Prezență surpriză în echipa de campanie pentru alegerile prezidențiale a Vioricăi Dăncilă: Miron Mitrea, fost ministru PSD al Transporturilor și coordonator al mai multor campanii electorale ale partidului, dezvăluie G4Media.

Mitrea a declarat pentru G4Media.ro că s-a întâlnit cu premierul Viorica Dăncilă și i-a dat sfaturi legate de campanie.

Ne știm de 20 de ani, am o experiență semnificativă și nu pot să refuz când colegii îmi cer sfatul”, a susținut el.

Pe de altă parte, surse din PSD au explicat pentru G4Media.ro că implicarea lui Miron Mitrea este mult mai substanțială, el fiind considerat adevăratul șef de campanie al Vioricăi Dăncilă.

Potrivit acestora, Miron Mitrea ar fi venit în echipa de campanie a candidatei PSD pe filiera Cristi Burci, patronul cotidianului Adevărul și unul dintre cei mai influenți oameni din anturajul premierului.

Miron Mitrea a fost pus în libertate de Tribunalul Constanţa în luna mai 2016. El a fost condamnat definitiv, pe data de 13 februarie 2015, de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, la doi ani de închisoare cu executare, pentru că a primit foloase necuvenite din partea fostului şef al Inspectoratului de Stat în Construcţii Irina Jianu, în perioada 2001-2002, în valoare totală de 927.420 de lei, în schimbul numirii şi menţinerii acesteia în funcţie.

O lună mai târziu, în iunie 2016, fostul ministru social-democrat a declarat că nu îl mai interesează politica, dar va pleca „în afara României” şi va face consultanţă politică.

Politica nu, în niciun caz (nu mă interesează – n.r.) (…), mi-a ajuns. Acum o să mă duc în afara României să fac consultanţă politică. Am nişte oferte în Africa”, a afirmat Miron Mitrea.

El a spus că perioada petrecută în închisoare „nu a fost o mare bucurie”.

Nu e cea mai fericită, dar fiecare şi-o face şi o simte cum poate. I-am auzit pe unii plângându-se foarte tare, dar asta e – ajungi în puşcărie, îţi faci puşcăria, după aia eşti liber, îţi vezi de viaţă”, a precizat el.

Miron Mitrea a fost ministru al Transporturilor în perioada 2000 – 2004, în guvernul condus de Adrian Năstase.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here