În cadrul convorbirilor dintre președintele României, Klaus Iohannis și președintele SUA, Donald Trump, un loc important l-a ocupat și relația economică bilaterală, informează presidency.ro. Astfel, a fost semnat un Memorandum de Înțelegere între cele două guverne privind tehnologia 5G, a dezvăluit șeful statului român, în cadrul declarației de presă susținută marți seară, la Washington.

Trebuie făcut mai mult, atât în ce privește comerțul, cât și investițiile”, a menționat Klaus Iohannis. ”Este important să găsim noi domenii de extindere a cooperării economice în domenii precum energie, cyber sau industria apărării.

Cu ocazia vizitei președintelui Klaus Iohannis la Washington, a fost semnat un Memorandum de Înțelegere între cele două guverne privind tehnologia 5G, având în vedere importanța securității rețelelor de comunicații wireless de generația a cincea pentru asigurarea prosperității, dar și a securității naționale.

La finalul declarației sale de presă, Klaus Iohannis a răspuns întrebărilor jurnaliștilor legate de această temă.

Jurnalist: Domnule Președinte, voiam să vă întreb despre tehnologia 5G, pentru că spuneați că a fost un subiect în discuție, dacă puteți da mai multe amănunte. Mă interesează dacă vom vedea în perioada următoare tehnologie americană în România privind implementarea acestei rețele de 5G, având în vedere că este vorba de foarte mulți bani, se vorbea de miliarde de euro pentru a fi investiți în astfel de tehnologie.

Președintele României, domnul Klaus Iohannis: Știți că în România se pregătește o procedură publică pentru asta și eu cred că toată lumea dacă am avea mai multe oferte, inclusiv, sigur, din partea americană. Aici este vorba, însă, de firme private, care vor veni și noi sperăm să se întâmple acest lucru. Însă Memorandumul nu se referă la o anumită companie, ci este un memorandum care clarifică câteva criterii de transparență, de compatibilitate cu statul de drept, și așa mai departe.

Jurnalist: Revenind la 5G, spuneați că în acel Memorandum de Înțelegere sunt niște criterii de compatibilitate care țin inclusiv de nivelul de democrație dintr-un anumit stat. Ați vorbit despre Huawei cumva și există vreun semnal că România nu va accepta implicarea firmei Huawei?

Președintele României, domnul Klaus Iohannis: La acest nivel, nu se discută despre firme, cu nume și prenume sau despre un anumit furnizor. Domnul ambasador cu siguranță vă pune la dispoziție o copie după Memorandum.

Jurnalist: Domeniul 5G va face subiectul unei noi ședințe a CSAT?

Președintele României, domnul Klaus Iohannis: Vă spun când ajungem acasă, dar așa am lăsat să se înțeleagă la ultima noastră întâlnire. Sunt teme importante.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here