Foto: INQUAM/George Călin

Ministrul Sănătăţii, Nelu Tătaru, a anunțat joi că au fost contractate, până în prezent, 3 milioane de doze de vaccin antigripal, o primă tranşă fiind deja distribuită către Direcţiile de Sănătate Publică din ţară. Cadrele didactice vor fi incluse în categoria de risc privind persoanele care vor fi vaccinate gratuit anul acesta, a mai precizat ministrul.

A venit prima tranşă de 330.000 de doze de vaccin, s-au împărţit pe DSP-uri. Mai avem o tranşă care trebuie să vină în această lună, 400.000 în total, luna viitoare vor fi 1,2 milioane de doze, apoi încă 1 milion de doze”, a declarat joi ministrul Nelu Tătaru, citat de Agerpres.

Ministrul Sănătăţii a precizat că prima tranşă de vaccin antigripal este destinată imunizării cadrelor medicale, după care va începe distribuţia către medicii de familie, pentru vaccinarea categoriilor de risc.

În categoria celor de risc vor intra suplimentar şi cadrele didactice. Mai avem în acest moment 3 milioane de doze de vaccin antigripal pe care l-am contractat, cu posibilitatea prelungirii la încă un milion de doze şi vor fi distribuite şi către cadrele din învăţământ”, a mai spus ministrul Nelu Tătaru.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here