Merkel avertizează că UE este în pericol să se trezească cu un Regat Unit în stil Singapore

Foto arhivă/ Facebook

Angela Merkel a evidenţiat pericolul economic reprezentat de Marea Britanie dacă i se permite să devină un „Singapore-pe-Tamisa”, având în vedere că emisarul lui Boris Johnson pe tema Brexitului a evidenţiat un plan potrivit căruia angajamentele Regatului Unit de a respecta standardele sociale şi de mediu ale UE ar fi eliminate.

În convorbirile avute cu oficiali ai Comisiei Europene, negociatorul premierului, David Frost, a subliniat că Regatul Unit caută „să se rupă în mod clar” de reglementările organizaţiei – o politică a noului guvern britanic care a alarmat unele capitale din UE.

Având în vedere că această nouă viziune a Regatului Unit a fost prezentată la Bruxelles, aflat în Bundestag, cancelarul german s-a declarat hotărât să trateze cu Johnson, dar a spus că un Brexit fără acord ar putea fi exclus.

Merkel a evidenţiat totodată pericolul  economic pe care l-ar putea reprezenta Regatul Unit. În plan privat, Johnson le-a spus unor diplomaţi din UE, pe vremea când era ministru de externe, că doreşte să creeze o Marea Britanie „în stilul corsarilor”, ceea ce s-a considerat un semn că planul său ar face ca Regatul Unit să devină un stat cu impozite mici şi cu reglementări puţine.

Declaraţiile lui Merkel ilustrează dificultăţile de care se va izbi guvernul britanic în demersul său de a conveni, potrivit declaraţiilor sale, un acord de liber schimb „clasa  întâia” dacă nu se va conforma, printre altele, standardelor UE în privinţa produselor, a drepturilor angajaţilor, a impozitelor şi a mediului.

Diplomaţii de la Bruxelles spun că, în cazul în care el doreşte să ajungă la un acord de liber schimb care să excludă angajamentele înscrise acum în declaraţia politică pe tema viitoarelor relaţii, convenită cu Theresa May, guvernului britanic i se va prezenta un acord gen „Canada cu minusuri” care ar inculde impozitele impuse anumitor produse. 

În faţa parlamentarilor germani, Merkel a declarat următoarele: „Mai avem încă şansa de a ajunge la un Brexit ordonat, iar guvernul german va face totul pentru ca lucrul acesta să fie posibil, şi asta, până în ultima clipă. Dar spun totodată că suntem pregătiţi şi pentru un Brexit dezordonat. Problema care va rămâne e aceea că, după retragerea Marii Britanii, ne vom trezi la uşa noastră cu un competitor economic, chiar dacă noi dorim să păstrăm o strânsă cooperare economică, diplomatică şi în domeniul securităţii, precum şi nişte relaţii prieteneşti. Pe de-o parte, în calitate de europeni, vom fi mai slabi prin ieşirea Marii Britanii – acest lucru trebuie spus – dar, pe de altă parte, e un prilej ca să câştigăm forţe noi. Nicio ţară din lume nu-şi poate rezolva singură problemele, iar dacă noi vom acţiona unii împotriva altora, nu vom câştiga. Cred în situaţiile în care toată lumea are de câştigat, dacă vom lucra împreună”, a adăugat ea.

Purtătorul de cuvânt al guvernului britanic a declarat: „Regatul Unit caută să ajungă la un acord de liber schimb. UE a spus întotdeauna că asta este posibil. Orice alte prevederi vor trebui să reflecte acest lucru”.

Intervenţia Berlinului survine în timp ce ministrul francez pentru Europa, Amélie de Montchalin, a acuzat Regatul Unit că distruge „spiritul” negocierilor încercând să ajungă la nişte „mini-acorduri” individuale cu statele membre.

„Observăm că, la întâlnirile bilaterale, britanicii încearcă să convină o ieşire fără acord organizată”, a declarat ministrul francez la o conferinţă de presă după o întâlnire cu cei 26 de ambasadori ai ţărilor membre din UE în Franţa. Ambasadorul britanic a fost exclus.

De Montchalin a spus că lipsa unui acord este „foarte posibilă”. Ea a adăugat că cererea de prelungire a Brexitului nu va fi acceptată „în condiţiile actuale”, iar UE 27 va trata cu premierul britanic, nu cu parlamentul. 

„Nu pot spune acum ce s-ar putea decide într-o atare situaţie la Bruxelles, într-o noapte de octombrie”, a adăugat ministrul francez. „După cum am mai spus, în condiţiile actuale, răspunsul e ‘nu’: dacă nu se schimbă nimic, noi am tot susţinut că numai timpul nu e un motiv suficient (pentru o nouă amânare). Nu ne putem angaja astăzi pentru că deocamdată nu avem un scenariu concret”. 

Sursa: RADOR

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here