Ministrul de Externe al Republicii Elene a reiterat susţinerea fermă a Greciei pentru aderarea României la spaţiul Schengen

Ministrul afacerilor externe Bogdan Aurescu a avut joi, o convorbire telefonică cu ministrul afacerilor externe al Republicii Elene, Nikos Dendias, în care a abordat pe larg subiectul aderării României la spaţiul Schengen. Ministrul de Externe al Republicii Elene, Nikos Dendias a reiterat susţinerea fermă a Greciei pentru aderarea României la spaţiul Schengen. Până în prezent, ministrul român de externe a avut discuţii cu miniştri de externe şi afaceri europene şi a primit mesaje prin care a fost reconfirmat sprijinul activ din partea a 22 de state membre UE şi, totodată, ale spaţiului Schengen, transmite News.ro.

Potrivit MAE, ”cei doi miniştri au abordat pe larg subiectul aderării României la spaţiul Schengen, având, totodată, un schimb de opinii cu privire la cooperarea în plan bilateral, dar şi în raport cu agenda regională, europeană şi de securitate”.

”În privinţa aderării României la spaţiul Schengen, ministrul Bogdan Aurescu a transmis aprecierea deosebită pentru sprijinul constant şi activ al Greciei pentru aderarea României la Schengen şi pentru demersurile concrete de promovare a acestui obiectiv în dialogul cu Austria, cel mai recent de către ministrul elen pentru migraţie şi azil, cu prilejul vizitei recente efectuate de demnitarul elen în această ţară”, precizează ministerul.

Ministrul Bogdan Aurescu l-a informat pe omologul elen cu privire la stadiul dialogului cu Austria şi respectiv cu restul partenerilor europeni, subliniind reconfirmarea, în cadrul acestor demersuri, a sprijinului ferm pentru acest obiectiv şi pentru finalizarea cât mai rapidă a procesului de aderare, în beneficiul unităţii şi solidarităţii europene. Astfel, până în prezent, ministrul român de externe a avut discuţii cu miniştri de externe/afaceri europene şi a primit mesaje prin care a fost reconfirmat sprijinul activ din partea a 22 de state membre UE şi, totodată, ale spaţiului Schengen, afirmă MAE.

”Ministrul Nikos Dendias a reiterat susţinerea fermă a Greciei pentru aderarea României la spaţiul Schengen, exprimând întreaga disponibilitate de continuare a demersurilor active pe lângă partenerii europeni pe acest subiect, inclusiv cu Austria, şi subliniind importanţa acestei decizii pentru ansamblul agendei europene, mai ales în actualul context european deosebit de dificil”, se mai arată în comunicat.

În legătură cu agenda bilaterală, cei doi demnitari s-au referit la nivelul foarte bun al relaţiei româno-elene şi au subliniat voinţa comună de a valorifica potenţialul de întărire a cooperării, atât prin raportare la agenda europeană, cât şi la tematicile regionale şi dialogul strategic. Totodată, cei doi oficiali au discutat despre efectele devastatoare ale cutremurelor produse în Turcia, exprimând-şi solidaritatea cu populaţia afectată şi informându-se reciproc despre sprijinul prompt transmis Republicii Turcia, mai precizează MAE.

Premierul landului Bavaria l-a asigurat pe preşedintele Iohannis de întreaga sa susţinere pentru aderarea României la Schengen

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here