Metrorex anunţă reluarea circulaţiei trenurilor de metrou. Drulă: A fost ultima zi când s-a mai putut petrece așa ceva

Foto: Inquam Photos / Sabin Cirstoveanu

Compania Metrorex a anunţat, vineri seară, că a fost reluată, la ora 22.00, circulaţia trenurilor de metrou „în siguranţă şi conform graficelor obişnuite pe toate magistralele”, transmite News.ro.

„Protestul spontan de la metrou a fost suspendat. Astfel, informăm publicul călător, că astăzi, 26.03.2021, începând cu ora 22:00, circulaţia trenurilor de metrou va fi reluată în siguranţă şi conform graficelor obişnuite pe toate magistralele. Dorim pe această cale să prezentăm încă o dată scuze bucureştenilor pentru situaţia întâmpinată la transportul public subteran şi le mulţumim pentru înţelegere”, au transmis reprezentanţii Metrorex, puţin după ora 22.00. 

„Sunt proceduri care trebuie puse în aplicare, punerea sub tensiune, apoi trebuie să meargă un tren gol care să verifice că totul e în regulă pe linie şi de aceea a durat câteva ore până la reluarea circulaţiei”, a declarat ministrul Transporturilor, Cătălin Drulă, într-o intervenţie telefonică vineri seară, la Digi 24. 

Anterior, Prefectura Capitalei a anunţat că, în urma discuţiilor de vineri cu reprezentanţii sindicatelor la metrou, a fost convenită reluarea activităţii la metrou. Un reprezentant al sindicatului liber metrou a afirmat că circulaţia va reîncepe de sâmbătă, deoarece pentru o jumătate de oră nu are rost să mai fie consumată energie pentru a efectua verificări înainte de repunerea în circulaţie. Prefectul Capitalei, Alin Stoica, a declarat că reluarea circulaţiei se va face sâmbătă dimineaţă întrucât este nevoie de câteva ore pentru restabilirea circuitelor. „Înţeleg că tehnic nu este posibil, oamenii vor ieşi în această seară”, a afirmat el.

„Consecințele încălcării legii vor fi foarte, foarte ferme”

Ministrul Transporturilor, Cătălin Drulă, afirmă, citat de News.ro, că acţiuni precum întreruperea lucrului la metrou, despre care susţine că „nu este grevă, nu este nici măcar protest spontan”, nu se vor repeta. „A fost o epocă în trecut, când un lider de sindicat, ca un şef de cartel, ordona miniştrilor, ordona premierilor, preşedinţilor… s-a încheiat. De azi înainte domneşte legalitatea în acest domeniu, ceea ce înseamnă că şi consecinţele încălcării legii vor fi foarte, foarte ferme”, susţine Drulă.

Într-o intervenţie telefonică vineri seară, la Digi 24, ministrul Transporturilor a reafirmat că protestul de vineri declanşat de angajaţi ai Metrorex nu a fost o grevă şi nici o acţiune sindicală spontană. El a susţinut că printre cei care au „blocat funcţionarea metroului” s-au aflat, conform informaţiilor pe care le are, oameni care nu sunt angajaţi ai Metrorex, iar alţii care sunt salariaţi la metrou nu erau în timpul programului de lucru, el afirmând că „majoritatea au venit normal la lucru”.  

El a adăugat că acţiuni precum cea de vineri nu se vor repeta.  

„Toate opţiunile legale sunt pe masă, dar aş vrea să spun un lucru. Nu răzbunarea e scopul nostru. Scopul nostru e să avem o societate care să fie sănătoasă, să meargă bine, să aibă un echilibru între venituri şi cheltuieli, clienţi care sunt mulţumiţi şi angajaţi care sunt mulţumiţi. Totuşi ceea ce s-a întâmplat astăzi nu se mai poate repeta. A fost o epocă în trecut, când un lider de sindicat, ca un şef de cartel, ordona miniştrilor, ordona premierilor, preşedinţilor… s-a încheiat. De azi înainte domneşte legalitatea în acest domeniu, ceea ce înseamnă că şi consecinţele încălcării legii vor fi foarte, foarte ferme şi cred că au înţeles toţi cei care s-au implicat în această acţiune, mulţi dintre ei poate au fost manipulaţi în această acţiune care nu e una sindicală, excede oricărui cadru legal. A fost ultima zi când s-a mai putut petrece aşa ceva. Eu asta cred, într-un stat de drept, instituţiile noastre îşi vor face treaba şi nu vom mai avea astfel de situaţii pe viitor”, a declarat Cătălin Drulă. 

În ceea ce priveşte pierderile ca urmare grevei, ministrul Transporturilor a precizat că acestea sunt „la nivelul milioanelor de lei, iar consecinţele pentru toate aceste acţiuni de astăzi merg înainte”. Circulaţia metrourilor a fost blocată, vineri, după ce aproximativ 600 de salariaţi de la metrou s-au aflat în subteran şi blocau căile de rulare. 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here