De la moarte în masă și tortură în Yemen la perturbări globale ale transportului maritim, houthii ne arată costul tolerării mișcărilor jihadiste. ÎN PLUS: Rememorarea pachetului AP premiat cu Pulitzer
Liderii arabi se reunesc luni într-un summit, la Doha, convocat în urma atacului cu rachete israeliene de săptămâna trecută asupra unei clădiri care găzduia lideri Hamas în capitala Qatarului. Mânia față de încălcarea suveranității Qatarului de către Israel este de înțeles, însă multe dintre declarațiile care vor fi făcute riscă să rămână doar simple vorbe: mulți dintre aceiași participanți, pe tăcute, ar întâmpina cu satisfacție eliminarea Hamas, în plus se află de mult timp în conflict cu Doha din cauza sprijinului său pentru Frații Musulmani. Așadar, dacă statele arabe vor cu adevărat să facă ceva util, alături de condamnările la adresa Israelului ar trebui să profite de ocazie și să se aplece și asupra unui foc ce arde chiar în propria lor curte: houthii din Yemen.
Deocamdată, statele în speță lasă munca murdară pe seama Israelului. Lovitura sa din Qatar pare să fi eșuat (și, într-adevăr, arată ca un pariu nesăbuit) — dar acum aproximativ două săptămâni, Israelul a dus la capăt o lovitură mult mai reușită și mai justificată asupra altor inamici aflați departe, asasinând jumătate din „cabinetul” houthi. Au fost șterși de pe hartă „prim-ministrul” grupării, mai mulți „miniștri de rang înalt” și părți consistente din conducerea sa militară, într-o demonstrație de precizie realizată de la peste 1.000 de mile depărtare.
Însă cel cel mai uimitor lucru nu este raza de acțiune a brațului militar israelian, ci faptul că houthii par complet nepăsători. De atunci, au lansat aproximativ o duzină de atacuri cu rachete și drone asupra Israelului. În cele din urmă, Israelul va fi constrâns să facă mai mult, precum blocarea sau neutralizarea portului vital Hodeida, aducând și mai multă suferință celei mai sărace țări arabe. Aceasta ar putea fi planul diabolic al houthiților.
Acești criminali au adus deja Yemenul în pragul colapsului. De când au cucerit o mare parte din țară, la mijlocul anilor 2010, războiul lor – și foametea și bolile pe care le-au declanșat – se estimează că au ucis aproape o jumătate de milion de oameni. Alte câteva milioane se află în pragul înfometării, depinzând de transporturile de ajutoare pe care houthi le jefuiesc în mod regulat.
Desigur, activștii occidentali din campusuri și de pe rețelele sociale s-au dovedit indiferenți față de această oroare, care nu este în niciun fel o „rezistență” sau o revoltă naționalistă. Houthii sunt o mafie fanatică înveșmântată în straie religioase, sprijinită de Iran și dedicată vătămării Occidentului și derulării jihadului. S-au înrădăcinat ca stăpâni de facto ai nordului și sud-vestului Yemenului, taxând comerțul, controlând ajutoarele și construind o mașinărie militară cu ajutor iranian.
În ultimii ani, au perturbat grav economia mondială (și pe cea a Egiptului) prin atacurile lor asupra navelor ce se îndreptau spre Canalul Suez, prin care trece o șesime din comerțul global și aproximativ 30% din traficul de containere, forțând giganții transportului maritim să redirecționeze traseele pe lângă Africa și ducând la creșterea prețurilor la petrol, asigurări și bunuri de toate felurile.
Timp de ani de zile, guvernele occidentale au denunțat, agențiile umanitare au documentat, ONU a convocat negocieri sterile – iar houthii și-au văzut de drum. După ce jihadiștii palestinieni au declanșat actualul lor război împotriva Israelului pe 7 octombrie 2023, houthii au intrat în forță, lansând val după val de atacuri cu rachete și drone asupra Israelului.
Când Trump a revenit la Casa Albă, a căutat o victorie rapidă în politica externă. În iunie, a intermediat un acord prin care houthii s-au angajat să înceteze atacurile asupra transportului comercial. Acordul a reușit să calmeze acea criză. Dar avea o lacună uriașă: nu acoperea Israelul.
Israelul a interceptat majoritatea atacurilor houthi împotriva sa – doar o singură persoană a fost ucisă, într-un atac cu dronă. Și Israelul avea alte priorități: efortul de a nimici Hamas în Gaza; războiul reușit de toamna trecută împotriva Hezbollahului, acum slăbit, din Liban; și războiul împotriva Iranului de acum trei luni, care a întârziat programul nuclear al Teheranului. Mai mult, Statul Evreu nu are nicio dispută cu Yemenul. Însă houthii, intoxicați de sloganul lor — „Allah e mare, moarte Americii, moarte Israelului, blestem asupra evreilor, victorie Islamului” — văd lucrurile altfel.
Liderul suprem al houthiților, Abdul Malik al-Houthi, este încă în picioare și pare să-și întărească pariul, târându-i și pe yemeniți după el. Dacă loviturile israeliene vor răni civili în Yemen și opinia publică mondială se va întoarce și pe acest front împotriva Israelului, houții nu vor fi decât încântați. Mulțimea anti-Israel va urla.
Aceasta reflectă aceeași patologie observată la Hamas, Hezbollah și alte grupări fundamentaliste islamice precum talibanii afgani, care au îndurat două decenii de asalturi ale celor mai puternice armate ale lumii și totuși s-au întors la putere la Kabul. La fel ca tovarășii lor de drum ISIS și Al-Qaeda, houții arată o indiferență față de moarte și o capacitate fie de a-și îndoctrina societățile disperate, fie de a le teroriza până la supunere.
Este o rușine că lumea lasă această problemă în seama Israelului. Atacul sfidător al houthiților asupra economiei mondiale ar trebui pedepsit atât de sever încât nimeni să nu mai îndrăznească vreodată să conceapă asemenea mișcări. Iar în ceea ce privește lumea arabă, houții întruchipează pericolul de a lăsa mișcările jihadiste necontestate: acestea metastazează, atrăgând puteri regionale, distrugând economii și luând în captivitate națiuni întregi prin cultul lor al morții. Esențiale pentru eforturile lor sunt interpretările selective ale scripturilor, precum Coran 9:111 („Allah a cumpărat de la credincioși viețile lor… ei luptă pentru cauza Lui, ucid și sunt uciși”). Inițial despre apărarea unei comunități persecutate, acest verset este reinterpretat ca o licență universală pentru martiriu.
Prin urmare, liderii, clericii și educatorii ar trebui să se ridice și să traseze o linie clară între Islam ca credință și jihadism ca patologie. Guvernele arabe, inclusiv Arabia Saudită și Emiratele Arabe Unite, trebuie să își folosească influența în Yemen nu doar pentru a limita militar houții, ci și pentru a expune ideologia lor ca fiind ruinătoare și neislamică. Noua generație a Yemenului are nevoie de educație și oportunități, pentru ca să găsească motive să trăiască, nu să moară.
Națiunile arabe ar trebui, de asemenea, să ia în considerare sprijinirea guvernului recunoscut internațional al Yemenului, acum restrâns la est (deloc format din sfinți, dar mai puțin sunt abjecți decât houthii), pentru a recuceri țara. (Pentru detalii despre eforturile eșuate din trecutul recent, vezi briefingul complet de mai jos.)
Recentele apeluri ale Ligii Arabe ca Hamas să se dezarmeze au fost un semn încurajator. Dar socoteala trebuie să meargă mai departe. Așa cum Europa, după 1945, a înfruntat fascismul direct, tot astfel Orientul Mijlociu trebuie să înfrunte jihadismul. Până atunci, grupuri precum houții vor continua să se ridice din ruine, indiferente la moarte și târând națiuni întregi în prăpastie.
O imagine în detaliu a calamității houthite care s-a abătut asupra Yemenului
Rădăcinile houthiților se află în provincia Saada, din nordul Yemenului, locul de baștinăî al unei ramuri a islamului șiit, cunoscută sub numele de zaydism. Oficial denumiți Ansar Allah, aceștia au început în anii 1990 ca o mișcare șiită de renaștere religioasă, în nordul Yemenului. Inițial concentrați pe rezistența la marginalizarea religioasă și la neglijarea din partea guvernului central, în anii 2000 au evoluat într-o insurgență armată împotriva regimului președintelui Ali Abdullah Saleh.
Când tulburările Primăverii Arabe l-au răsturnat pe liderul autoritar de lungă durată Ali Abdullah Saleh, în 2011, houthii au profitat de vidul de putere. În 2014, au cucerit capitala, Sanaa, forțându-l pe președintele Abdrabbuh Mansour Hadi să fugă. Curând au ajuns să controleze o mare parte din nordul și vestul Yemenului.
Alarmate de ceea ce considerau a fi o influență iraniană, Arabia Saudită și Emiratele Arabe Unite au lansat în martie 2015 o intervenție militară, formând o coaliție pentru a restabili guvernul lui Hadi. Campania s-a bazat pe atacuri aeriene, blocade navale și forțe locale proxy. În special, EAU a format miliții în sud, în timp ce Arabia Saudită a condus războiul aerian. Totuși, coaliția nu a reușit să îi alunge pe houthi, care s-au consolidat în Sanaa și de-a lungul zonelor înalte populate ale Yemenului.
Războiul a devenit rapid un impas. Houthii s-au dovedit rezistenți, folosind tactici de gherilă, drone și rachete pentru a lovi orașe saudite și instalații petroliere. Între timp, infrastructura Yemenului s-a prăbușit: spitale, școli, sisteme de apă și rezerve de hrană au fost devastate. ONU a descris conflictul drept cea mai gravă criză umanitară din lume, cu sute de mii de morți din cauza violenței, foametei și bolilor. La apogeu, peste 20 de milioane de yemeniți aveau nevoie de ajutor umanitar.
Până în 2022–2023, EAU și-a redus în mare parte implicarea directă, concentrându-se pe separatiștii din sud, în timp ce Arabia Saudită a devenit tot mai dornică să iasă dintr-un război imposibil de câștigat. Un armistițiu din 2022 a rezistat luni întregi, deși fără un acord de pace formal, reducând luptele ce se derulaseră la scară mare. În 2023–2024, negocierile dintre Arabia Saudită și houthi au avansat, impulsionate de apropierea diplomatică dintre Arabia Saudită și Iran. Până în 2024, odată cu atacurile houthi asupra transportului maritim global din Marea Roșie, Riad practic a trecut de la război la o coexistență tensionată.
Astăzi, houthii dețin ferm controlul asupra nordului Yemenului, inclusiv asupra capitalei Sanaa și asupra porturilor-cheie de la Marea Roșie, în timp ce sudul este fragmentat între separatiștii sprijiniți de EAU și un guvern recunoscut internațional, dar slab. Yemenul, în ansamblu, este devastat: economia prăbușită, infrastructura în ruină și milioane de oameni strămutați. Războiul a lăsat țara fracturată, sărăcită și dependentă de ajutor umanitar — o amintire dureroasă a limitelor intervențiilor militare externe.
Totuși, după ce Hamas a atacat Israelul pe 7 octombrie 2023, este posibil ca houthii să fi mușcat mai mult decât pot mesteca. Începând de la mijlocul lui noiembrie, mișcarea houthi a escaladat semnificativ atacurile asupra a sute de nave comerciale din coridorul Mării Roșii, inclusiv lovituri cu rachete și drone.
Motivul declarat a fost solidaritatea cu palestinienii și presiunea asupra Israelului pentru a-și încheia războiul din Gaza; au spus că orice navă cu legături cu interese israeliene (inclusiv proprietate, servicii către porturi israeliene sau companii care colaborează cu porturi israeliene) poate fi considerată o țintă.
Pagubele economice și logistice au fost considerabile:
- Întârzieri și redirecționări ale transportului maritim. Multe nave evită acum ruta prin Marea Roșie și Canalul Suez, navigând în schimb pe la Capul Bunei Speranțe (sudul Africii), ceea ce adaugă zile de călătorie, costuri mai mari cu combustibilul și durate de transport mai lungi.
- Creșteri de costuri. Primele de asigurare pe această rută au explodat. Tarifele de transport maritim din locuri precum Shanghai către Europa au crescut puternic (în unele cazuri mai mult decât dublu) din cauza riscurilor și a redirecționărilor.
- Pierderi pentru porturi și huburi comerciale. Portul israelian Eilat, de la Marea Roșie, și-a pierdut aproximativ 90% din activitate, de la începutul atacurilor. Veniturile Canalului Suez au scăzut (de exemplu de la circa 9,4 miliarde de dolari la aproximativ 7 miliarde pe parcursul unui an fiscal), pe măsură ce utilizarea canalului a scăzut.
- Perturbarea economiei globale. Traficul global de containere, în special comerțul Asia–Europa, a suferit întârzieri și creșteri semnificative de costuri. Estimările sugerează că bunuri în valoare de aproximativ 1 trilion de dolari au fost afectate sau perturbate din cauza livrărilor întârziate, a redirecționărilor și a costurilor mai mari cu asigurarea și transportul. Din cauza riscului, multe companii de transport au redirecționat navele pe la Capul Bunei Speranțe în loc să folosească ruta prin Marea Roșie/Canalul Suez. Aceasta adaugă circa două săptămâni la voiaje, crescând considerabil costurile cu combustibilul, echipajul și timpul.
- Primele de asigurare și de risc de război pentru navele care tranzitează Marea Roșie s-au mai mult decât dublat. Pentru unele nave, acoperirea riscului de război a ajuns la circa 1% din valoarea navei (față de circa 0,4%), ceea ce înseamnă că pentru o navă de 100 de milioane de dolari, costul asigurării, per voiaj, poate sări de la aproximativ 300.000 de dolari la circa 1 milion.
- Presiuni inflaționiste. Analizele estimează că perturbările din transportul maritim au contribuit la o creștere cu aproximativ 0,7 puncte procentuale a inflației globale de bază pentru bunuri în prima jumătate a anului 2024. Acesta este un cost suportat de o mare parte a populației lumii.
Cu câțiva ani în urmă, când eram editor pentru Orientul Mijlociu la Associated Press, cu sediul la Cairo, am coordonat un pachet de articole în text, video și foto care dezvăluia costurile ascunse ale războiului din Yemen — o muncă ce a câștigat Premiul Pulitzer pentru Reportaj Internațional în 2019 pentru curajoșii noștri reporteri Maggie Michael (text), Nariman El-Mofty (fotografii) și Maad al-Zekri (video). Ceea ce am descoperit atunci a penetrat ceața unui conflict prea puțin relatat.
Am documentat un aparat coercitiv de detenție al houthiților, clădit pe răpire, răscumpărare și tortură. Supraviețuitori și familii au descris „locuri negre” clandestine în moschei, castele și colegii; bărbați atârnați de tavan de încheieturi sau organe genitale, loviți cu bastoane și arși cu acid. Uniunea Mamelor Răpiților a contabilizat aproximativ 18.000 de deținuți în patru ani, cu peste o mie de cazuri de tortură și mai mult de o sută de decese. Fapt esențial, o înregistrare video scursă de la un comitet intern al houthiților — care îl includea pe fratele liderului — a recunoscut abuzurile înainte ca aripa dură să închidă ancheta, una dintre rarele fisuri consemnate oficial în interiorul mișcării.
Am urmărit recrutarea pe scară industrială a copiilor — băieți de doar zece ani — îndoctrinați în „centre culturale”, ademeniți cu promisiuni de burse sau constrânși la puncte de control, apoi trimiși în grabă pe front. În privat, oficial houthi de rang înalt a estimat cifra la aproximativ 18.000 de copii-soldați din 2014 încoace. Băieții pe care i-am întâlnit povesteau despre paralizie, atacuri de panică și colegi aduși în sicrie; erau „lemnele de foc” ale războiului.
Am arătat cum politica și jaful au agravat cel mai mare focar modern de holeră din lume. Houthiții au blocat un transport timpuriu de vaccinuri în timp ce negociau pentru echipamente; în sud, clinici-fantomă și salarii deturnate au golit eforturile de răspuns. Cu jumătate din infrastructura medicală a Yemenului distrusă și cu apa potabilă devenită raritate, o boală ce putea fi prevenită a ajuns un eveniment cu victime în masă.
Împreună, aceste constatări au schimbat perspectiva: nu era doar un război prin interpuși, ci un sistem de guvernare care se hrănea din suferința civililor — tortura ca mijloc de guvernare, copiii drept carne de tun și boala ca armă de șantaj — amintindu-le totodată cititorilor că corupția și impunitatea nu erau monopolul unei singure tabere.
Comunitatea internațională are aceste informații și nu a făcut nimic, în timp ce miza a tot crescut. A venit vremea să ne concentrăm atenția.
