Neamț | Bolnavi de TBC, duși la vot cu microbuzul școlar. Primarul: N-a murit nimeni

sursa: captură Google Maps

Scandal în județul Neamț după ce mai mulți bolnavi de TBC au fost duși la votare cu micobuzul școlar. Decizia controversată a fost luată chiar de primarul unei localități din județ. Edilul spune că nu s-a gândit că îi pune în pericol pe elevii care folosesc zilnic mijlocul de transport. Autoritățile anchetează cazul, iar conducerea sanatoriului riscă o amendă de 10 mii de lei pentru că a permis bolnavilor să părăsească spitalul, a scris stiriletvr.ro

Scandalul a izbucnit la sanatoriul Bisericani, în comună nemțeană Alexandru cel Bun. O pacientă a postat o fotografie cu microbuzul școlar în care urmau să se îmbarce bolnavii spitalului.

Inițial oamenii au crezut că vor primi o urnă mobilă dar când au văzut că autoritățile nu s-au ocupat de asta, au cerut să meargă la o secție de votare.

Pentru că nu avea alte mașini disponibile, primarul a decis să le pună bolnavilor la dispoziție mijlocul de transport al școlii, deși pacienții suferă de o boală puternic contagioasă. Ion Rotaru a spus că elevii care folosesc acest microbuz locuiesc la blocurile din incinta sanatoriului și trec zilnic prin curtea spitalului, iar părinții lor lucrează acolo.

Să nu-mi spună mie cineva că oamenii ăia se dezinfectează și își pun hainele la fiert în fiecare zi când vin acasă, că nu cred așa ceva. Și uite că n-a murit nimeni. Și nici nu va muri.” a spus edilul pentru mesagerulneamt.ro/

Pacienții spitalului au fost duși cu microbuzul care transportă copiii la școală.

După scandalul declanșat, la prima ora a dimineții angajații spitalului au dezinfectat microbuzul școlar.

Deocamdată, conducerea spitalului poate fi sancționată cu 10.000 de lei pentru că bolnavii au părăsit spitalul, fără un mijloc special de transport. Cât despre faptul că au fost urcați pacienți din spitalul de penumologie în mașina care transporta copii, ancheta va stabili dacă au fost respectate toate regulile sanitare.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here