Mii de israelieni au demonstrat sâmbătă la Tel Aviv, supăraţi pe ceea ce ei consideră a fi răspunsul necorespunzător al guvernului la şocurile economice prin care au trecut în timpul crizei coronavirusului, relatează Reuters, citată de Agerpres.

În contextul restricţiilor privind adunările publice, poliţia a limitat numărul de persoane care au putut intra în Piaţa Rabin din Tel Aviv pentru protest, în timp ce străzile din apropiere au fost pline de demonstranţi cu măşti.

Foto: (c) Ammar Awad/REUTERS

„Am 40 de angajaţi fără venit, fără bani”, a spus Michal Gaist-Casif, vicepreşedinte al unei companii care oferă servicii de sunet şi lumini.

„Avem nevoie ca guvernul să pompeze bani până când revenim la normal. Nu mai lucrăm de la mijlocul lui martie, iar august se anunţă de asemenea o catastrofă”, a declarat el.

Conform media israeliene, mii de persoane au participat la manifestaţie. Din partea autorităţilor nu au fost oferite informaţii despre numărul de protestatari.

Foto: (c) Ammar Awad/REUTERS

Rata şomajului în Israel a urcat la 21% de când ţara a intrat în izolare parţială în martie, iar pachetele de ajutor promise de guvern vin cu întârziere, spre nemulţumirea cetăţenilor, care se tem că au ajuns în pragul unui colaps economic.

Alarmat de noua creştere a numărului de cazuri de COVID-19 după ce economia a început să se redeschidă, premierul Benjamin Netanyahu a reintrodus în această săptămână o serie de restricţii în încercarea a limita răspândirea infecţiilor, închizând din nou o serie de afaceri.

În contextul în care mai puţin de jumătate din ajutorul de 29 de miliarde de dolari promis iniţial a fost plătit şi pe fondul amplificării nemulţumirii, Netanyahu a anunţat joi un nou plan de sprijin social, spunând că măsurile vor oferi o plasă de siguranţă pentru anul care urmează.

În ultimele câteva săptămâni, protestatari din întreg spectrul politic au ieşit în stradă cerând accelerarea plăţii compensaţiilor de către guvernul de coaliţie, pe care îl consideră supradimensionat şi ineficient.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here