Muzeul Luvru din Paris a fost închis luni din cauza unei greve pe care angajații instituției au declanșat-o pentru a protesta față de înrăutățirea condițiilor lor de muncă, informează DPA, citată de Agerpres.
Deocamdată nu se știe cât timp va dura această grevă. Celebrul muzeu parizian a anunțat pe site-ul său că nu este accesibil în această zi din cauza acțiunii sindicale și le-a cerut totodată scuze vizitatorilor pentru neplăcerile create. Sindicatele afirmă că greva a fost declanșată pe durată nedeterminată.
Angajații de la Luvru protestează față de lipsa de personal și din cauza resurselor insuficiente. Printre solicitările lor se numără angajări suplimentare în zonele de recepție și în domeniul securității.
Greva intervine după o serie de incidente care au afectat imaginea celebrului muzeu parizian. În octombrie, bijuteriile Coroanei Franței, în valoare de aproximativ 88 de milioane de euro, au fost furate, iar în luna noiembrie o galerie a trebuit să se închidă din cauza stării avariate a structurii sale de susținere.
La începutul lunii decembrie, o scurgere de apă a provocat noi pagube, afectând între 300 și 400 de reviste de specialitate și documente din biblioteca dedicată antichităților egiptene.












