Vestea unui „Palaneț Uriaș” i-a adus pe curioși din toate satele la sărbătoarea de la Ceanu Mare din județul Cluj, în duminica de Sfântu Ilie, pe 20 iulie. I-au spus Festivalul Palanețelor, un fel de plăcinte din aluat de pâine cu brânză, cartofi, prune, varză, fasole sau halva.
E numai a doua oară de când au plănuit să țină sărbătoarea și astăzi, încă de dimineață, bărbații frumos îmbrăcați au urcat dealul la biserică înaintea tuturor să verifice dacă e totul aranjat și să aștepte invitații și pe toți ceilalți locuitori ai satului. A venit și fanfara. La umbra pinilor bătrâni satul ascultă predica preotului și cuvintele lui se aud până departe peste sat. „Faptele bune se fac în tăcere, se fac pentru sufletele noastre și nu trebuie laudă și răsplată imediată. Dacă faci o faptă bună nu trebuie să spui repede tuturor, să faci fotografie și să arăți lumii ce ai făcut tu. Nu lauda e scopul, ci fapta ta bună, pe care Dumnezeu o vede. O vede și cel care se bucură de ea. O știi și tu și e de ajuns…” Și cuvintele preotului se strecoară pe sub coroanele arborilor până în valea satului.
Fanfara militară sosită de la Câmpia Turzii își aranjează instrumentele în așteptarea momentului ei. Vor intona cântece vechi militare, vor trezi amintiri și vor ridica imnuri în cinstea Eroilor.
În curtea acestei biserici este unul din puținele locuri din lume unde victimele războaielor, și de o parte și de alta, sunt pomenite laolată. Aici, lângă Monumentul Eroilor satului căzuți în războaie se află și un altul, al unor străini trecuți prin sat.
Pe o placă de marmură neagră sunt scrise numele celor îngropați de săteni în 1944, toamna, când au sosit aduși în care trase de animale, răniți sau deja morți: Johann Billmeister, Ludwig Faikl, Reinhardt Gross, Kurt Willi Hennings,Heinrich Issel Horst, Urban Kupferschmidt, Karl Lenze, Kaspar Scheckenbach, Fritz Schröder.
Unul dintre ei, ultimul pe lista mormântului, este tatăl fostului cancelar Gerhard Schröder, ucis de armata rusă pe când se germanii se retrăgeau. A crescut fără tată și multă vreme i-a căutat mormântul. Sora lui a aflat unde este, iar în 2004, cancelarul a venit la Ceanu Mare și a depus o coroană de flori la mormântul tatălui său. 3500 de persoane din toate satele s-au adunat să-l întâmpine, într-o solidară înțelegere a suferinței și a pierderii umane. Ambele monumente sunt îngrijite, tufe de flori frumos înflorite împodobesc pământul umed.
Privind lucrurile dinspre Ceanu Mare, este greu de înțeles opțiunea fostului cancelar al Germaniei, Gerhard Schröder, de a construi relații strânse și controversate cu Rusia în special după încheierea mandatului său politic.
Slujba continua. În prispa bisericii se oferă anafură și pe tăvi, felii de cozonac. Dar marea sărbătoare va începe abia după ceremonia religioasă, când toți vor merge în curtea școlii la Festivalul Palanețelor. Acolo au sosit deja rulotele cu înghețată, tiribombele și s-au întins mesele pentru petrecere. Pe standuri acoperite cu ștergare, femeile din Ceanu Mare sunt primele care-și întind coșurile cu palanețe. Apoi, vin cele din satele vecine, dar mai ales sosește Palanețul cel Mare.
„Ooo, iubire, eu fac palanețe de când eram fetișcană! Le făceam împreună cu mica. Să-ți spui cum: pui farina, pui apă și un pic de drojdioară, sare. Cum ai face pâine. Și plămădește cum se plămădește pâinea. Apoi, faci niște pâinioare din aluatul cela și în ele pui ce ai. Poți să pui brânză, cartofi, prune, varză. Tot bune ar hi!”, îmi explică Anica Barabaș, mândră că le coace pe vatră, ca mai demult. Palanețele ei sunt moi, se dau după mână, că așa e când ai „cuptioru’ bun, de cărămidă”. A venit cu soțul din satul de peste deal, de la Iacobeni când a aflat de festival. Erau cinci frați acasă, plus „ticu și mica”, șapte. Băgau în cuptor cam șapte-opt palaneți. Asta după ce se scoptea pâinea. Și nu în fiecare săptămână, mai rar, și poate, la sărbători. Acum face „de câte ori vreu și dacă mă sună careva și zice vin la tine zic, hai că fac palaneț!”
Un pic de aluat, un pic de brânză, un pic de varză, un pic de prune și palanețul poate rivaliza cu orice vechi preparat din lume.
Pe „Palanețul Uriaș” care stă la umbră, în așteptarea startului, rotund și moale ca o plapumă, decorat cu spice de grâu, l-a făcut Elena Nicoleta Filipov. Este patiser de meserie, dar să facă palaneț a învățat în casă, de la bunica, de la mama. „Când făceau pâine luau o bucată din aluat și cu ce aveau prin grădină, varză, prune, fasole sau cu brânză, le înnodau că așa zicea bunica, și le băgau în cuptor. Ăsta era desertul lor”, explică Elena. Pentru Uriaș a folosit zece kilograme de aluat la bază și nouă deasupra. La mijloc a pus mai multe feluri de brânză cu ouă, să stea legată. Ea a făcut și decorul, un mănunchi de spice și un scris pe mijloc: Ceanu Mare. Alături se întinde leneș un cozonac cât masa de lungă. Și satul se adună. Sute de oameni umplu curtea școlii, șoseaua e plină. Urmează petrecerea. Iar săptămâna viitoare mergem la Frata – că sunt zilele Frății! –, îmi spune „omul cu muzica.”
Într-un studiu privind rolul festivalurilor în viața comunităților 70% din participanții la festivaluri declarau că doresc să participe la evenimente culturale pentru a învăța mai multe despre tradițiile românești. – 60% spun că festivalurile le oferă ocazia să socializeze și să interacționeze cu alții. – Unele festivaluri din orașele mari atrag până la 100.000 de vizitatori pe an, demonstrând impactul cultural și economic asupra comunității.
Mici festivaluri și sărbători de vară animă tot mai multe localități rurale din România. Ele oferă prilejuri de întâlnire între oameni, creează identități și branduri comunitare, resuscitează obiceiuri pe cale de dispariție și, nu în ultimul rând, aduc beneficii economice.
