NASA a detectat un asteroid din metal care valorează de 70.000 de ori cât economia mondială

Un asteroid de mărimea statului Massachusetts, care orbitează între Marte şi Jupiter şi a cărui valoare este estimată la 10.000 de cvadrilioane de dolari, a fost detectat de telescopul Hubble, relatează CBS News, potrivit News.ro.

Un nou studiu publicat săptămâna aceasta în The Planetary Science Journal prezintă o relatare în detaliu despre asteroidul 16 Psyche, unul dintre cele mai masive obiecte din centura de asteroizi a sistemului solar aflată între Marte şi Jupiter, la peste 370 de milioane de kilometri de Pământ. Asteroidul măsoară 225 de kilometri – aproape de mărimea statului Massachusetts.

Cei mai mulţi asteroizi sunt alcătuiţi din piatră sau gheaţă. 

Dar 16 Psyche este format din metal, provenind probabil din miezul unei planete care nu s-a mai putut forma – aşa-numita „protoplanetă”, care şi-a pierdut scoarţa în urma coliziunii cu mai mulţi asteroizi. 

Pentru prima dată, observarea acestui corp ceresc a fost făcută cu ajutorul razelor ultraviolete, constatându-se că este format din fier şi nichel – elemente care se găsesc în miezul planetelor. 

Am descoperit meteoriţi care erau compuşi în majoritate din metal, dar Psyche este unic întrucât este format în totalitate din fier şi nichel„, a spus autorul principal al studiului Dr. Tracy Becker. „Pământul are un miez, o manta şi o crustă. Este posibil ca atunci când se forma ca protoplanetă, Psyche să fi fost lovită de un alt obiect din sistemul nostru solar şi a rămas fără înveliş„. 

NASA plănuieşte ca în 2022 să trimită o navă care să examineze asteroidul. 

Dacă asteroidul ar putea fi valorificat, fiecăruia dintre pământeni – 7,5 miliarde – i-ar reveni în jur de 1,3 miliarde de dolari. 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here