Memoriile postume ale lui Aleksei Navalnîi vor fi publicate în octombrie

Cateva zeci de persoane aprind lumanari in fata Ambasadei Rusiei dupa decesul dizidentului Alexei Navalny, in Bucuresti, 18 februarie 2024. Inquam Photos / Octav Ganea

Memoriile postume ale principalului opozant al lui Vladimir Putin, Aleksei Navalnîi, o mărturie a „angajamentului său neclintit în lupta împotriva dictaturii”, potrivit văduvei sale, vor fi publicate pe 22 octombrie, a anunţat joi editorul american Knopf, potrivit AFP.

„Această carte este o mărturie nu numai despre viaţa lui Aleksei, ci şi despre angajamentul său neclintit în lupta împotriva dictaturii, o luptă pentru care a dat totul, inclusiv propria viaţă”, a spus Iulia Navalnaia în comunicatul transmis de Knopf, referindu-se la carte, despre care editorul a precizat că va avea şi o ediţie în limba rusă, potrivit Agerpres.

Pe reţeaua X (ex-Twitter), Iulia Navalnaia, care trăieşte în exil în străinătate şi a promis că va continua lupta soţului ei, precizează că volumul, intitulat „Patriot” în engleză, va fi lansat în 11 limbi, „inclusiv în rusă”.

Conform Knopf, Navalnîi a început să scrie cartea la scurt timp după otrăvirea severă pe care a suferit-o în 2020, pentru care a acuzat Kremlinul, dar memoriile conţin şi „corespondenţe inedite” din închisoare.

„Nu este deloc modul în care mi-am imaginat că Aleksei îşi va scrie biografia. Am crezut că vom avea optzeci de ani, iar el va sta în faţa calculatorului, lângă fereastra deschisă, şi va scrie. Iar eu m-aş fi plâns că pierde vremea în timp ce copiii urmau să vină în scurt timp la noi”, a scris Navalnaia pe X.

„Ei bine, ce fel de biografie scrii la 44 de ani? A trăit abia puţin peste jumătate din viaţă (…) şi asta într-un mod oribil şi foarte, foarte nedrept. S-a dovedit că nu mai urma şi a doua jumătate”, a adăugat ea.

La întoarcerea sa în Rusia în ianuarie 2021, după o otrăvire gravă, activistul anticorupţie a fost arestat imediat. El ispăşea o pedeapsă de 19 ani de închisoare pentru „extremism” într-o colonie penitenciară din zona arctică atunci când a murit la vârsta de 47 de ani, pe 16 februarie.

Moartea sa a provocat condamnarea unanimă din partea capitalelor occidentale, mulţi lideri dând vina pe Vladimir Putin.

„Scrisă cu pasiunea, inteligenţa, francheţea şi curajul care i-au adus aprecierea pe care o merita, ‘Patriot’ este ultima scrisoare a lui Navalnîi către lume: o relatare emoţionantă a ultimilor ani petrecuţi în cea mai brutală închisoare din lume, o reamintire a motivelor pentru care principiile libertăţii individuale sunt atât de importante şi un apel vibrant la libertate”, promite editura Knopf.

Cartea exprimă „convingerea totală a lui Navalnîi că nimic nu va rezista schimbării care va veni”, a adăugat editorul.

Drepturile au fost deja vândute în întreaga lume, iar editorul intenţionează să tipărească într-o primă fază 500.000 de exemplare.

Moartea lui Navalnîi a survenit pe fondul unei represiuni sporite împotriva opoziţiei din Rusia, care s-a intensificat după invazia rusă din Ucraina în 2022.

Mii de oameni au participat la funeraliile criticului numărul unu al lui Vladimir Putin la Moscova, în ciuda riscului de a fi arestaţi. Fost avocat, Navalnîi a câştigat popularitate prin campania împotriva corupţiei.

Luna trecută, Vladimir Putin a fost reales preşedinte cu 87% din voturi, un scrutin considerat nedemocratic de majoritatea statelor occidentale, şi pe fondul unei opoziţii decimate de represiune.

Odihnească-se în pace! Omul și supraomul Alexei Navalnîi

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here