Nicolae Ciucă, mesaj de Ziua Constituţiei

Premierul Nicolae Ciucă a transmis, joi, de Ziua Constituţiei, că în ultimii 30 de ani, Constituţia României a reuşit performanţa să definească şi să protejeze o adevărată identitate constituţională naţională, bazată pe valorile supreme ale liberalismului politic. Indiferent de dificultăţile de moment, de opţiunile politice trecătoare, de dinamica parteneriatelor economice şi investiţionale, Constituţia României rămâne prima şi ultima pavăză împotriva concentrării puterii şi a oricăror forme de autoritarism politic, economic sau ideologic, mai spune premierul în mesaj, relatează News.ro.

“Astăzi se împlinesc 31 de ani de la momentul aprobării Constituţiei României prin referendum. Chiar dacă este o constituţie tânără, Legea noastră fundamentală a trecut testul maturităţii şi al eficienţei. A încadrat, a ordonat şi a garantat regimul democratic al României în ultimele trei decenii. A fost şi este în continuare elementul central care asigură stabilitatea democraţiei constituţionale din România. În ansamblul marilor teme care se dezbat astăzi cu privire la viitorul României există riscul ca Ziua Constituţiei să treacă neobservată. Ar fi nedrept. Fără Legea noastră fundametală nimic din evoluţia României către un regim politic stabil şi european nu ar fi fost posibil”, spune premierul.

Ciucă arată că în ultimii 30 de ani, Constituţia României a reuşit performanţa să definească şi să protejeze o adevărată identitate constituţională naţională, bazată pe valorile supreme ale liberalismului politic: demnitatea omului, drepturile şi libertăţile cetăţenilor, libera dezvoltare a personalităţii umane, dreptatea şi pluralismul politic.

”Ceea ce trebuie afirmat cu putere este că această identitate constituţională este una deopotrivă naţională şi europeană, profund ancorată în valorile şi principiile liberalismului constituţional. Este o identitate constituţională proprie, care a rezultat din dialogul şi cooperarea loială între instituţiile fundamentale ale statului român şi structurile internaţionale şi regionale din care România face parte”, afirmă şeful Executivului.

Premierul arată că la 33 de ani de la căderea regimului comunist şi la 15 ani de la aderarea la Uniunea Europeană, România se află în pragul unui nou moment istoric, un moment pentru care toate forţele politice democratice şi instituţiile centrale şi locale ale statului au muncit neobosit.

Suntem ferm ancoraţi pe drumul nostru occidental şi nicio decizie politică nedreaptă nu ne va deraia de la acest drum. Potenţialul nostru de viitor este imens şi nu avem voie să îl pierdem. Vom arde etape, vom construi un nou proiect de ţară şi vom păstra România acolo unde îi este locul: în rândul marilor democraţii occidentale. În această nouă etapă istorică, Constituţia României va avea rolul fundamental de a dinamiza viaţa politică şi instituţională a statului şi de a asigura maxima eficienţă pentru protejarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale cetăţenilor”, mai spune premierul.

Potrivit lui Ciucă, Constituţia din 1991, revizuită în 2003 a fost o Constituţie a echilibrului, care nu a permis acumularea excesivă a puterii în mâinile unei persoane, a unui partid politic sau a unei singure instituţii. În viitor, odată cu apariţia unui autentic moment constituţional, ancorat în nevoile reale ale societăţii româneşti, Constituţia României va reflecta obiectivul de dezvoltare accelerată a României. ”Indiferent de dificultăţile de moment, de opţiunile politice trecătoare, de dinamica parteneriatelor economice şi investiţionale, Constituţia României rămâne prima şi ultima pavăză împotriva concentrării puterii şi a oricăror forme de autoritarism politic, economic sau ideologic. Aşa cum a făcut-o şi până acum, Constituţia României va asigura şi de acum înainte fundamentul identităţii naţionale europene, precum şi stabilitatea, coerenţa şi echilibrul vieţii politice şi instituţionale. Echilibrul său va asigura pacea socială a naţiunii.”, declară premierul Ciucă.

 

Klaus Iohannis, mesaj de ziua Constituţiei

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here