Nicușor Dan, despre luminițele de sărbători: Dacă tot s-au pus, o să le aprindem. O să avem aceeaşi decorare a străzilor pe care am avut-o anul trecut

Luminile de Crăciun vor fi aprinse în București și în acest an, a declarat primarul Capitalei, Nicușor Dan, care a explicat că pentru iluminatul de sărbători exista deja un contract încheiat pentru trei ani, care va expira în această iarnă.

Nicuşor Dan a precizat că vechea administraţie a încheiat un contract cu un operator privat privind iluminatul public de sărbători în valoare de 9 milioane lei, contract care expiră în această iarnă. Edilul a adăugat că au fost executate lucrări pe 90% din străzi şi vom avea în acest sezon aceeaşi decorare ca anul trecut, potrivit News.ro.

Fac o precizare generală – există lucruri care sunt în subordinea primarului general, cum este primăria şi toate administraţiile din subordine, şi există probleme care sunt în subordinea Consiliului General. Chestiunea iluminatului de sărbători ţine de un contract care ste încheiat între o Compania Municipală, care este în subordinea PMB, şi un operator privat. Deci până când nu vom avea Consiliul care să poată să schimbe Adunarea Generală a acestei Companii. Adunarea Generală trebuie să schimbe consiliul de administraţie şi abia atunci consiliul de administraţie, prin directorul executiv, poate discuta cu operatorul privat. Deci nu a fost o decizie pe care eu să o am până la acest moment”, a afirmat Nicuşor Dan, într-o conferinţă de presă miercuri în care şi-a prezentat bilanţul la 20 de zile de mandat.

El a explicat că acel contract cu operatorul privat a fost semnat de fosta administraţie a Primăriei Capitalei pe o durată de 3 ani şi va expira odată cu această iarnă.

Din informaţiile pe care le am până la acest moment, contractul care a fost semnat pe 3 ani şi va expira odată cu această iarnă, din câte înţeleg s-au executat lucrări pe 90% din ce prevedea el. În linii mari o să avem aceeaşi decorare a străzilor pe care am avut-o anul trecut. Din câte înţeleg, acest contract este de 9 milioane lei”, a completat Dan.

Întrebat dacă este posibil să fie amânată aprinderea luminiţelor pe străzile Capitalei pe 1 decembrie, primarul general a răspuns: „Este o decizie pe care o să o luăm, în funcţie de costuri. Dacă tot s-au pus o să se aprindă”.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here