Mugur Isărescu: Euro va avea probleme în viitor. Adoptarea monedei nu e neapărat un indicator de progres

Mugur Isărescu, a vorbit din nou cu precauție despre viitorul monedei unice europene. Guvernatorul BNR a spus adesea că România nu ar trebui să se grăbească pentru adoptarea Europ

„Euro va avea probleme în viitor, că va sta pe un singur picior. Va sta pe politica monetară. Nu se va unifica politica fiscală. Cu toată că unul dintre fondarii Euro, germanul Issing (Otmar Issing, n. red.) a spus în 2006, că Euro este un proiect neterminat. Curajos, dar neterminat. Ca să fie stabilit, a încheiat Issing, mai trebuie cel puțin două picioare. Nicio masă nu stă pe un singur picior. Trebuie politică fiscală comună, bugetul federației europene, care nu există încă” a spus Isărescu la conferința „Modelul Economic Românesc in U.E. România- Orizont 2040”, organizată de BNR și de Academia Română.

Șeful Băncii Naționale a spus că adoptarea Euro nu este neapărat un semn al prosperității. El a dat exemple chiar din vecinătatea apropiată României.

„Se întâmplă minuni în Europa și trebuie să fim atenți la ele. Cehia nu a intrat în zona Euro, a intrat Slovacia, partea mai săracă a Cehoslovaciei. Păi cum explicăm asta? Parcă văd că iar apar discuții prin România că o să intre bulgarii înaintea noastră în zona Euro. Și? Cehia nu a intrat în zona Euro și nu putem spune că o duc mai rău decât slovacii, care au intrat în zona Euro. Ăsta nu e un indicator neapărat de progres. Deoarece lumea a evoluat într-o manieră mai complicată.” a mai completat Mugur Isărescu.

Luna trecută, guvernatorul BNR a comparat eforturile adoptării monedei europene cu o cursă de maraton, nicidecum cu una de viteză, reamintind totodată că economia românească a trecut nu demult prin șocuri pe care alte state din regiune nu le-au avut.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here