Ministrul Apărării: Ne aflăm într-o fază avansată de elaborare a unei Strategii naţionale privind schimbările climatice

PSD prezinta propunerea partidului pentru functia de ministru al Ministerului Apararii Nationale, in Bucuresti, 31 octombrie 2022. Inquam Photos / Sabin Cirstoveanu

România se află „într-o fază avansată de elaborare a unei Strategii naţionale privind abordarea schimbărilor climatice în domeniul Apărării”, a afirmat ministrul Angel Tîlvăr, în contextul semnării Memorandumului de înţelegere privind Centrul de excelenţă NATO în domeniul schimbărilor climatice şi securităţii, notează Agerpres.

Respectivul document marchează alăturarea României, ca naţiune-sponsor, la centrul care va fi găzduit de Canada, precizează MApN.

„România a sprijinit aceste iniţiative la nivel aliat, iar interesul acordat acestui domeniu este reflectat inclusiv în documentele programatice naţionale. Mai mult, pot afirma că ne aflăm într-o fază avansată de elaborare a unei Strategii naţionale privind abordarea schimbărilor climatice în domeniul Apărării, care se doreşte a fi adoptată până la finalul acestui an”, a transmis ministrul român al Apărării.

În ultimii ani, problematica schimbărilor climatice şi a impactului asupra securităţii s-a evidenţiat ca subiect major pe agenda aliată.

„Conceptul Strategic al NATO reflectă provocarea majoră a schimbărilor climatice asupra mediului de securitate, acestea acţionând ca multiplicator al ameninţărilor şi riscurilor de securitate şi afectând, totodată, modul în care operează forţele armate aliate. Mai mult, liderii NATO şi-au propus să confere Alianţei un rol de model în plan internaţional privind înţelegerea şi adaptarea la schimbările climatice”, precizează MApN.

Statele participante vor fi angajate într-un dialog constant şi schimb de exemple de bună practică implementate la nivel naţional în gestionarea acestei problematici şi trasarea unor recomandări privind activităţile viitoare la nivelul organizaţiilor internaţionale.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here