<< În curtea acoperită de zăpadă, o cohortă de prizonieri în uniforme albastre, cu capul în jos și bonete negre de lână trase peste urechi, bat pasul pe loc, sub privirea bănuitoare a gardienilor. Este ora prânzului, dar trebuie așteptat în frig până când lotul anterior eliberează locul. Privirea, oriunde s-ar întoarce, se împiedică de ziduri înalte acoperite cu un gard de sârmă ghimpată. Siluete fantomatice, cei 70 de bărbați sunt obligați să-și țină la spate mâinile prost protejate de mănuși cu puf. Un prizonier care nu mai are brațul drept lasă în derivă o mânecă goală. La ordinul unui gardian, micul cortegiu a pornit în cele din urmă în pas ritmat în direcția trapezei. Fiecare primește un castron cu supă, o bucată de pâine, o farfurie de salată și un pic de fiertură, apoi se așează în tăcere. >>
- Un reportaj Le Figaro
<< În interiorul acestui „ lagăr de detenție ”, situat la marginea unui sat din vestul Ucrainei, soldații ruși capturați pe câmpul de luptă sunt închiși din aprilie 2022. Numărul lor, ținut secret, ar fi de ordinul sutelor. Potrivit Ministerului Justiției, există peste 50 de „puncte de tranzit” în toată țara, în care combatanții inamici sunt transportați după capturarea lor. Dar acest stabiliment, care constituie într-un fel punctul terminus al unui vast arhipelag carceral, ar fi unic în felul său. Unii dintre internați așteaptă aici judecarea pentru crime de război. Ceilalți speră, uneori de câteva luni, la o ipotetică eliberare în cadrul unui schimb de prizonieri.
Marți, 7 februarie, Le Figaro a putut să viziteze acest loc și să interogheze mai mulți deținuți în cadrul unor interviuri la care personalul închisorii nu a participat. Potrivit conducerii și deținuților, lagărul a primit mai multe vizite din partea Comitetului Internațional al Crucii Roșii (CICR). Autoritățile susțin, de asemenea, că fiecare soldat rus de acolo se bucură de drepturile garantate de a treia Convenție de la Geneva, referitoare la tratamentul prizonierilor de război.
„Acest loc, observă un oficial al închisorii, depune mărturie despre modul în care istoria se repetă. În secolul al XIX-lea, nobilii polonezi au fondat acolo un orfelinat. Apoi a adăpostit pe rând, în timpul celui de-al Doilea Război Mondial, un lagăr nazist pentru luptătorii Armatei Roșii și o închisoare pentru soldații germani capturați în timpul contraofensivei sovietice. Mai recent, aceste clădiri au găzduit infractori minori care sufereau de alcoolism, înainte de a-și pierde acest specific în 1993. După ecluza dotată cu poartă detector de metale, un afiș de dare în urmărire anunță recenta evadare a unui deținut, aproape de Dnipro.
Într-o cameră alăturată, saci de gunoi care conțin uniformele și bunurile ultimilor prizonieri sosiți sunt îngrămădiți pe un raft metalic. Un miros puternic de detergent traversează aerul înghețat al dimineții. De-a lungul aleii care duce la curtea principală, unde se ridică un steag albastru-galben, ilustrațiile reprezintă principalele figuri ale istoriei Ucrainei. De la liderul cazac Bohdan Hmelnițki la eroul romantic Ivan Mazepa, fețele lor amintesc noilor rezidenți de locul unde au aterizat…
Miliţia Prigojin
Serghei, în vârstă de 47 de ani, a sosit aici cu doar două săptămâni în urmă. Originar din Tiumen, un oraș rusesc de 800.000 de locuitori situat la nord de granița cu Kazahstanul, se alăturase companiei militare private Wagner și a fost capturat pe 2 ianuarie, nu departe de Bahmut. Potrivit acestuia, opt membri ai micii sale unități au fost uciși în acea zi de armata ucraineană. În afară de un bărbat rănit care abia a fost salvat, Serghei ar fi fost singurul care ar fi scăpat nevătămat. Relatarea lui confirmă rolul proeminent jucat de miliția lui Evgheni Prigojin în luptele acerbe care se desfășoară pe frontul Donbas. El atestă, de asemenea, puțina considerație acordată recruților săi, aruncați recent, cu sutele, sub gloanțele ucrainene, pe frontul din Soledar.
Privire pătrunzătoare, chelie precoce și bărbie retrasă, Serghei seamănă Vladimir Putin, doar că e mai înalt și mai masiv. Căsătorit, spune că a lucrat cândva ca inginer într-o companie de telecomunicații. Dar în 2020, viața lui se schimbă brusc când este arestat pentru trafic de droguri. Condamnat la zece ani de închisoare, iată-l încarcerat lângă Zlatoust, loc în care s-a intersectat cu Evgheni Prigojin în octombrie anul trecut. „În acea zi, spune Serghei, administrația ne-a adunat pe toți pe terenul de sport al închisorii. Prigojin a sosit cu elicopterul, însoțit de trei sau patru bodyguarzi. Ne-a vorbit pe larg despre situația din Ucraina, discriminarea suferită de populația rusofonă, bombardamentele asupra orașului Donețk și grupusculele naziste aflate în fruntea țării…”
Discursul solemn, făcând ecou propagandei revărsate continuu din mass-media rusă, nu ajunge la urechile unui surd. Mai ales că Serghei are familie în Donețk, „capitala” Donbas-ului controlată din 2014 de separatiștii pro-ruși, iar acea familie i-a povestit în detaliu despre distrugerea provocată de armata ucraineană. „La finalul discursului său, am crezut că era de datoria mea să merg să protejez această regiune. Precum o bună jumătate dintre prizonierii din jurul meu, m-am oferit voluntar”.
„Fără să ne învețe mare lucru”
Recrutorii grupului Wagner efectuează în aceeași zi o selecție rapidă care vizează excluderea agresorilor sexuali, bărbaților în vârstă și dependenților de droguri, la finalul căreia sunt selectați 120 de voluntari. „ Ne-au întrebat dacă suntem capabili să facem flotări, dar nu au încercat să verifice dacă este adevărat ”, spune Serghei, încă surprins de nivelul lor slab de cerințe. Contractul său de șase luni prevede că va primi un salariu lunar de 100.000 de ruble (aproape 1.300 de euro), împreună cu o primă de 3 milioane (40.000 de euro) în caz de vătămare și 5 milioane (65.000 de euro) în caz de deces. Dacă ajunge la finalul acestui angajament, noul său angajator se obligă să obțină pentru el o grațiere prezidențială care să-i permită să o ia de la zero.
După două săptămâni de carantină strictă, Serghei și noii săi camarazi au fost trimiși la Rostov-pe-Don, apoi în regiunea Luhansk, la nord-est de Donbas. „Acolo, ni s-a dat o cască, o vestă antiglonț, un kalașnikov și un cuțit. Apoi ne-au trambalat pe la diferite baze de antrenament fără să ne învețe mare lucru. În cele din urmă, pe 23 decembrie, ni s-a spus că sunt pe cale să înceapă lucruri serioase.
Desfășurat în apropierea satului Kurdiumivka, Serghei spune ca si-a petrecut primele zile evacuând soldații răniți. Până când, într-o bună zi, primește ordinul să urce cu micul său grup ca să atace liniile ucrainene. „ O operațiune foarte prost pregătită, se strâmbă el, pentru că până și comandantul nostru era un condamnat fără experiență militară. Odată ce am ajuns la poziția inamică pe care trebuia să o curățăm, am fost surprinși să aflăm că fusese părăsită. Drept urmare, am continuat drumul pe dibuite și am ajuns să cădem într-o capcană. Privind în urmă, înțeleg că tovarășii mei uciși în această operațiune au fost sacrificați fără motiv. De parcă n-ar fi decât bucăți de carne… ”
„Condiții nu așa bune”
De când au fost închiși în Ucraina, unii soldați ruși spun, în mod paradoxal, că sunt mai bine tratați decât în săptămânile petrecute pe front. „Desigur, vreau să merg acasă”, explică Andrei, 27 de ani, un muncitor din regiunea Lugansk. Dar adevărul este că această tabără nu este cel mai rău loc prin care să treci în această perioadă. În momentul capturării mele, mă așteptam să fiu torturat. Totuși, în afară de câteva lovituri la picioare ca să se asigure că voi rămâne calm, și insulte din când în când, chiar nu am de ce să mă plâng”.
Treziți în fiecare dimineață la ora 6.00, deținuții primesc trei mese calde pe zi. Pe lângă cele opt ore dedicate fabricării de obiecte de artizanat sau de mobilier de grădină, care le permit să cumpere țigări sau dulciuri, ei își pot folosi timpul liber pentru a citi, a se uita la televizor în ucraineană, a telefona pentru câteva minute la familiile lor sau a vizita bisericuța cu cupola ca de plumb, de pe terenul taberei. „ Condițiile de detenție nu sunt așa de bune, relativizează un alt deținut”, sub condiția anonimatului. „Gardienii ne obligă să petrecem mult timp afară, în frig, în timp ce unii deținuți sunt bolnavi sau au extremitățile înghețate. Sincer să fiu, nu trebuie să ne lovească: suntem cu toții la capătul puterilor. Dar ei își petrec timpul numindu-ne orci sau moskali (moscoviți – n.ed.) și ne obligă să cântăm cântece naționaliste spre gloria lui Bandera… ”.
De la începutul războiului, Rusia și Ucraina au anunțat că au efectuat mai multe schimburi de prizonieri. Cu toate acestea, nu există date despre numărul total de persoane afectate. Crucea Roșie, care cere accesul în toate locurile de internare gestionate de cele două țări, amintește că „obligațiile oficializate prin Convenția de la Geneva se aplică tuturor părților implicate”. „Am vizitat câteva sute de prizonieri de război de ambele părți, explică Achille Desprès, purtătorul de cuvânt al CICR în Ucraina, și am putut trimite familiilor peste 4.000 de mesaje și informații despre prizonieri sau persoane dispărute. Dar, din păcate, suntem foarte conștienți că accesul nostru este încă incomplet”.
„Am văzut infernul”
Ivan, căruia i-a fost amputat piciorul drept după ce a fost rănit de o grenadă în timpul atacului asupra unei poziții ucrainene, pe 22 noiembrie, lângă Donețk, spune că nu are niciun contact cu familia sa. Tratat în infirmeria lagărului, el devorează o traducere în limba rusă a Decameronului și speră, mai devreme sau mai târziu, să fie eliberat în cadrul unui schimb de prizonieri.
Vladimir, 59 de ani, se gândește și el la asta. Acest bărbat cu chipul brăzdat și vorba greoaie este din Oulan-Oude, capitala Buriatiei. „Am semnat un contract de trei luni, la începutul lunii noiembrie, a spus el, după ce am auzit la televizor că Ucraina a căzut în fascism. Dar de când sunt aici, nu am văzut așa ceva. Înrolat în „armata de rezervă” pe care Vladimir Putin a mobilizat-o în primăvara anului trecut, bărbatul a fost trimis pe frontul de la Kreminna, la nord de Donbas, unde au loc lupte aprige. „Acolo am văzut infernul. Șapte camarazi uciși și paisprezece răniți în doar trei zile. Peste tot în jurul nostru erau membre smulse”, explică el. Dacă va fi eliberat, Vladimir spune că vrea să se întoarcă la Ulan-Ude pentru a spune poporului său adevărul despre acest război și despre Ucraina. O scenă greu de imaginat într-o Rusie ferecată de serviciile de securitate și nereceptivă la criticile aduse „operațiunii speciale”. Cu toate acestea, consternarea lui pare sinceră. „Am fost aruncați în prima linie după doar câteva ore de pregătire fără cap și coadă”, spune el.
„Alegerea taberei”
Regretele și amărăciunea unor prizonieri ruși, exprimate în acest cadru cel mai puțin constrângător, te pot pune pe gânduri. Cum să interpretăm, de exemplu, vorbele locotenentului Viktor, 28 de ani, capturat lângă Soledar? Din 2014 până în 2017, acest bărbat originar din Stahanov a servit ca mecanic de vehicule blindate în miliția Lugansk. „Dar eu nu mai susțin nici Ucraina, nici Rusia”, se apără tânărul ofițer cu păr negru ca de jad. „Pentru că de unde vin eu, toată lumea s-a săturat de acest război care a durat prea mult și nu ne-a adus nimic”.
Viktor ne asigură că dacă a revenit în armată pentru că fusese mobilizat și a făcut-o fără niciun entuziasm. „Pe 25 noiembrie, am condus un grup de cinci soldați să asalteze o casă care s-a dovedit a fi goală. După câteva minute, ne-am trezit sub focul artileriei inamice și a trebuit să ne refugiem în pivniță”. Scos din ascunzătoare de către luptătorii ucraineni, el susține că a fost bine tratat la început, înainte de a fi transferat la alți soldați care l-au călușat și l-au interogat îndelung. „Mi-au ordonat să le povestesc în detaliu opt ani din viața mea”, a spus el. Și când ezitam asupra unei date, mă electrocutau spunându-mi orcă murdară”. Cu toate acestea, Viktor nu pare dornic să fie eliberat. „Dacă mă schimbă, fără îndoială va trebui să mă întorc la luptă…”.
„ Am fost trimiși în față ca niște pisoi orbi ”, se plânge în cele din urmă Andrei, care a crescut și el lângă Lugansk și lâncezește aici din 13 ianuarie. Acest băiat de 27 de ani, cu trăsături dolofane și inteligență vie, visase cândva la o altă viață. În urmă cu opt ani, era pe cale să se înscrie la Universitatea din Donețk pentru a studia mecanica. Dar revoluția Maidan, urmată curând de primele schimburi de foc între armata ucraineană și separatiștii pro-ruși, l-au aruncat în arenă. „Când îți vezi părinții și prietenii alergând toată ziua pentru a scăpa de obuze, spune el, înțelegi că este esențial să-ți alegi tabăra”.
În 2017, s-a alăturat miliției separatiste din Luhansk, convins că numai armele vor rezolva conflictul care macină Donbasul. Iar când Vladimir Putin și-a lansat tancurile și rachetele împotriva Ucrainei, pe 24 februarie 2022, Andrei începe să spere că rezultatul este aproape. Dar, după un an de moarte și distrugere, acumularea de eșecuri i-a spulberat speranțele. „Ne-am trezit în tranșee, fără muniție și fără acoperire de artilerie demnă de acest nume, spune tânărul soldat, în timp ce ucrainenii din fața noastră manevrau într-un mod foarte profesionist”. Obosit, cu un zâmbet misterios plutind pe buze, Andrei pretinde acum că speră la sfârşitul unui război „inutil”. >>
