„Nici măcar un ţânţar n-ar putea să intre în laborator”. Televiziunea chineză, reportaj despre laboratorul din Wuhan, suspectat că se află la originea pandemiei Covid-19

Laboratorul de virusologie de la Wuhan, de unde se suspectează că ar fi ”scăpat” noul coronavirus, îşi apără procedurile de securitate într-un reportaj difuzat de televiziunea chineză, în contextul în care China este acuzată de lipsă de transparenţă în modul în care a gestionat pandemia covid-19, iar Statele Unite şi Australia au cerut o anchetă în acest sens, relatează AFP, citată de News.ro.

Laboratorul P4 – care lucrează cu tulpini de virus deosebit de periculoase în oraşul în care a apărut, la sfârşitul anului trecut, noul coronavirus – face obiectul mai multor ipoteze potrivit cărora s-ar afla la originea pandemiei covid-19.

Însă, directorul Laboratorului Naţional de Bisecuritate Yuan Zhiming a dezminţit, la televiziunea publică CCTV, o asemenea eventualitate, evocată de către preşedintele american Donald Trump.

”Fără autorizaţie, nici măcar un ţânţar n-ar putea să intre în laborator”, afirmă Yuan în acest reportaj, aparent primul realizat în instalaţie de la inaugurarea acesteia în 2017.

”Din niciunul dintre laboratoarele noastre n-ar putea ieşi nici măcar o picătură de apă ori o bucată de hârtie”, subliniază el.

”Oamenii care îşi imaginează că putem scoate animale din laborator pentru a le vinde sau că ar putea să scape din el nu au nicio idee despe felul cum funcţionăm”, a declarat directorul.

Suspiciuni „naturale”

Teoria cea mai comună cu privire la originea virusului este că un liliac ar fi contaminat alt animal, eventual un pangolin, după care virusul a fost transmis la om.

Locul cel mai probabil al contaminării iniţiale ar fi o piaţă de la Wuhan în care se vindeau animale sălbatice vii.

Pandemia s-a extins la aproape 12 milioane de oameni în lume, iar peste o jumătate de milion au murit.

Yuan consideră ”natural” ca laboratorul său să fie vizat de suspiciuni, deoarece este cel mai apropiat de epicentrul epidemiei.

Însă el se declară încrezător în faptul că ”zvonurile dispar treptat”.

”Nu a existat niciodată nicio scurgere de patogeni şi nici contaminări umane” la laborator, construit în colaborare cu Franţa, a dat el asigurări.

Instalaţia lasă impresia că este ”o cutie neagră secretă”, însă, în realitate, este ”foarte deschis şi transparent”, declară Yuan, care îşi exprimă speranţa să primească cerecetători străini, în viitor, şi să devină ”o platformă de schimburi internaţionale”.

Un singur cercetător francez lucrează la P4, la Wuhan.

În pofida unor solicitări repetate, AFP scrie că nu a fost autorizată să viziteze laboratorul, de la începutul epidemiei covid-19.

China a fost acuzată de o lipsă de transparenţă în modul în care a gestionat pandemia covid-19, iar Statele Unite şi Australia au cerut o anchetă internaţională cu privire la acest lucru, provocând furia Beijingului.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here