Bulgaria ar putea scăpa în curând de MCV: „Progresele înregistrate, suficiente”

Comisia Europeană afirmă, în comunicatul referitor la raportul MCV, că progresele înregistrate de Bulgaria sunt suficiente pentru a considera îndeplinite angajamentele asumate în momentul aderării la UE. Decizia finală privind ridicarea MCV va fi luată după consultarea Consiliului UE şi a PE.

„Comisia consideră că progresele înregistrate de Bulgaria în cadrul MCV sunt suficiente pentru a considera îndeplinite angajamentele Bulgariei asumate în momentul aderării sale la UE. Bulgaria va trebui să continue să lucreze în mod consecvent la transpunerea angajamentelor reflectate în acest raport într-o legislaţie concretă. Bulgaria va trebui să monitorizeze continuarea punerii în aplicare continuă a reformei cu un consiliu post-monitorizare nou-înfiinţat şi care va contribui la dialogul viitor cu Comisia în cadrul mecanismului cuprinzător privind statul de drept. Atât monitorizarea internă, cât şi mecanismul la nivelul UE ar trebui să sprijine sustenabilitatea şi ireversibilitatea reformelor, chiar şi după încheierea MCV  pentru Bulgaria. Înainte de a lua o decizie finală, Comisia va lua în considerare în mod corespunzător şi observaţiile Consiliului, precum şi ale Parlamentului European”, se arată în comunicatul CE referitor la Bulgaria.

CITEȘTE ȘI: Comisia Europeană menţine MCV pentru România. Textul integral al raportului

Principalele recomandări și concluzii din raportul MCV pentru Bulgaria:

  • Adoptarea unor amendamente constituționale prin care să se elimine orice ambiguitate în legătură cu independența și responsabilitatea sistemului judiciar
  • Asigurarea unui proces judiciar mai transparent și mai eficient prin adoptarea și implementarea unei noi legi de funcționare a sistemului judiciar și a unui nou cod de procedură civilă. Raportarea impactului acestor legi și a codurilor penal și de contencios administrativ, mai ales în faza premergătoare de începere a unui proces
  • Continuarea reformei judiciare pentru a asigura profesionalismul, responsabilitatea și eficiența sistemului. Evaluarea impactului acestei reforme și publicarea anuală a rezultatelor
  • Rapoarte despre modul profesional și non-partizan în care au fost desfășurate investigațiile privitoare la acuzații de înaltă corupție. Rapoarte despre inspecțiile interne desfășurate în companiile de stat și despre publicarea declarațiilor de avere ale înalților oficiali
  • Măsuri suplimentare pentru prevenirea și lupta împotriva corupției, în mod special la granițe și la nivelul administrațiilor locale
  • Implementarea unei strategii de luptă împotriva crimei organizate, cu focus pe infracțiunile deosebit de grave, spălare de bani și confiscarea averilor celor găsiți vinovați. Rapoarte despre anchetele noi și în curs, condamnările și achitările din aceste zone
  • Reprezentanții CE au considerat că măsurile luate de Bulgaria până acum sunt suficiente și va propune ridicarea raportului MCV. România, în schimb, va rămâne sub acest mecanism de monitorizare

TEXTUL INTEGRAL al Comisiei MCV poate fi citit AICI:

2 COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here