Locuitori din Mariupol, duşi pe teritoriul Rusiei împotriva voinţei lor, anunţă Consiliul oraşului

Locuitorii din Mariupol sunt duşi pe teritoriul Rusiei împotriva voinţei lor de către forţele ruse, potrivit unui comunicat de sâmbătă al Consiliului oraşului ucrainean, relatează CNN.

„În ultima săptămână, câteva mii de locuitori din Mariupol au fost duşi pe teritoriul Rusiei. Ocupanţii au luat ilegal oameni din cartierul Livoberejni şi din adăpostul din clădirea clubului sportiv, unde se ascundeau peste o mie de oameni (majoritatea femei şi copii) de bombardamentele constante”, se arată în comunicat.

Locuitorii din Mariupol capturaţi au fost duşi în tabere unde forţele ruse le-au verificat telefoanele şi documentele, a spus consiliul oraşului, iar apoi au fost redirecţionaţi către oraşe ruseşti îndepărtate.

Oraşul asediat este bombardat aproape constant, potrivit unui maior din armata Ucrainei, iar locuitorii raţionalizează alimente şi apă în timp ce cadavrele sunt lăsate pe străzi.

Există, de asemenea, rapoarte contradictorii cu privire la statutul uneia dintre principalele unităţi industriale ale Ucrainei, uzina de oţel Azov, din Mariupol. Noi imagini din satelit arată distrugerea teatrului bombardat al oraşului, cu cuvântul „copii” clar vizibil în exteriorul clădirii.

„Ceea ce fac ocupanţii astăzi este familiar pentru generaţia mai în vârstă, care a văzut evenimentele oribile din cel de-al Doilea Război Mondial, când naziştii au capturat cu forţa oameni. Este greu de imaginat că în secolul 21 oamenii pot fi duşi cu forţa în altă ţară”, a spus primarul oraşului Mariupol, Vadim Boicenko.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here