UE lansează negocierile de aderare cu Republica Moldova și Ucraina. Mesajele preşedinţilor Maia Sandu şi Volodimir Zelenski

Foto: INQUAM/George Călin

Preşedintele Republicii Moldova, Maia Sandu, a declarat marţi că viitorul ţării este în Uniunea Europeană, înaintea începerii, la Luxemburg, a primei şedinţe a Comisiei interguvernamentale Republica Moldova – Uniunea Europeană, la care au fost lansate oficial negocierile de aderare, informează MOLDPRES, citată de Agerpres.

„Astăzi, Republica Moldova şi Ucraina încep oficial negocierile de aderare la UE. Viitorul nostru este în cadrul familiei europene”, a menţionat preşedintele Maia Sandu.

Şeful statului a adus mulţumiri liderilor europeni pentru sprijinul acordat Republicii Moldova pe calea integrării europene.

„Suntem profund recunoscători pentru sprijinul neclintit”, a declarat ea, amintind contribuţiile preşedintei Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a preşedintelui Consiliului European, Charels Michel şi a preşedintelui Parlamentului European, Roberta Metsola.

„Suntem mai puternici împreună”, a apreciat Maia Sandu.

Republica Moldova şi Ucraina au început, marţi, la Luxemburg, negocierile de aderare la Uniunea Europeană în cadrul unor conferinţe interguvernamentale.

Misiunea autorităţilor de la Chişinău este să asigure pregătirea Republicii Moldova pentru aderarea la UE la orizontul anului 2030, a precizat Biroul pentru Integrare Europeană.

Pe 7 iunie, Comisia Europeană a constat că R. Moldova şi Ucraina au îndeplinit condiţiile pentru a începe negocierile de aderare la UE.

La rândul său, preşedintele Volodimir Zelenski a salutat lansarea oficială, marţi, a negocierilor de aderare a Ucrainei la UE, calificând această zi drept una „istorică” pentru o ţară care luptă de mai bine de doi ani împotriva invaziei ruse, potrivit AFP.

„Astăzi este o zi istorică”, a spus preşedintele Zelenski pe reţelele de socializare.”Nu ne vom lăsa niciodată deturnaţi de la drumul nostru către o Europă unită, către casa noastră comună, a tuturor naţiunilor europene. O casă care trebuie să fie paşnică”, a subliniat şeful statului ucrainean.

Stele pe cerul Republicii Moldova

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here