Merkel, către liderii lumii: Respectaţi drepturile refugiaţilor

Foto arhivă/ Facebook

Fostul cancelar federal german, Angela Merkel, a îndemnat luni liderii lumii să nu trimită înapoi persoane în ţări unde acestea riscă să fie persecutate, după ce a primit Premiul Nansen al Înaltului Comisariat al ONU pentru Refugiaţi (UNHCR), informează marţi AFP, citată de Agerpres.ro.

Merkel, recompensată pentru hotărârea ei de a primi persoane refugiate din calea conflictelor armate atunci când era în funcţie, a subliniat că „drepturile refugiaţilor trebuie să fie respectate”.

„Niciun refugiat nu ar trebui să fie trimis înapoi în ţara lui dacă riscă să fie persecutat” acolo, a declarat ea în cadrul unei ceremonii la Geneva (Elveţia).

Comitetul de selecţie al UNHCR a lăudat-o pe Angela Merkel pentru „leadership-ul său, curajul său şi compasiunea sa” atunci când Germania a primit peste 1,2 milioane de refugiaţi şi solicitanţi de azil în 2015 şi 2016, în toiul crizei migraţiei în Europa, declanşată de războiul din Siria.

La acea vreme, Angela Merkel, care a condus Germania timp de 16 ani, a apreciat că situaţia era „un test pentru valorile noastre europene, cum rar s-a mai întâmplat înainte”, subliniind „un imperativ umanitar”.

Înmânâdu-i medalia Nansen, şeful UNHCR, Filippo Grandi, a estimat că Angela Merkel dăduse dovadă de „viziune, curaj şi forţă a spiritului”.

În condiţiile în care numărul de strămutaţi forţat a depăşit 100 de milioane de persoane pentru prima dată în acest an, Grandi i-a spus Angelei Merkel: „Exemplul dumneavoastră este şi trebuie să fie un exemplu pentru alţi lideri”.

Acceptând premiul în faţa unei mulţimi de circa 500 de persoane, Angela Merkel a recunoscut că Germania a trebuit să facă faţă unor „enorme provocări” atunci când au sosit atâţia refugiaţi.

De asemenea, la acceptarea medaliei de aur, Merkel a cerut ca premiul în valoare de 150.000 de dolari (155.000 de euro) care o însoţeşte să fie împărţit între alţi patru laureaţi regionali şi care au primit deja fiecare câte 50.000 de dolari (51.500 de euro).

Fostul cancelar Angela Merkel primeşte premiul Nansen al ONU pentru refugiaţi

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here