Andrea Ghez, laureata Nobelului pentru Fizică: „Foarte puţini oameni înţeleg ce este o gaură neagră”

Întrebată cum ar explica unui copil ce înseamnă o gaură neagră, profesoara americană de astronomie Andrea Ghez, unul dintre cei trei laureaţi ai Premiului Nobel pentru Fizică ce a fost atribuit marţi, a răspuns: „un obiect a cărui gravitaţie este atât de puternică încât nimic nu-i poate scăpa, nici măcar lumina”, conform AFP care publică un scurt interviu obţinut telefonic cu Andrea Ghez.

O astfel de definiţie nu satisface întotdeauna curiozitatea interlocutorilor, notează AFP.

„Foarte puţini oameni înţeleg ce este o gaură neagră, însă foarte mulţi oameni sunt fascinaţi de ele”, a susţinut Andrea Ghez prin telefon pentru AFP, din California, la aproximativ o oră după ce a aflat că a devenit cea de-a 4-a femeie din istorie care a primit Premiul Nobel pentru Fizică.

Grupul de cercetători din care face parte a sărbătorit în această vară împlinirea a 25 de ani de când a început munca la acest proiect ce a ajuns la punctul culminant, cu ajutorul giganticelor telescoape din Hawaii şi după nenumărate calcule, prin măsurarea găurii negre supermasive din centrul Căii Lactee, denumită Sagittarius A*.

„Este foarte greu să conceptualizezi o gaură neagră. Legile fizicii în apropierea unei găuri negre sunt atât de diferite de legile fizicii care se aplică pe Pământ, încât nu putem avea nici un fel de intuiţie în legătură cu lucrurile pe care le căutăm. Pot să-mi reprezint o gaură neagră din punct de vedere matematic, abstract, însă îmi este foarte greu să-mi formez o imagine, pentru că (într-o gaură neagră) spaţiul şi timpul se amestecă”, a declarat ea pentru agenţia franceză de presă.

Modul în care putem „vedea” o gaură neagră, obiect cosmic prin definiţie invizibil, este să observăm traiectoriile obiectelor din jurul său. În acest caz, stelele. Andrea Ghez a confirmat că după 25 de ani de studiere a găurii negre din centrul Căii Lactee are în minte o hartă foarte exactă a stelelor care gravitează în jurul lui Sagittarius A*.

„Stelele sunt precum nişte copii şi le cunoaştem pe toate după nume, însă ele se schimbă câte puţin în fiecare an”, a susţinut ea.

O altă întrebare de neofit: este adevărat că, aşa cum scrie şi Academia suedeză, nu simţi nimic dacă pici într-o gaură neagră?

„Nu ai supravieţui. Dacă ajungi să cazi cu picioarele înainte într-o gaură neagră, primul lucru care s-ar întâmpla ar fi că atracţia gravitaţională s-ar simţi mai puternic la nivelul picioarelor decât la cel al capului şi apoi te-ai descompune până la nivel de atomi. Deci nu ai simţi nimic pentru că nu ai mai exista”.

Andrea Ghez, născută în 1965 la New York, are un doctorat la California Institute of Technology din Pasadena, obţinut în 1992. În prezent, cercetătoarea americană este profesoară la Universitatea California din Los Angeles. Ea crede cu putere că mai multe mistere ale găurilor negre vor fi dezlegate în cursul vieţii sale.

„Este un domeniu al fizicii în care ritmul descoperirilor s-a accelerat, pentru că tehnologia evoluează cu toată viteza. Şi sincer, ştim foarte puţine”.

Acum doi ani, fiziciana canadiană Donna Strickland a câştigat Nobelul pentru Fizică şi, înaintea ei, doar alte două femei l-au obţinut – Maria Goeppert Mayer în 1963 şi celebra Marie Curie în 1903.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here