, fiind invocată Doctrina Monroe (care nu are nicio legătură cu vechile sfere de influență tipice Războiului Rece, cu atât mai mult cu cât a fost lansată în 1823, ci cu dorința Statelor Unite ale Americii de a nu se implica în afacerile interne ale Europei secolului al XIX-lea și vice-versa). Astfel, România ajunge să fie acuzată de Sputnik că a încercat să-și sporească importanța în Europa de Est, printr-un discurs agresiv antirusesc, evocând amenințarea rusească, într-un context în care Rusia și China abia așteaptă să-și declare și ele propriile sfere de influență, după exemplul politicii americane.
Nici referințele la deținerea și producerea de arme chimice nu lipsesc. Făcând legătura cu recentul (la vremea respectivă) caz Skripal, din martie 2018, Sputnik România-Moldova arăta o știre prin care SUA și Marea Britanie sunt acuzate că ,,ar deține și ar dezvolta” arme chimice, iar aceste acuzații sunt bazate pe o serie de declarații aparținând lui Igor Kirillov, comandatul trupelor de apărare radioactivă, chimică și biologică a forțelor armate ale Federației Ruse. Acesta relata că Marea Britanie a vândut brevetul neurotoxinei de tip VX Statelor Unite, fiind revoltat și pe faptul că SUA nu și-au nimicit rezervele de arme chimice.
În același tonus conspiraționist, într-un alt articol era afirmat faptul că în Elveția au dispărut dosarele care vizau activitatea unei ,,organizații paramilitare secrete a NATO” – P26, despre a cărei existență s-ar ști din anii ’80 în urma declasificării unor documente din care rezultă că serviciile secrete elvețiene ar fi urmărit sute de mii de oameni, în special pe cei care împărtășeau ideologia comunistă.
Cot la cot cu etichetele negative și teorii ale conspirației, regăsim și o serie de ironii adresate Alianței. Spre exemplu, într-un articol este ironizată imaginea unui soldat român echipat cu o armă rusească AK-47 Kalașnikov în cadrul unor exerciții NATO, sursa acestei ironii fiind o postare pe Twitter aparținând grupului de luptă polonez al NATO, care conținea o imagine legată de exercițiile militare „Saber Strike 2018″, demarate în Letonia.
Percepțiile unor actori politici locali asupra NATO
Această categorie de articole redă opiniile unor personalități din România sau critică declarațiile și viziunile unor actori politici autohtoni sau străini care se raportează la Statele Unite ale Americii sau NATO. Astfel, sunt elogiate nume precum Dan Puric sau Adrian Năstase care au criticat acțiunile NATO în raport cu România sau Federația Rusă, fiind, totodată, criticate personalități diplomatice, precum Adrian Zuckerman (Ambasadorul SUA în România) sau Mircea Geoană (Secretar general adjunct al NATO).
Desigur, nici din această temă narativă nu au lipsit etichetele marca Sputnik. Spre exemplu, Mircea Geoană, odată cu numirea sa în calitate de secretar general adjuct al NATO, este etichetat drept un ,,prostăNATO”, fiind de asemenea acuzat că ar fi distrus PSD, ,,singurul partid capabil să aibă un cuvânt în fața poruncilor occidentale – euroatlantice”.
La polul opus, numele lui Adrian Năstase este elogiat în calitate de ,,diplomatul și liderul politic cu cel mai important rol în istoria de după 1990”, întrucât prin integrarea României în structurile euroatlantice, a încercat să ofere o poziție internațională favorabilă acesteia, dar motivul real din spatele laudelor aduse de Sputnik acestuia rezidă în faptul că a avut curajul să acuze NATO de ,,extindere imperialistă” în spațiul ex-comunist.
Ca în multe alte articole publicate în cadrul Sputnik.md, este menționat și Dan Puric în contextul acuzațiilor aduse lui Tudor Gheorghe privind declarațiile sale anti-UE din timpul spectacolului „Degeaba 30”, difuzat pe TVR 1 în 26 ianuarie 2020. În apărarea acestuia, Puric relata că se manifestă un trend de anihilare a tot ceea ce este românesc, dar și că aderarea României la NATO și UE s-ar fi făcut fără ca noi să negociem, deci, implicit, să avem ceva de câștigat, fapt care ne-a transformat în niște ,,slugi”.
Sursa: Sputnik.md
Nu în ultimul rând, actualul ambasador al Statelor Unite la București, Adrian Zuckerman, este și el criticat în cadrul Sputnik. Mai precis, este vorba de criticarea declarației adresată românilor de către acesta la începutul anului curent, față de care unul dintre editorii Sputnik sublinia că succesele României în cadrul Alianței se rezumă doar în plăți către aceasta, decesele unor militari români, rivalități externe și pierderea locului în Consiliul de Securitate.
Mai mult, personalitatea lui Adrian Zuckerman a mai fost criticată și pentru un articol publicat de acesta pe Agerpress, articol în care erau redate o serie de adevăruri despre regimul comunist al lui Nicolae Ceaușescu. În acest sens, principalele acuzații aduse rezidă în ideea că numărul victimelor regimului ceaușist este unul exagerat de către propaganda americană și că în perioada comunistă s-a construit ceea ce ajută astăzi la dezvoltarea României, nicidecum beneficiile oferite de SUA.
Acutizarea diviziunilor dintre NATO și UE
În cadrul acestei teme narative sunt expuse o serie de mesaje menite să modeleze percepția opiniei publice cu privire la relațiile ,,de facto” dintre NATO și Uniunea Europeană, motiv pentru care SUA este acuzată că dorește să resusciteze un curent naționalist și eurosceptic în rândul UE, că Donald Trump ar lansa o perestroika în UE sau că înființarea Armatei Uniunii Europene ar fi, de fapt, o ,,manifestare de independență” față de umbrela NATO.
Având în vedere acest aspect, Sputnik relatează că inițiativa de înființare a unei Armate UE ar reprezenta o expresie clară a dorinței Bruxelles-ului de independență față de SUA și un prim pas spre destrămarea NATO. În acest context, se stipulează că înființarea unei armate a Uniunii Europene este o ,,manevră germană de a controla continentul și militar, după ce l-a supus economic și financiar”, motiv pentru care președintele francez Emmanuel Macron este etichetat drept „pudel” geostrategic al cancelarului Merkel. Denaturând, însă, perspectiva SUA asupra UE, în Sputnik este afirmat că gesturile provocatoare ale ambasadorilor SUA de la Chișinău și București ar avea drept scop încurajarea unui discurs naționalist, eurosceptic și ușor controlabil, util intereselor americane, politică care ar avea, printre altele, și un rol de a acutiza sentimentele naționaliste și eurosceptice din România.
Tot în cadrul aceleiași teme narative, Donald Trump este comparat cu fostul lider al URSS, Mihail Gorbaciov, fiind acuzat că declanșează o perestroikă în Europa, prin care actualele elite liberal-democrate ,,vor fi eliminate asemenea comuniștilor în anul 1989”. Mai mult, lui Trump îi este atribuită o tendință politică de sprijinire a unor lideri politici care sunt în asentiment cu viziunile lui, precum Viktor Orban și Jarosław Kaczyński, pentru a prelua comanda motorului franco-german al UE.
Percepția Federației Ruse asupra NATO
Structurile discursive care gravitează în jurul acestei teme redau o serie de declarații anti-NATO venite din partea unor actori politici sau instituții guvernamentale (Ministerul Afacerilor Externe al Federației Ruse, deputați ai Dumei de Stat și alți membri ai establishment-ului politic de la Kremlin), având rolul de a promova ,,viziunea alternativă” a regimului de la Kremlin. Astfel, NATO este acuzată de imixtiune politică, de faptul că încearcă să convingă România că ar avea nevoie de un scut anti-rachetă doar pentru că ,,așa spun ei” și de faptul că NATO ar fi o structură depășită de noile realități internaționale.
Spre exemplu, într-un articol de pe Sputnik am identificat o declarație a Ministerului Afacerilor Externe al Federației Ruse care blama cinismul cu care SUA se implică în politica internă a Republicii Moldova, declarația fiind făcută pe baza unei scrisori semnată de Ambasadorul SUA la Chișinău, care făcea o serie de ,,recomandări” față de deputații moldoveni privind noua majoritate parlamentară și viitorul guvern.
În aceeași măsură, raportându-se și la situația din Ucraina, Washington-ul este acuzat că ar împinge Chișinăul la șantaj spre așa-numita „unica opțiune corectă”, ,,ignorând opiniile ale unei mari majorități a alegătorilor moldoveni”.
Dintr-un alt punct de vedere, NATO este etichetată drept structură depășită, ,,o rămășiță a Războiului Rece”, din cauza faptului că aceasta ar menține o stare tensionată tipică acelei perioade pentru a-și îndeplini rolul de ,,organizație imperialist-militaristă, care aduce beneficii doar pentru anumite cercuri de putere care consumă bugete enorme”. La polul opus, în schimb, o delegație de deputați ai Dumei de Stat a Rusiei declarau că Federația Rusă are ,,intenții prietenești”, dar și că nu a pornit vreodată un război, ci, mai degrabă, a răspuns la diferite agresiuni.
Desigur, din această ecuație nu puteau lipsi nici veșnicele narative legate de prezența NATO în România. Prin urmare, Alianța ajunge să fie acuzată de propagandă prin care se încearcă promovarea ideii că România are nevoie de un scut anti-rachetă ,,doar pentru că așa spune ea”. Mai mult, Kremlinul acuză NATO că nu își respectă promisiunile ca urmare a retragerii din Tratatul privind Forțele Nucleare Intermediare (INF), declarând că sistemele amplasate la Deveselu ar poseda și capacitatea de a lansa rachete de croazieră Tomahawk, cu care să amenințe Rusia.
„Legăturile” dintre cazul Caracal și prezența NATO și SUA în România
După cum am văzut adineauri, mașinăria de propagandă a regimului Putin nu ratează niciun eveniment și nicio declarație atunci când vine vorba de a da tonul dezinformării în România. Desigur, după cum poate era de la sine înțeles, nu a ratat nici măcar evenimentele aferente cazului din Caracal, un caz care, dincolo de complexitatea și controversele generate ca urmare a acesteia, reprezintă o fundație pe care Sputnik își clădește bine mersi o întreagă narațiune.
În acest context, un articol postat pe platforma în cauză ia în calcul în calcul posibilitatea unei legături dintre tragedia din Caracal și baza militară de la Deveselu, stipulând că ar fi vorba de încă un scandal sexual în care armata SUA e implicată. Pentru a acorda fundament acestei informații, este citat un raport emis de Departamentul pentru Apărare în care sunt redate ,,cifrele alarmante” privind implicarea soldaților americani în scandalurile sexuale cu minore, acest raport fiind legat și de extragerea a 95 de militari din Deveselu.
În aceeași retorică, este lansată și ideea că „România este pe primul loc nu numai la livrarea de fete pentru rețelele de trafic de persoane din UE, ci și la traficul de femei pentru militarii NATO”. Pentru a susține acest narativ, în articolul în cauză se face apel la o fostă traducătoare de la baza americană care relata faptul că ar fi fost amenințată cu moartea de către soldații americani de la Deveselu, odată ce ar fi început să se intereseze despre „evenimentele” care aveau loc, declarând, totodată, că acolo ar funcționa un adevărat bordel.
Cu toate acestea, Sputnik încearcă să îi combată și pe cei care susțin că însăși platforma menționată ar contribui la diseminarea acestor narative considerate a fi false. Ca atare, ,,propagandiști și manipulatori de profesie” sunt blamați pentru că ar reinterpreta informațiile care leagă cazul din Caracal de baza americană de la Deveselu doar pentru a atribui acest fapt propagandei venite din partea regimului Putin.
Și totuși, în ce constă miza acestor narative în contextul politicii externe agresive a Federației Ruse?
Ei bine, răspunsul la această întrebare este unul cât se poate de logic, iar acesta se leagă de strategia aplicată de Kremlin nu doar României, ci chiar unor organisme precum NATO și Uniunea Europeană. Strategia interferenței hibride a Federației Ruse, așa cum este ea teoretizată de Mikael Wigell (2019), cercetător în cadrul Institutului Finlandez pentru Afaceri Internaționale, cuprinde trei instrumente principale: diplomația clandestină, geoeconomia și dezinformarea. Aplicată României, observăm că, prin intermediul Sputnik, regimul Putin utilizează două dintre aceste instrumente.
Pe de o parte, avem de a face cu o întreagă campanie de dezinformare menită să slăbească încrederea cetățeanului român în NATO, prin temele narative care tratează așa numitele ,,legături” dintre cazul Caracal și prezența trupelor aliate în România, care acutizează diviziunile dintre NATO și Uniunea Europeană, care reduc rolul României în cadrul Alianței doar la niște decese ale militarilor români în teatrele de operațiuni și la niște cheltuieli destinate achiziționării de armament, precum și cele care scot în evidență ,,intențiile prietenești” ale Rusiei în România.
Pe de altă parte, se încearcă crearea unei rețele de agenți autohtoni care să promoveze agenda politică a regimului de la Kremlin în România. Iar faptul că nume precum Adrian Năstase (care, în mod ironic, a fost și cel care a negociat aderarea României în structurile euroatlantice) și Dan Puric sunt elogiate de Sputnik nu este un lucru întâmplător.
Să nu uităm că în anul 2014, în mass-media românească apăreau o serie de articole în care se discuta despre ,,lista lui Dughin”, o anexă scoasă la iveală de un grup de hackeri ruși numit Șaltai Boltai (sau Humpty-Dumpty) dintr-o serie de e-mail-uri aparținând lui George Gavrișa, un apropiat al lui Aleksandr Dughin, ideologul de încredere al președintelui Vladimir Putin. Deloc surprinzător, pe acea listă apăreau și numele lui Adrian Năstase și Dan Puric, fapt care indică încă de atunci tentativele Kremlinului de a-și crea o rețea de agenți pro-ruși în țara noastră.
Firește, la momentul actual numele lui Adrian Năstase nu mai are o relevanță mare pentru establishment-ul politic autohton, însă elogierea numelui său în repetate rânduri de către Sputnik ne ajută să operaționalizăm ceea ce numeroși analiști numesc drept ,,măsuri active”. Iar acestea s-au intensificat și diversificat din 2014 de la apariția ,,listei lui Dughin”.
Cetatea universitară a Clujului reprezintă un astfel de exemplu unde relațiile cu Moscova sunt strâns menținute. În decembrie 2016 a luat naștere în Cluj-Napoca Vostok Group, un ONG prorus care, un an mai târziu, în octombrie 2017, a reprezentat România la Festivalul Mondial al Tineretului și Studenților (WFYS 2017) de la Soci (eveniment despre care liderul Vostok Group a vorbit și pentru Sputnik.md). Studenții care au făcut parte din delegație au fost organizați în „grupuri de bază” care au format un „Comitet Național de Pregătire”. Acest comitet a fost format din liderii a cinci grupuri de bază care au trimis reprezentanți la festival: Universitatea București, Comunitatea ruşilor lipoveni din România (prin reprezentarea Svetlanei Crăciun), asociația Vostok Group din Transilvania, grupul din Craiova și Academia de Studii Economice din București.
În urma acestui festival, s-a fondat un ONG – Future Team – care în intervalul 12-20 martie 2018, pe când aveau loc alegeri prezidențiale, a trimis aproximativ 300 de tineri în Rusia, întrucât autoritățile aveau nevoie de observatori străini la alegeri pentru a demonstra comunității internaționale ,,corectitudinea” rezultatelor alegerilor soldate cu victoria lui Vladimir Putin.
Același Vostok Group din Cluj-Napoca, împreună cu Centrul Rus de Știință și Cultură din București, a organizat în cele două orașe, în aprilie-mai 2018, două expoziții fotografice în cadrul cărora era prezentată versiunea oficială a Kremlinului cu privire la ,,efectele pozitive” ale anexării ilegale a peninsulei de către Federația Rusă. Practic, fotografiile realizate de către o jurnalistă din Crimeea, Anna Sadovnikova, aveau rolul de a reda narativul conform căruia anexarea peninsulei ,,contribuie la bunăstarea economică” a regiunii, prin faptul că statul rus investește în infrastructură, în ,,cheile de deplasare spre Rusia”.
De asemenea Cluj-Napoca a mai făcut obiectul unor cazuri prin care anumiți actori au încercat să stabilească relații cu Moscova și prin alte căi. În 11 octombrie 2018, o serie de oficiali ruși au fost invitați la Cluj-Napoca în cadrul comemorării celor 406 militari sovietici de către un membru controversat al Primăriei Cluj-Napoca. Este vorba de Ionuț Țene, șeful Biroul Învăţământ Cultură Culte Sport şi Societate, editorialist pentru Sputnik România-Moldova, editorialist și fondator al publicației eurosceptice și naționaliste NapocaNews și un apropiat al mișcărilor de extremă dreaptă din Europa.
De menționat ar mai fi că acest eveniment a avut loc în aceeași perioadă în care la Craiova se semna un Memorandum între Centrul pentru Politică Externă și Studii de Securitate din Craiova, fondat de Florin Păsătoiu, lector în cadrul Universității din Craiova și Academia Diplomatică a Ministerului Rus de Externe. Mai mult, pe durata pandemiei de COVID-19, același Florin Păsătoiu pleda pentru ,,cauza Chinei” și cerea o ,,colaborare” dintre România și aceasta în vederea construirii rețelei 5G și a unor reactoare nucleare în cadrul centralei de la Cernavodă.
În acest sens, vedem că regimul Putin exercită atât asupra unor actuali sau foști actori politici autohtoni, cât și asupra societății civile românești, ceea ce kremlinologul ucrainean Anton Șehovțov denumește ca fiind ,,influența malignă” . La nivelul României, această influență malignă dispune de două componente principale.
Pe de-o parte, avem de a face cu o componentă de tip sharp power (în trad. ,,puterea ascuțită”), prin care se încearcă subminarea valorilor, principiilor și instituțiilor democratice pentru a facilita propagarea valorilor autocratice, definitorii pentru regimul lui Vladimir Putin, în calitate de soluții alternative pentru punctele slabe ale democrației (Christopher Walker și Jessica Ludwig, „The Meaning of Sharp Power. How Authoritarian States Project Influence” in Foreign Affairs, 16.11.2017.)
Pe de altă parte, ne confruntăm cu o componentă de tip mimetic power (în trad. ,,puterea mimetică”) prin care Rusia ,,mimează” că este un membru cât se poate de legitim al comunității internaționale, deși comportamentul acesteia este, în mod evident, cât se poate de îndoielnic.
Aceste două concepte devin astfel relevante pentru a descrie politica externă a Rusiei atât în raport cu România, cât și cu întregul sistem internațional, întrucât, așa cum am văzut în cadrul Sputnik, subminarea încrederii opiniei publice în democrațiile liberale și promovarea unei imagini pozitive a Rusiei, prin dezinformare și diplomație clandestină, reprezintă două obiective strategice majore pentru consolidarea propriei sale poziții la nivel regional și chiar global.
