Militari australieni se aflau la bordul submarinului american care a torpilat o navă iraniană

Sursa: defense.gov

Trei militari australieni se aflau la bordul submarinului american care a scufundat o navă de război iraniană în apele internaționale din largul statului insular Sri Lanka, a afirmat vineri prim-ministrul australian Anthony Albanese, informează AFP, citată de Agerpres.

‘Pot confirma că trei militari australieni se aflau la bordul acelei nave’, a declarat Albanese pentru canalul australian Sky News.

Acești australieni se aflau la bord în baza unui acord de instruire încheiat în cadrul AUKUS: ‘Este vorba despre acorduri de lungă durată cu țări terțe, aflate în vigoare de mult timp’, a precizat el.

AUKUS este un pact de apărare semnat de Washington în 2021 cu Regatul Unit și Australia, cu scopul de a limita influența Chinei în Pacific.

Pot confirma, de asemenea, că niciun militar australian nu a participat la nicio acțiune ofensivă împotriva Iranului’, a adăugat premierul.

Zeci de soldați australieni au fost repartizați pe submarine de atac americane cu baza la Pearl Harbor în cadrul programului de instruire AUKUS, a informat canalul național australian ABC.

Acest acord prevede că Australia va achiziționa cel puțin trei submarine nucleare americane din clasa Virginia începând cu 2032.

Washingtonul a anunțat miercuri că a torpilat nava care, potrivit secretarului american al apărării, Pete Hegseth, ‘credea că este în siguranță în apele internaționale’.

Torpilarea navei a făcut cel puțin 84 de morți, potrivit unui spital din Sri Lanka.

Șeful Statului Major interarme, generalul Dan Caine, a subliniat că aceasta este ‘prima dată din 1945’ când un submarin de atac american a scufundat o ‘navă de război inamică’.

Denunțând ‘o atrocitate’, ministrul iranian de externe, Abbas Araghchi, a afirmat joi că Statele Unite vor ‘regreta amarnic’ acest act, în timp ce războiul declanșat de un atac comun americano-israelian împotriva Iranului se extinde de sâmbătă în Orientul Mijlociu și nu numai.

Marina americană va escorta navele în Strâmtoarea Ormuz „de îndată ce va fi rezonabil”, trasmite Washingtonul