Întârzierea de către Rusia a procesului de pace în Ucraina l-a determinat pe președintele american Donald Trump să își schimbe direcția față de Moscova, a declarat marți secretarul de stat american Marco Rubio, relatează dpa, citată de Agerpres.ro.
Trump a dat dovadă de ‘răbdare extraordinară’ în speranța unui progres diplomatic, a subliniat Rubio. Acest lucru nu numai că a dus la stagnare, ‘dar am intrat într-o perioadă de ceea ce pare a fi o potențială escaladare, cu unele dintre cele mai numeroase istoric atacuri pe care le-am văzut în ultimele nopți și înainte’, a adăugat oficialul american.
‘Acum observăm și incursiuni în spațiul aerian vecin, atât de către drone, cât și de către avioane’, a mai spus acesta.
Rubio a avertizat Moscova cu posibile sancțiuni economice și a subliniat că Washingtonul ar putea continua să furnizeze arme Kievului. ‘Președintele este un om foarte răbdător. Este foarte dedicat păcii, dar răbdarea sa nu este infinită’, a spus Rubio.
‘Așa cum a spus în repetate rânduri, are în față oportunitatea și opțiunile de a impune costuri economice suplimentare Federației Ruse, dacă este necesar, pentru a pune capăt acestei situații’, a insistat secretarul de stat american.
Trump a declarat anterior că Ucraina este ‘în poziția’ de a-și recâștiga tot teritoriul pierdut în fața Rusiei. Comentariile președintelui SUA de pe platforma sa Truth Social au părut să marcheze o schimbare semnificativă a opiniei sale asupra războiului lansat de Rusia în urmă cu circa trei ani și jumătate și au venit la scurt timp după ce s-a întâlnit cu președintele ucrainean Volodimir Zelenski în marja dezbaterii generale a ONU de la New York, amintește dpa. Trump semnalase anterior în repetate rânduri că Kievul ar putea fi nevoit să facă concesii pentru a pune capăt războiului.
Zelenski: Trump ar putea contribui la schimbarea poziţiei lui Xi faţă de războiul Rusiei în Ucraina













