Ministrul Muncii sugerează un sabotaj la Inspecția Muncii, care a rămas brusc fără bani de salarii

Sursa foto: Inquam Photos/Octav Ganea

Angajații inspectoratelor teritoriale de muncă au primit salarii diminuate, iar ministrul Muncii, Violeta Alexandru, spune că a aflat din presă despre această situație, în timp ce șeful Inspecției Muncii a informat-o abia vineri seară că nu mai sunt bani pentru plata salariilor pentru noiembrie.

Potrivit Violetei Alexandru, conducerea Inspecției Muncii ar fi luat decizia, fără ca ea să fie informată, să plătească „dintr-o dată” sume restante chiar și de doi ani, ministrul sugerând că ar fi vorba despre un sabotaj.

Ministrul Muncii a declarat, vineri seară, la începutul ședinței de guvern, că în această seară a primit o adresă din partea șefului Inspecției Muncii, care a anunțat-o că nu mai sunt bani pentru salarii pentru luna noiembrie.
Solicitând să aflu cum s-a ajuns în această situație, în condițiile în care la rectificare eu am cerut Ministerului Muncii și instituțiilor din subordine să îmi comunice ce necesități sunt și nu am primit nicio informare de la Inspecția Muncii, înțeleg că decizia instituției a fost să plătească dintr-o dată datorii restante rezultate din litigii vechi de 2 ani între angajați și inspectoratele teritoriale de muncă. Astfel, au lăsat instituția fără bani de salarii„, a spus Violeta Alexandru la începutul ședinței de guvern.

Ministrul susține că nu i-a cerut nimeni acordul și, mai mult, a aflat din spațiul public că șefii inspectoratelor teritoriale de muncă au platit salarii diminuate pentru luna noiembrie.

Violeta Alexandru i-a transmis premierului că va lua „măsuri administrative” legate de șefii inspectoratelor de muncă ce au luat această decizie fără să o anunțe și împotriva șefului Inspecției Muncii (Danteș Nicolae Bratu), „primul” care ar fi trebuit să o informeze despre acestă situație.

Premierul Ludovic Orban a spus că vor fi alocați bani din Fondul de rezervă pentru suplimentarea bugetului Ministerului Muncii astfel încât să fie acoperită plata salariilor. „Trebuie să faceţi un calcul, care este necesarul pentru plata integrală a drepturilor salariale ale angajaţilor din Inspectoratul Teritorial de Muncă şi din Inspectoratele Judeţene şi putem aloca din Fondul de rezervă o suplimentare a bugetului Ministerului Muncii. Solicitarea mea e să fie o situaţie clară, bine fundamentată, să putem să alocăm banii necesari pentru plata drepturilor salariale„, i-a transmis premierul ministrului Muncii, Violeta Alexandru, la începutul şedinţei de Guvern.

Violeta Alexandru a scris despre acestă situație și pe pagina sa de Facebook, sugerând că ar fi vorba despre un sabotaj.

Situația de la IM (Inspecția Muncii) și ITM (Inspectoratul Teritorial de Muncă) are aspect de prost management. Înclin să cred că este mai mult. Cam așa arată lucrurile când vreau să fac treabă. Aproape în fiecare zi la fel. Voi lua măsuri. Suspend puțin lucrurile atât de necesare pe care lucram. Ca să rezolv crize„, a scris ministrul Muncii.

Cristian Vasilcoiu, fost consilier în Ministerul Muncii în mandatul Liei Olguța Vasilescu, a scris vineri pe Facebook: „Angajații Inspecției Muncii au primit astăzi salariile… diminuate cu procente cuprinse între 15% și 30%, în funcție de județ”.

Sursa foto: Inquam Photos/Octav Ganea

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here