Despoții locali caută mercenari nepretențioși, scrie The Economist, într-o cartografiere a intervențiilor militare subterane ale Rusiei în Africa. France 24 a prezentat fotografii cu trupe ruse dislocate în Mali, despre care se crede că ar fi luptători din grupul Wagner. Potrivit sursei citate, 200 dintre ei se aflau la acel moment în Segou, la 200 de kilometri nord-est de Bamako.
- Redăm analiza The Economist
<< Înmânând o cheie mare de lemn, pe 14 decembrie, un colonel francez preda astfel, în mod simbolic, controlul unei baze militare din Timbuktu către omologul său din Mali. Tricolorul, care flutura deasupra taberei din nordul Mali de când Franța a trimis trupe acolo, în 2013, pentru a contracara jihadiștii și separatiștii, a fost înlocuit cu un steag malian. Ceremonia a marcat o piatră de hotar în planul francez de reducere la aproape jumătate a forței sale de combatere a terorismului de 5.100 de oameni în regiune, spre a se reorienta pe instruirea și sprijinirea trupelor locale în lupta lor împotriva extremiștilor care au năpădit zone din Mali, Niger și Burkina Faso. Cu toate acestea, la scurt timp după ce francezii au plecat, s-a mutat acolo un contingent de ruși.
Ei nu sunt decât o parte a unei forțe rusești care poate număra până la 450 de oameni, spune un oficial militar francez, care mai precizează că majoritatea sunt mercenari din grupul Wagner. Aceasta este o companie fondată de Evgheni Prigojin, un prieten al președintelui Vladimir Putin. Se pare că este plătită cu 10 milioane de dolari pe lună în Mali, în mare parte în cadrul unei înțelegeri de tipul goons-for-gold. Guvernul din Mali insistă că nu a angajat trupe care luptă pentru asta și că rușii sunt acolo ca instructori trimiși oficial de către guvernul lor. Cu toate acestea, ruși înarmați au fost văzuți în mai multe părți ale țării. Este posibil ca jihadiștii să fi ucis recent unul și să fi rănit încă doi.
Domnul Putin nu are niciun interes să ajute Africa să devină mai pașnică sau mai democratică. Un obiectiv-cheie este acela de a rămâne în Occident, spune Oleg Ignatov, de la International Crisis Group, un think-tank din Moscova. Iar dl Putin pare să facă acest lucru cu un oportunism cântărit, desfășurând un număr mic de luptători pentru a sprijini autoritarii care se clatină sau guvernele enervate de Occident. Oficialul francez consideră că scopul Rusiei este de a alunga Franța și pe aliații săi din Mali, lăsând Rusia „singură să-și exploateze și să-și exercite influența”. Cum trebuie răspuns? Aceasta, spune el, este „marea întrebare”.
O parte din dificultate ține de faptul că Mali este ținta perfectă pentru influența rusă. Colonelul Assimi Goïta, care conduce țara, l-a răsturnat pe președintele ales al Mali la jumătatea anului 2020. S-a instalat apoi ca președinte printr-o a doua lovitură de stat, anul trecut. Junta sa, care numără și membri instruiți în Rusia, promisese că va organiza alegeri în februarie. Dar apoi a spus că le va amâna, poate până în decembrie 2025.
Acesta termen a fost considerat prea îndepărtat de către țările vecine Mali. Pe 9 ianuarie, membrii Comunităţii Economice a Statelor din Africa de Vest (ECOWAS), un bloc regional, şi-au închis graniţele cu Mali şi i-au impus sancţiuni financiare dure, sprijiniţi de Franţa, Marea Britanie şi America. Rusia a sprijinit junta și a blocat o rezoluție a Consiliului de Securitate al ONU care sprijină sancțiunile.
Strategia Rusiei în Mali se bazează pe planul de joc folosit în Republica Centrafricană, un stat eșuat care ar fi putut ajunge la genocid, în 2013, dacă Franța nu ar fi trimis trupe de menținere a păcii. După ce a predat căștile albastre ale ONU, Franța și-a adus acasă majoritatea trupelor, în 2016.
Asta i-a deschis ușa domnului Putin. După ce anterior blocase eforturile Franței de a înarma forțele guvernamentale, Rusia și-a schimbat tactica și s-a oferit să le înarmeze singură. Mercenarii din grupul Wagner au apărut curând și o companie legată de Wagner a câștigat concesiuni pentru extragerea aurului și diamantelor. Deși ONU i-a acuzat pe mercenarii ruși de uciderea, torturarea și violarea oamenilor, asta nu a diminuat ardoarea regimului gazdă. În noiembrie, a făcut ca limba rusă să fie o materie obligatorie pentru studenții de la universitatea din capitala Bangui — fiind pentru prima dată de la războiul rece când învățarea rusă a devenit obligatorie în afara fostei Uniuni Sovietice.
Rusia, care este deja cel mai mare furnizor de arme pentru Africa sub-sahariană, își extinde legăturile de securitate. Anul trecut, a semnat acorduri de cooperare militară cu Etiopia și Nigeria, cele mai populate două țări din Africa. Guvernul Etiopiei este enervat de criticile occidentale pe tema atrocităților din războiul său civil. Liderii Nigeriei sunt morocănoși pe motiv că America a întrerupt vânzarea de arme din cauza încălcărilor drepturilor omului de către forțele nigeriene. În Sudan, Rusia a profitat de tulburările politice pentru a ajunge la un acord pentru o bază navală, deși acesta nu s-a materializat încă.
Următoarea pe lista Rusiei ar putea fi Burkina Faso, unde, pe 11 ianuarie, guvernul a declarat că a zădărnicit un complot de lovitură de stat. Deja cumpărător de elicoptere și arme rusești, Burkina Faso a fost și bombardată de propaganda pro-rusă pe rețelele de socializare. În noiembrie, un convoi al armatei franceze a fost blocat în mod repetat de către protestatari – unii fluturând steaguri rusești – care scandau: „Jos Franța!”.
Totuși, mercenarilor Rusiei probabil nu le va fi mai ușor să lupte cu jihadiștii decât le fusese forțelor occidentale pe care speră să le înlocuiască. Istoricul lor nu este, cu siguranță, unul de natură să inspire. În 2019, Wagner a trimis oameni să lupte împotriva jihadiștilor în nordul Mozambicului. S-a retras după ce aproximativ zece dintre ei au fost uciși, unii fiind decapitati. În Libia, aproximativ 1.200 de mercenari Wagner au luptat de partea unui general rebel, Khalifa Haftar, împotriva guvernului nerecunoscut. Cu toate acestea, tentativa rebelilor de a răsturna guvernul a eșuat, iar trupele grupului Wagner au fost acuzate de crime de război, inclusiv uciderea prizonierilor și a civililor.
Chiar dacă rușii nu-i pot învinge pe jihadiști, dl Goïta ar putea să-și dorească totuși ca ei să-i blindeze regimul. (El a supraviețuit, pe muchie, unui atac cu cuțitul, în iulie anul trecut.) Cu toate acestea, sprijinindu-l, sau chiar pur și simplu prin faptul că nu reușește să-i învingă pe extremiști, asupra lui Wagner planează riscul ca populația să se întoarcă împotriva sa – și împotriva Rusiei. În 2013, François Hollande, pe atunci președintele Franței, a fost întâmpinat de mulțimi entuziaste, în Timbuktu, după ce forțele sale eliberaseră orașul. Astăzi, viceprimarul său, Bocar Touré, se plânge că francezii nu au reușit să îmbunătățească securitatea. „Rușii pot ajuta mai mult decât au făcut francezii”, spune el. Dar, prefigurând probabil următorul val de furie, el adaugă: „Aș prefera să nu am forțe străine în Timbuktu”. >>
