Lukașenko evită deocamdată „sindromul Ianukovici”. De ce are nevoie Kremlinul de o Republică Belarus plină de racile sovietice

În Republica Belarus, celor mai puternici adversari ai lui Aleksandr Lukașenko – Viktor Babariko și Valeri Țepkalo – nu li s-a permis să-și depună candidaturile pentru alegerile prezidențiale. Se fac arestări în rândul celor care iau parte la acțiunile de protest, autoritățile – prin propaganda și contra-propaganda lor – recurg uneori la retorica anti-rusească, scrie Nezavisimaia Gazeta într-o analiză.

  • Redăm analiza în întregime, tradusă de Rador:

Moscova nu se amestecă, nu reacționează public. Există teoria potrivit căreia regimul dur al lui Lukașenko este convenabil pentru puterea din Rusia, deoarece umbrește avantajos în ochii Occidentului ceea ce se întâmplă în Federația Rusă. Liderul belarus își joacă însă deja de multă vreme propriul joc cu Europa și cu Statele Unite ale Americii. Există o altă părere: metodele lui Lukașenko sunt apropiate și ușor de înțeles pentru partea coercitivă a elitei aflate la putere în Rusia și sunt aprobate tacit. După părerea acestui grup de influență, exact așa trebuie să arate o autoritate puternică, iar Rusia nu poate pierde Republica Belarus, nu o poate da Occidentului și noilor „revoluționari portocalii”.

Realitatea se poate dovedi a fi ceva mai complicată. Spațiul post-sovietic este important pentru autoritățile rusești, întrucât acestea au o gândire geopolitică. Acestea se gândesc totuși în primul rând cum să mențină în propriile mâini gestionarea țării, ce metode pot și trebuie folosite, care sunt metode le la care este greșit să se recurgă. Orice fostă republică din cadrul URSS – fie că este vorba de Republica Belarus, de Georgia, Kârgâzstan sau Kazahstan – devine în acest context un teren de observare, o zonă de experimentare.

Bineînțeles că este dificil să comparăm, de exemplu, Turkmenistanul și Ucraina. Ce au însă comun fostele republici unionale și Rusia sunt deceniile de experiment sovietic. După acest experiment ele au trăit tot atâția ani. Într-un fel sau altul, experiența URSS-ului(fie ea și diferită) este integrată în memoria colectivă. Percepția drepturilor și libertăților civile, specificul atitudinii față de putere – în toate se păstrează rudimentele sovietice, unde mai vizibile, unde mai puțin vizibile.

În statele post-sovietice funcționează diferite scenarii politice. Georgia, Ucraina și Kîrgîzstanul, de exemplu, au fost măturate de așa-numitele revoluții colorate. În aceste republici, puterea este schimbată regulat, iar, de regulă, noua elită o urmărește penal pe cea veche. Există exemple de regim autoritar de tip sovietic (Republica Belarus). Există state cu elemente de despotism oriental. Republica Moldova reprezintă un exemplu de luptă constantă a elitei pro-occidentale cu cea pro-rusească într-un stat în care competențele președintelui sunt serios îngrădite.

În ceea ce privește Kazahstanul, aici a fost efectuată operațiunea „Succesorul”. Probabil că pentru autoritățile rusești acest experiment este unul dintre cele mai importante. Mai ales pentru că succesorul lui Nursultan Nazarbaev dă dovadă cu regularitate de independență politică, nu vrea să rămână în umbra fostului președinte și chiar i-a luat fiicei acestuia postul de președinte al Senatului.

Oricare ar fi evoluția evenimentelor din Republica Belarus, pentru autoritățile rusești aceasta va constitui o prețioasă informație de chibzuit. De exemplu, pentru ea este important să înțeleagă dacă actualul val de proteste este fără precedent ca amploare și consecințe.

La urma urmei, protestele, reținerile, termenele de detenție au existat și înainte în politica belarusă. Dacă măsurile dure și înlăturarea principalilor rivali de la alegeri îi vor permite lui Lukașenko să rămână la putere și să se simtă foarte sigur pe sine, atunci și grupul de forță din elita aflată la putere în Rusia va acumula „puncte”, argumentele acesteia în discuțiile cu prima persoană în stat vor începe să sune mai convingător. Tătuca s-a comportat nu ca Ianukovici, a obținut ceva prin presiune, și este liniște, niciun fel de revoluții.

Dacă însă măsurile dure ale liderului belarus nu vor opri protestul, dacă confruntarea dintre cetățeni și autorități se va transforma din ceva electoral episodic în ceva permanent și vizibil, este posibil să se intensifice o altă linie de argumentare – cea împotriva violenței, pentru reformele soft, pentru extinderea libertăților politice. Observarea spațiului post-sovietic le oferă autorităților ruse timp de gândire.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here