Sursa foto: Inquam Photos/Octav Ganea

Guvernul Orban l-ar putea înlocui pe Tudorel Toader din calitatea de reprezentant al României în Comisia de la Veneția, organismul internațional care protejează democrația constituțională, scrie Europa Liberă, care citează surse politice.

Ludovic Orban intenționează să îl ”execute” pe Tudorel Toader, fostul ministru al Justiției. Orban va cere schimbarea lui Toader din poziția de reprezentant al României în Comisia de la Veneția.

Guvernul ar putea trimite în luna decembrie un memorandum de retragere a încrederii statului pentru Tudorel Toader. Aceasta ar fi echivalentul solicitării de înlocuire a fostului ministru în Comisia de la Veneția, au informat surse politice.

De altfel, luna viitoare are loc ultima reuniune a Comisiei de la Veneția și atunci ar putea fi pusă în discuție și înlocuirea lui Toader, pentru că procedura de schimbare este foarte complicată. Un membru este numit pe 4 ani și „poate fi înlocuit dacă și-a înaintat demisia sau în cazul în care Comisia semnalează că membrul în cauză nu mai este disponibil sau calificat să-și exercite atribuțiile”.

Tudorel Toader este la al doilea mandat de membru al Comisiei de la Veneția, fiind numit, prima dat, în 2014, la propunerea premierului Victor Ponta, iar în 2018 la cea a premierului Viorica Dăncilă. Actualul mandat ar urma să-i expire în 2022.

O țară numește un membru plin în cadrul Comisiei și un supleant. În acest mandat, supleant este Bogdan Aurescu, devenit între timp ministru de externe în Guvernul Orban.

Sursa foto: Inquam Photos/Octav Ganea

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here