Macron: Trebuie să reducem semnificativ imigraţia

Sursa: Flickr

Preşedintele francez Emmanuel Macron pledează, într-un interviu acordat unui săptămânal, pentru „reducerea semnificativă a imigraţiei”, începând cu „imigraţia ilegală”, şi anunţă că guvernul va relua în toamnă proiectul de lege pe această temă, care a fost amânat de mai multe ori în ultimul an, relatează AFP, citată de Agerpres.ro.

„Suntem copleşiţi de imigraţie? Nu. Este greşit să spui asta. Acestea fiind zise, situaţia pe care o cunoaştem nu este sustenabilă şi trebuie să reducem semnificativ imigraţia, începând cu imigraţia ilegală. Avem obligaţia să obţinem rezultate”, a spus preşedintele francez în acest interviu acordat revistei Point, postat online miercuri.

„Pentru a face acest lucru, trebuie să ne protejăm mai bine frontierele externe, europene, pentru că, să ne amintim, Franţa nu este o ţară de primă intrare în Europa, ci mai presus de toate de imigrare secundară pentru străinii care au intrat printr-o altă ţară a Uniunii Europene”, a spus Macron.

„Trebuie să fim mai eficienţi şi în aplicarea dreptului la azil, deturnat de reţelele de contrabandişti. Acest lucru este în centrul proiectului de lege pregătit de guvern”, a adăugat şeful statului.

„Pe scurt, da, trebuie să reducem imigraţia, dar trebuie să continuăm în paralel să acţionăm prin şcoală, integrare, autoritate, Republică. Şi economie. Când ai 10% şomaj de ani de zile, nu integrezi”, a concluzionat Macron.

În privinţa acestui aspect, Macron a anunţat că ministrul de interne, Gerald Darmanin, va relua proiectul de lege privind imigraţia, a cărui examinare, începută în această iarnă la Senat, a fost de atunci amânată de mai multe ori.

„Împreună cu premierul Elisabeth Borne, urmează să-l mandatăm din toamnă pe ministrul de interne să repornească de la proiectul guvernului, să discute cu toate forţele de opoziţie care merg în aceeaşi direcţie şi să construiască cel mai eficient proiect posibil'”, a precizat el.

În timp ce executivul se chinuie să găsească o majoritate pe acest text, şeful statului „se gândeşte” şi doreşte să poată „evita” să recurgă la 49-3, articol din Constituţie care permite adoptarea unei legi fără un vot în camera inferioară a parlamentului.

Dar, adaugă el, „sunt şi eu în favoarea utilizării instrumentelor Constituţiei. Avem nevoie de un rezultat şi, prin urmare, dacă un astfel de text ar fi blocat, nimic nu ar trebui interzis”.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here