Proaspăt ales președinte al Senatului cu voturile PSD și fără susținerea propriului partid ALDE, Teodor Meleșcanu a declarat marți că ALDE trebuie să revină la colaborarea cu PSD, după ieșirea formațiunii de la guvernare, pentru că „dacă dai cu pietre în trenul care trece”, atunci „nenorocirea este că rămâi pe peron mult timp”.

Meleșcanu a anunțat, pe holurile Parlamentului, că o să-i ajute pe colegii săi din ALDE la împărțirea funcțiilor din Senat și le-a cerut să-l urmeze în „relansarea” partidului. O adevărată lovitură de palat care răstoarnă toate deciziile recente ale echipei Tăriceanu-Chițoiu de la vârful ALDE.

„Sunt membru ALDE și sper din tot sufletul că voi putea să contribui la relansarea ALDE

Vreau să facem din ALDE unul din cele mai importante grupuri de echilibru din Parlament

Au fost câțiva colegi (din ALDE) care au votat cu mine în turul 2

Trebuie că alde să contribuie la relansarea discuției cu PSD și să facem ce este necesar pentru o guvernare echilibrată. Nu am spus susținut, am zis de colaborare.

ALDE e un partid în opoziție față de Guvern. Ce se întâmplă în Parlament e cu totul altceva.

Nu sunt deloc un disident al ALDE

Sunt foarte multe modalități să contribui la dezvoltarea ALDE. Prima va fi operațiunea de împărțire a principalelor funcții în cadrul Biroului Permanent al Senatului, al comisiilor și multe altele. Voi încerca să îmi promovez colegii astfel încât ei să își prezinte ideile, propunerile.

Haideți să fim serioși, va închipuiți la vârstă mea că eu încep să fac partide? E o glumă. Contribui și eu cu ceea ce pot la consolidarea ALDE.

Noi am fost doi ani și jumătate în Guvern împreună cu PSD. S-au făcut multe lucruri bune și mai puțini bune că în orice Guvern. E foarte delicat să stai pe peron și da dai cu pietere în geamurile trenului care trece. Nenorocirea este că, dacă faci asta, rămâi pe peron pentru foarte mult timp”, a mai declarat Teodor Meleșcanu.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here