Monumentul lui Garegin Nzhdeh, test pentru Nikol Pashinyan

În ajunul celei de-a 75-a aniversări a victoriei asupra fascismului la nivel internațional, există numeroase discuții istorice despre interpretarea și evaluarea rolului unor participanți ,,problematici,, ai celui de-al Doilea Război Mondial. Aceste discuții continuă adesea în dimensiunea politică. Astfel, în noiembrie, cel de-al treilea comitet al Adunării Generale ONU pentru problemele sociale și umanitare a adoptat cu majoritatea voturilor un proiect de rezoluție privind combaterea  glorificării nazismului. 

Al Doilea Război Mondial, care a luat viața a zeci de milioane de oameni în întreaga lume continuă și în prezent să răscolească rănile vechi. De exemplu, Ucraina și Polonia se află în conflict timp de mulți ani din cauza personalității controversate a naționalistului ucrainean Stepan Bandera.

Astăzi, în lume, devine din ce în ce mai actuală și problema evaluării personalității naționalistului armean Garegin Nzhdeh. Problema eroizării personalității lui Nzhdeh a fost adusă pentru prima dată la nivel internațional de către președintele Azerbaidjanului, iar astăzi se află în centrul atenției comunității evreiești mondiale.

Chestiunea atitudinii față de Nzhdeh a fost discutată pe 13 noiembrie 2019 în cadrul unei reuniuni a președintelui Aliyev cu vicepreședintele executiv al Conferinței președinților ai unor organizații evreiești americane importante, Malcolm Honline. Subiectul a fost preluat și de mass-media de top din Rusia, țară care, din motive istorice de înțeles, este deosebit de sensibilă la problemele glorificării complicilor fascismului. 

Deși datorită ocupării de către Armenia a regiunii Nagorno-Karabakh și a teritoriilor adiacente ale Azerbaidjanului se poate suspecta un subtext politic al problemei ridicate, poziția președintelui Azerbaidjanului în cadrul ședinței Consiliului șefilor de stat al CSI de la Ashgabat din 11 septembrie 2019 a fost destul de echilibrată. Aliyev a subliniat că nu-l asociază pe Nzhdeh cu poporul armean care a adus o contribuție importantă la victoria asupra nazismului german.  

Eroizarea personalității lui Nzhdeh a început în perioada conducerii precedente a Armeniei. Problema e că liderii precedenți ai Armeniei, Robert Kocharian și Serzh Sargsyan  și-au exprimat în mod repetat simpatia sa cu privire la filozofia ,,Tsegakronizm,, creată de Garegin Nzhdeh. Această ideologie a incorporat idei fasciste tipice Europei anilor 30. Apropierea dintre ideologia rasială a lui Hitler și operele filozofice ale lui Nzhdeh este indicată în lucrările și articolele multor experți moderni europeni, inclusiv în cele ale politologilor Volker Jacobi și Thomas De Waal.

Unul dintre cele mai recente articole critice cu privire la toleranța față de moștenirea ideologică a lui Nzhdeh a venit din Germania, de la lingvistul german Matthias Wolf. În articolul său din 13 noiembrie 2019 el vorbește despre monumentul lui Garegin Nzhdeh din vechea capitală bulgară Plisk. De fapt, inițiativa monumentului lui Garegin Nzhdeh din Bulgaria despre care scrie Wolf, este îndoielnică din diferite puncte de vedere. Nu este vorba despre vreo mișcare națională a diasporei armene care a căutat să perpetueze acțiunile lui Nzhdeh într-un loc public, ci despre inițiativa de a construi un monument într-o proprietate privată – în așa-numitul ,,Cyrilitsky Dvor,, din Plisk. Mulți experți au înaintat întrebarea, este oare Nzhdeh un personaj potrivit pentru  ,,Cyrilitsky Dvor,,. Lucrările lui Nzhdeh sunt în mare parte, în armeană, iar alfabetul chirilic nu este în nici un caz alfabetul armean. Armenii au propriile lor semne grafice foarte interesante și sunt mândri de asta. Cu toate acestea, caracterele lor nu au nici o tangență, nici măcar indirectă cu alfabetul chirilic… În plus, eroii naționali ai altor națiuni au o mulțime de realizări la activ. Din păcate, eroii armeni – Garegin Nzhdeh, generalul Andranik și Dro Kanayan au conștiința pătată cu sânge, în special în perioada anilor douăzeci ai secolului XX.

În articolul lui Matthias Wolf, Garegin Nzhdeh este în mod explicit poziționat ca participant al regimului nazist în războiul împotriva Uniunii Sovietice. În istoria celui de-al Doilea Război Mondial, Nzhdeh a fost într-adevăr în cooperare și interacțiune directă cu naziștii.  

În afara de asta, lui Wolf nu-i scapă atacurile forțelor armate armene asupra populației civile azere din Nagorno-Karabakh la începutul secolului 20. Matthias Wolf îl citează pe Garegin Nzhdeh ca pe un promotor și lider al pogromurilor împotriva azerilor din Nagorno-Karabakh în anii 1918 – 1920. Wolf, vorbind despre aspirațiile actualei conduceri a Armeniei de a imortaliza imaginea lui Nzhdeh, caracterizează acest fapt ca o demonstrație a puterii pe un teritoriu străin, precum și ,,abuz rușinos de toleranță, ospitalitate și solidaritate a popoarelor altor țări,,. El amintește că închinarea la personalitățile și simbolurile naziste a fost mult timp obiectul criticilor diferitelor rezoluții ONU. 

În ciuda faptelor enumerate mai sus, există o opinie în rândul experților că atitudinea față de personalitatea lui Garegin Nzhdeh poate fi un punct de cotitură pentru conducerea actuală a Armeniei. Aceasta poate fi o șansă bună pentru premierul Nikol Pashinyan de a renunța la pozițiile naționalismului radical ale predecesorilor săi și prin fapte să se arate în calitate de democrat în noua istorie a Armeniei.

Bineînțeles, pentru atingerea acestui scop va fi necesară voința politică a liderului poporului care nu se va teme să se despartă de simbolurile naționalismului create timp de zeci de ani. Schimbarea direcției de către Nikol Pashinyan în acest sens ar putea avea un ,,caracter aplicat,, și în privința procesului de soluționare a conflictului din Nagorno-Karabakh. În caz contrar, înclinarea către filozofia ,,Tsegakronism,, a lui Nzhdeh nu va permite lui N. Pashinyan să pregătească societatea armenească pentru compromisuri atât de necesare pentru ca Armenia să iasă din starea de conflict cu Republica Azerbaidjan.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here