Orban, despre Avocatul Poporului: A pierdut complet legătura cu poporul. Să ataci încă o dată la CCR legea carantinei mi se pare o acţiune împotriva vieţii românilor

Foto: INQUAM/George Călin

Ludovic Orban a declarat că a fost şocat când a aflat că Avocatul Poporului a atacat din nou la CCR prevederi din Legea carantinei. Premierul a precizat că este o acţiune împotriva vieţii şi sănătăţii românilor.

„Am fost şocat de decizia Avocatului Poporului de a ataca din nou legea la CCR. Readuc aminte că urmare a sesizării Avocatului Poporului şi a decizie Curţii Constituţionale, autorităţile executive, autorităţile sanitare, o perioadă de trei săptămâni nu au avut la dispoziţie nicio pârghie legală pentru a putea împiedica răspândirea virusului. Aproape 5.000 de persoane infectate s-au putut mişca fără posibilitatea Guvernului de a institui vreo măsură de carantinare sau de izolare sau de tratate, plus toate persoanele de contact, în medie 8-10 persoane pot fi infectate din cauza contactului cu o persoană infectată. Nu am putut să dispunem nicio măsură care să limiteze răspândirea virusului în societate. Gândiţi-vă că e vorba de zeci ce mii de români care fie erau infectaţi, fie exista riscul să fie infectaţi şi asupra cărora noi nu am putut dispune nicio măsură”, a afirmat Ludovic Orban luni la sediul PNL, transmite News.ro.

Premierul a adăugat că numărul infectărilor cu noul coronavirus a crescut, tocmai din cauza că exista un vid legislativ produs de atacarea la CCR a Legii carantinei, iar recidiva Avocatului Poporului arată că nu îi lasă de sănătatea românilor.

„După o asemenea măsură care a provocat clar creşterea numărului de cazuri, cu cât mai mai multe cazuri cu atât numărul deceselor este mai mare, a provocat o creştere a deceselor, să ataci din nou o lege care a trecut prin Parlament, tocmai în urma deciziei CCR, deja îmi arată că Avocatul Poporului a pierdut complet legătura cu poporul şi că nu îi pasă de viaţa şi sănătatea românilor, atâta timp cât, după o decizie catastrofală de a ataca la CCR baza legală pentru măsurile de apărare a vieţii românilor, care a avut efectele pe care le-a avut, să ataci încă o dată la CCR o lege care nu are alt scop de cât acela de a permite luarea măsurilor de reducere a răspândirii virusului, deja mi se pare o acţiune împotriva vieţii şi sănătăţii românilor”, a conchis Orban.

Avocatul Poporului a atacat la Curtea Constituţională prevederile articolului 8 din legea privind carantina, referitor la „izolarea într-o unitate sanitară sau la o locaţie alternativă ataşată unităţii sanitare”, dar şi pe cele referitoare la detaşare. 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here