Mesagerul Lavrov: Rusia vrea să exporte o reformă constituțională și în Belarus

Sursa: Wikimedia

Moscova consideră că o reformă constituţională în Belarus ar fi o soluţie pe termen lung la criza politică din această fostă republică sovietică, afirmă ministrul rus de Externe Serghei Lavrov, citat de agenţii ruse de presă, relatează Reuters, preluat de News.ro.

Situaţia este în curs de stabilizare, a mai apreciat duminică şeful diplomaţiei ruse, în urma unei vaste contestări, după realegerea controversată, la 9 august, a lui Aleksndr Lukaşenko în funcţia de preşedinte.

Lukaşenko, care conduce ţara cu o mână de fier de 26 de ani, refuză să convoace noi alegeri, la care îndeamnă opozanta sa Svetlana Tihanovskaia, refugiată în Lituania.

Serghei Lavrov, care îi acuză pe opozanţii din exil că încearcă să provoace o ”baie de sânge”, consideră că este imposibil să se dovedească faptul că Lukaşenko nu a obţinut o victorie în alegeri, potrivit Interfax şi RIA Novosti.

Propunerea de mediere a OSCE

Pe de altă parte, preşedintele în exerciţiu al OSCE, premierul albanez Edi Rama, şi ministrul suedez de Externe, Ann Linde, a cărui ţară preia preşedinţia acestei organizaţii, au reiterat propunerea de a media prezentată lui Lukaşenko, relatează AFP.

În această scrisoare, trimisă sâmbătă, după care AFP scrie că a obţinut o copie de la o sursă apropiată Guvernului albanez, Organizaţia pentru Securitate şi Cooperare în Europa (OSCE) afirmă că ”urmăreşte îndeaproape şi cu îngrijorare evenimentele din Belearus”.

”Dorim să ne reiterăm propunerea unei vizite, pentru a auzi punctele de vedere cu privire la situaţie şi a discuta despre provocările actuale din ţară”, adaugă Rama şi Linde.

”Belarusul este un membru apreciat al organizaţiei noastre şu suntem pregătiţi să ne manifestăm susţinerea faţă de Belarus”, arată ei.

Edi Rama a discutat joi, la telefon, cu ministrul rus de Externe Serghei Lavrov despre situaţia din Belarus.

”Domnii Rama şi Lavrov au discutat despre situaţia din Belarus în contextul propunerilor preşedinţiei albaneze a OSCE de a controbui la dialogul dintre autorităţi şi opoziţie”, a anunţat într-un comunicat Ambasa Rusiei la Tirana.

Lavrov a subliniat că este indispensabil ca belaruşii să fie autorizaţi să-şi rezolve ei înşişi problemele.

El se opune unei soluţii impuse din afară cetăţenilor Belarusului, pentru a se evita trista experienţă a ”intervenţiei europene” în Ucraina în februarie 2014, înainte de răsturnarea puterii proruse la Kiev.

Lukaşenko se confruntă cu manifestaţii zilnice şi o grevă generală, lansate la îndemnul opoziţiei. Aceasta respinge rezultatul alegerilor prezidenţiale de la 9 august, care-l dau învingător pe Lukaşenko cu 80% din voturile exprimate.

Lukaşenko a fost surprins duminică seara sosind – cu o vestă antiglonţ şi o puşcă de asalt de tip Kalaşnikov în mână – la reşedinţa sa de la Minsk, situată în apropierea locului unde manifesta opoziţia, relatează AFP.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here