Ministrul de Interne anunță un „război cu grupările infracționale organizate”. Vela a spus că face curățenie și în minister

Marcel Vela, ministrul de Interne. Foto: Inquam Photos/ Octav Ganea

Ministrul de Interne, Marcel Vela, a anunţat joi că a cerut structurilor din subordine să înceapă ”un război cu grupările infracţionale organizate”, doar în perioada 1-13 februarie fiind organizate 191 de acţiuni operative.

Marcel Vela a subliniat că se face şi curăţenie în minister, prezentând cazul unui ofiţer de la Combaterea Criminalităţii Organizate care s-a apropiat prea mult „de infractori pe care i-a sprijinit”. Ofiţerul, despre care nu a oferit prea multe date, a fost pus la dispoziţia unităţii, i-a fost retras accesul la informaţii clasificate şi va fi sesizat Parchetul competent.

”Încă din prima zi în care am intrat în minister am solicitat tuturor să înceapă un război cu grupările infracţionale organizate în tot ceea ce înseamnă criminalitate cu impact major asupra ordinii publice. (…) În perioada 1-13 februarie anul curent, Poliţia Română a desfăşurat 191 de acţiuni operative împotriva grupărilor de criminalitate organizată. Doar în această dimineaţă poliţiştii au executat 82 de percheziţii la nivel naţional, urmând ca 72 de persoane să fie conduse la sediul poliţiei pentru cercetări în cauze penale privind săvârşirea infracţiunilor de furt calificat, corupţie, abuz în serviciu, trafic de droguri, criminalitate informatică, pornografie infantilă şi contrabandă”, a declarat, joi Marcel Vela, într-o conferinţă de presă.

Ministrul a precizat că şi în structurile din subordine se face curăţenie.

”Nu ne limităm să facem curăţenie doar în afara instituţiei şi suntem foarte atenţi şi la personalul din Ministerul Afacerilor Interne. Un singur exemplu vreau să vă prezint.  Un ofiţer de la Combaterea Criminalităţii Organizate, despre care aveam date şi suspiciuni rezonabile că s-a apropiat mult prea mult de infractori şi nu în sensul de a-i prinde, ci pentru a-i sprijini, a fost pus la dispoziţia unităţii, i-a fost retras accesul la informaţii clasificate şi va fi sesizat parchetul competent. Aceste măsuri au fost luate pentru a elimina orice posibilitate ca acest ofiţer de poliţie să poate afecta în orice fel activităţile poliţiei. Nu vreau să mă antepronunţ pe latura penală, este atributul procurorilor şi judecătorilor să se pronunţe. Eu şi domnul chestor Vasilescu am luat măsurile administrative care se impun la acest moment. Vreau să fiu foarte clar, nu tolerez asemenea comportamente, nu accept ca cei care trebuie să acţioneze împotriva criminalităţii, să elimine infracţionalitatea, să fraternizeze cu infractorii”, a mai spus Vela.

Ministrul de Interne nu a oferit prea multe detalii despre ofiţerul respectiv şi infracţiunile în care a fost implicat, invocând ancheta care este în curs.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here