<< „Adevărata abilitate este să vezi din timp semnele și să te asiguri că nu-ți împingi oamenii să facă ceva periculos”. Face o pauză. „E periculos pentru tine”. Pe măsură ce din Ucraina apar mai multe relatări despre soldații ruși care comit crime, nu se supun ordinelor, chiar dezertează, mi-am amintit acea observație a unui afganeț, un veteran al urâtului război, de zece ani, al Uniunii Sovietice în Afganistan. Era 1990, în timpul declinului accelerat al U.R.S.S. spre dizolvare, iar eu eram la Moscova pentru cercetări asupra războiului, în cadrul doctoratului meu >>, scrie Mark Galeotti, în The Moscow Times.
<< Din om în om, am ajuns să-l întâlnesc pe Semion, un maior de infanterie, ajuns invalid după ce un lunetist îl împușcase în piciorul, în 1987. Era supărat, înverșunat și dornic să dezvăluie adevărata artă de a comanda o companie într-un război pe care până atunci toată lumea știa că o să-l piardă, împotriva unui inamic pe care îl ura, de care se temea și pe care îl respecta în egală măsură.
La urma urmei, un ofițer aflat în conflict cu propriii săi oameni se putea găsi într-un loc foarte periculos, în luptă, când gloanțele zburau și nimeni nu putea fi sigur de unde se trăgea. Mai puțin fatal, mai ales pentru unitățile detașate precum cea a lui Semion, un comandant nu se putea baza pur și simplu pe lanțul de comandă; iar a scoate tot ceea ce este mai bun din oamenii tăi înseamnă și să te asiguri că aceștia au încredere, că acționezi mai informal, că ești corect, dar și flexibil și, de asemenea, că te angajezi să duci acasă pe cât mai mulți dintre ei în viață.
Deci, da, uneori asta însemna să închizi ochii la anumite infracțiuni. „Jefuirea, în special de mâncare, era în regulă. Oamenii trebuie să mănânce și nu poți trăi întotdeauna din rațiile armatei și din cașa” – chiar și omniprezentul terci de hrișcă se poate termina. „Dar nu le iei localnicilor tot ce au, altfel vor veni după tine cu tot ce au – e de bun simț”.
„La fel și cu violul sau crima. Nu doar că este greșit, ci îi înfurie pe localnici și divide unitatea. Așa că abordezi dur problema asta, iar oamenii vor respecta acest lucru atunci când știu de ce procedezi astfel și ai reușit să le arăți că ești de partea lor”.
Dar realitățile de comandă, pe teren, însemnau și să fii dispus să rupi tu însuți lanțul de comandă atunci când ordinele care trosneau la radio sunau absurd sau sinucigaș.
„Uneori te asiguri că înțelegi greșit, astfel încât o patrulare în zona periculoasă a „verzilor” (teren accidentat controlat de rebeli), ordonată de exemplu pentru ora 19, când se întunecă, se face de fapt la 7 dimineața, când va fi mult mai sigur. Dar uneori înseamnă și sabotaj”.
Exemplul pe care l-a dat a fost blocarea intenționată a unei rute montane înguste, prin blocarea unui transport de personal în ea, astfel încât să împiedice înaintarea prin dealuri cunoscute pentru ambuscadele rebelilor. Semion a primit o mustrare din partea colonelului său pentru neglijență, dar și respectul oamenilor lui.
Mă întreb câți ofițeri ruși din Ucraina trebuie să învețe aceste lecții.
Eșecurile evidente în materie de disciplină — jefuirea fără discernământ, violența, violurile — tind să reflecte soldați care nu sunt doar înfometați, ci și furioși și scăpați de sub control. Simțindu-se abandonați de comandanții lor, blocați pe un teritoriu ostil, ei răspund în astfel de moduri bestiale, în parte tocmai din frustrare, frică și din dorința de a-și afirma un anumit control asupra împrejurimilor.
Nu este în niciun caz ceva unic pentru armatele ruse, dar relativa absență a unui corp de subofițeri profesioniști, tradițiile de terorizare prin violentă în rândul trupelor și relațiile precare dintre ofițeri și oamenii din multe unități contribuie toate la acest flagel.
Deși cazul mult mediatizat al unui soldat care și-a condus tancul peste picioarele comandantului său este mai probabil să fie un accident decât o revoltă, există discuții în rețelele de socializare ale armatei și ale Gărzii Naționale despre „spulberarea” ofițerilor nepopulari în acțiune.
Fără îndoială, alții, precum Semion, se apropie tacit de propriii lor oameni, fie din teamă, fie din solidaritate, închid ochii atunci când rezervoarele de combustibil sunt golite pentru a preveni trimiterea lor în avans sau găsesc modalități creative de a interpreta greșit ordinele pentru a minimiza pericolele cu care se confruntă.
Nu este ca și cum acest lucru împiedică armata rusă să poată lupta, uneori foarte bine. Semion însuși a primit Medalia pentru Meritul de Luptă, iar unele unități din Ucraina au demonstrat o mare hotărâre.
Mai degrabă, poate fi ceva simptomatic în cazul unei armate care deja suspectează faptul că a pierdut. În cuvintele sale, „până la momentul în care am fost scos din Afganistan, totul fusese despre supraviețuire, nu despre victorie”. >>
Edward Lucas: Va fi parada din 9 mai „momentul Ceaușescu” al lui Vladimir Putin?
