NATO este o alianță definită în principal de ceea ce membrii săi nu vor face. Lăsați-o în pace
Summitul NATO de săptămâna aceasta de la Washington a fost dominat, neoficial, de perspectiva unei gafe care să pună punct candidaturii președintelui Biden la realegere și, desigur, de războiul din Ucraina.
Întrucât Ucraina a dominat aceste summituri anuale, de când Rusia a invadat-o, în 2022 (și într-un fel din 2014), și le-a dominat fără ca ea să fie măcar membră a Organizației Tratatului Atlanticului de Nord, este izbitor cât de mult din discursul agonizant din cadrul respectivelor summituri dezbate dacă ar trebui să fie făcută membru.
După cum se știe, unii cred că Vladimir Putin și-a atacat vecinul în principal de teamă că altfel ar putea deveni membru NATO, lucru care ar face ca alianța să se afle la o zi de drum rapid față de Moscova. Așadar, se pare că merită examinat, în cinstea summitului care s-a încheiat joi, dacă reprezintă o problemă atât de mare aderarea la alianța celor 32 de națiuni, înființată acum 75 de ani.
Când oamenii susțin că cu siguranță este, ei se gândesc de obicei la articolul 5 al tratatului, care afirmă că un atac asupra unui membru este un atac asupra tuturor. Iată exact ce scrie: „Părțile convin că un atac armat împotriva uneia sau mai multora dintre ele, în Europa sau în America de Nord, va fi considerat un atac împotriva tuturor și, în consecință, sunt de acord ca, dacă are loc asemenea atac armat, fiecare dintre ele (…) va sprijini Partea sau Părțile atacate prin efectuarea imediată, individual sau de comun acord cu celelalte Părți, a oricărei acțiuni pe care o consideră necesară, inclusiv folosirea forței armate”.
Citiți asta cu atenție. Dacă iei cuvintele la fel de în serios pe cât ar o putea-o ChatGPT, vei concluziona că spune asta: dacă un membru NATO este atacat, ceilalți membri vor fi într-adevăr foarte supărați și vor lua măsuri „considerate necesare”, care ar putea include forța armată. Trebuie cineva să ia măsuri armate? Nu, nu trebuie. În schimb, este vreun membru NATO împiedicat să întreprindă acțiuni armate pentru a ajuta un non-membru NATO? Nu, nu este.
Așadar, deși nu există nicio îndoială asupra valorii simbolice a tuturor acestor lucruri, sau asupra declarației rivind potențială voință de a interveni, aceasta este în principal simbolică – în timp ce le oferă membrilor o organizație pentru instruire, planificare și execuție în colaborare ori de câte ori se consideră necesar.
Într-adevăr, în anii 1990, NATO a bombardat Iugoslavia, un caz în care nicio parte în conflict nu era membru NATO. Totodată, NATO nu a mers atât de departe, dar a mers totuși destul de departe în cazul Ucrainei, fără ca Ucraina să fie membru NATO.
De la anexarea Crimeei de către Rusia, în 2014, și invazia ulterioară, din 2022, țările occidentale și membrii NATO au oferit asistență militară, instruire, ajutor financiar și sprijin diplomatic. Statele Unite, Uniunea Europeană și alți aliați NATO au furnizat Ucrainei armament avansat, muniție și echipament militar crucial. Consilierii militari occidentali au fost esențiali în pregătirea forțelor ucrainene, îmbunătățindu-i semnificativ capacitățile operaționale și eficacitatea.
Mai mult, ajutorul financiar și umanitar substanțial a fost extins pentru a sprijini economia și populația civilă a Ucrainei. Aceste acțiuni oglindesc tipul de asistență care ar putea fi anticipat în temeiul articolului 5 al NATO, subliniind – evident – că un sprijin semnificativ este fezabil chiar și fără apartenența oficială la alianță.
Acest sprijin este determinat de interese geopolitice, de angajamentul de a respecta normele internaționale și de o recunoaștere a importanței strategice a Ucrainei în contextul mai larg al securității europene.
Într-adevăr, articolul 5 a fost invocat o singură dată – în urma atacurilor teroriste asupra Statelor Unite, din 11 septembrie 2001. Și chiar și acea unică instanță a reflectat dezordinea geopoliticii.
Acesta a fost motivul pentru care NATO s-a trezit implicată în Afganistan timp de 20 de ani, rămânând acolo mult după ce a fost distrusp gruparea teroristă Al Qaeda, care își găsise refugiu acolo; în cele din urmă, talibanii, furnizorii acelui refugiu, s-au întors la putere atunci când forțele occidentale au plecat. Singura invocare a articolului 5 a fost practic un eșec.
Deși NATO poate descuraja totuși inamicii externi – din cauza ambiguității – efectul principal este asupra propriilor săi membri și ceea ce ei nu fac: pare extrem de puțin probabil ca membrii NATO să se atace între ei. Este mai puțin banal de poate părea, având în vedere că cele două războaie mondiale din secolul trecut s-au purtat între membrii alianței actuale.
Probabil că Putin înțelege toate acestea – dar mare parte din lume nu le înțelege. Așa că atunci când face mare brânză din apartenența la NATO a unor țări, este luat în serios și câștigă ceva simpatie.
Este rușinos, din moment ce scopul lui nu este altul decât vulgaritatea de a face și mai mare cea mai mare țară din lume, ca întindere terestră, și de a reconstrui cât de mult poate din imperiul sovietic. Nu există niciun motiv să-i dai mai multe pretexte pentru acest proiect făcând Ucraina membră a NATO, adăugând foarte puțin la ceea ce are deja.
Alianța este destul de greoaie așa cum este – de exemplu, include Turcia, care este util amplasată din punct de vedere geografic, dar nu mai este partenerul de încredere de tendință occidentală, care era atunci când a fost admisă.
Președintele Recep Tayyip Erdogan este un autoritar care provoacă probleme în regiunea sa, joacă un joc dublu în ceea ce privește Rusia și a încercat din răsputeri să împiedice Finlanda și Suedia să adere la alianță. Acest membru NATO nu este foarte prieten cu NATO.
Nici președintele SUA nu va fi prieten, dacă acel președinte va fi din nou Donald Trump, din ianuarie anul viitor. El va căuta doar să perturbe orice s-a făcut înainte sau care nu poate fi controlat.
Așa că, având în vedere toate astea, spun să lăsăm în pace alianța. În schimb, Ucraina să fie făcută membră a Uniunii Europene, Uniune care ajunge deja la granițele sale și poate face o diferență serioasă pentru poporul său. Acest lucru îi va oferi o prosperitate care altfel le este de neatins. Niciun tratat nu poate face asta.
Și pe măsură ce observă diferența de calitate a vieții dintre ei și viitorul lor vecin din UE, rușii s-ar putea să treacă ei înșiși la acțiuni utile. Cu siguranță vor simți un stimulent serios pentru a se lepădade spectrul care încă îi bântuie.
