Mircea Sandu, operat în Franța de cancer la plamâni

Mircea Sandu, fostul președinte al FRF, a aflat în urmă cu două luni că are o tumoare la plămâni, descoperită întâmplător, la un control de rutină, și s-a operat tot în Franța, la fel ca în 2009, când a avut cancer la colon, potrivit gsp.ro.

La 11 ani de la momentul în care a fost diagnosticat cu cancer la colon, Mircea Sandu, în prezent în vârstă de 67 de ani, a trecut din nou prin clipe grele, în această vară, când a aflat că are o tumoare malignă la plămâni.

Din fericire pentru fostul președinte al FRF, boala era într-o fază incipientă, iar medicii din Nisa i-au transmis că va putea fi extirpată exclusiv printr-o intervenție chirurgicală, fără a mai fi nevoie de chimioterapie și alte proceduri care se impun în tratamentul cancerului.

Mircea Sandu a descoperit tumoarea total întâmplător. Pandemia l-a prins în Franța, unde se afla la fiica sa, Raluca, iar după 3 luni de stat acolo, când România a ieșit din starea de urgență, Mircea Sandu și-a programat revenirea în țară.

La rugămințile soției, a efectuat un control de rutină în Franța, iar doctorul i-a transmis că ceva e în neregulă la plămâni, unde apăruseră semne de întrebare și la radiografia de anul trecut.

De această dată, medicul l-a îndrumat să facă analize specifice pentru plămâni, iar rezultatul a fost crunt: cancer. Vestea bună însă a fost că tumoarea era într-un stadiu incipient și totul s-a putut rezolva cu ajutorul operației.

Dacă în 2009, când s-a operat tot în Franța, Sandu a fost ajutat cu aproape 100.000 de euro printr-o decizie a Comitetului Executiv, de această dată, el a suportat costurile intervenției prin intermediul asigurării medicale, pe care și-a transferat-o în Franța.

Intervenția a decurs bine, iar doctorul care l-a avut în grijă i-a transmis că această nouă tumoare nu are absolut nicio legătură cu afecțiunea din 2009.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here